Nu exista om pe pamant care sa nu iubeasca miscarea in aer liber si care sa nu-i respecte pe cei care fac sport. Deseori in timpul alergarii descoperim in noi, energii necunoscute, pe care am putea sa le folosim zilnic pentru a ne atinge obiectivele si pentru a ne educa vointa pentru a invinge.
Desi n-am fost un sportiv de performanta, i-am admirat mereu pe cei care au incercat sa isi depaseasca limitele. Am furat ceva de la ei si prin munca, perseverenta, tenacitate am reusit sa imi indeplinesc un vis: acela de a alerga un maraton. Am avut de partea mea o multime de prieteni, care s-au bucurat si au suferit alaturi de mine. Bucuria ultimilor 195 de metri din cursa de maraton si suferinta din timpul antrenamentelor. Daca dupa primul maraton nu cunosteam nici un maratonist, astazi cunosc cateva sute, poate peste o mie. Iar despre “Omul cu drapele” au auzit mii. In cursele externe sunt usor de identificat dupa drapele. Deseori cuvintele auzite in cursa au fost energizantul de care aveam atunci nevoie: “Am alergat impreuna” la .. Bruxelles, la Roma, la Boston, la Torino, la Bucuresti, pe Olimp, la Atena sau la Marrakech! Raman intr-un permanent schimb de priviri cu spectatorii de pe margine. Strigate, aplauze, care m-au fortat de multe ori sa incetinesc alergarea , uneori sa ma opresc, sa inalt drapelele si sa ma inclin in fata lor. Printre ei o multime de romani cu lacrimi in ochi.
Am descoperit singur: “Daca vrei poti, nimic nu e imposibil si niciodata nu-i prea tarziu sa poti si tu! Daca ai avut vreodata un vis la care ai renuntat, nu-l abandona, el chiar poate deveni realitate, trebuie doar sa vrei si tu! Incepe de maine!” De ce de maine? Pentru ca noaptea s-a dovedit intotdeauna a fi un sfetnic bun.
De cand ma stiu mi-a placut sa alerg! In copilarie alergam dupa mingea de fotbal pe malul Siretului, in satul Adjudu Vechi, de-mi sareau ochii din cap. Simteam o placere nebuna sa fac miscare. In scoala generala au fost si cateva rezultate: un loc 3 la campionatul national de minifotbal si cateva participari modeste la concursurile de atletism organizate la nivel judetean. Si poate si pentru asta am ales sa urmez o cariera militara.
In liceul militar am participat la multe crosuri, alergam de placere, enervandu-mi de multe ori colegii pentru ca nu eram in acelasi ritm, lent, cu ei. In scoala militara de ofiteri am gasit un mediu propice. Pentru a fi selectionati in lotul sportiv, eu si cu inca un coleg de clasa, a trebuit sa muncim in plus. Ne trezeam dimineata la 4,30, saream gardul, faceam turul Brasovului, apoi reveneam la ora 6 pentru a pleca din nou la alergat impreuna cu contracandidatii nostri la lot. Munca noastra nu a fost in zadar. Am fost selectionati in lotul sportiv al scolii cu care am obtinut un loc 2 la Patrula Militara in cadrul concursurilor aplicativ-militare dintre scoli, apoi am participat la finala pe tara a campionatului national de 10.000 m, iar cand era iarna si venea zapada, participam la concursuri de schi fond.
Colegul meu visa atunci sa mearga in Himalaya iar eu sa fac un maraton.
In 2003 el a facut parte din prima expeditie, in totalitate romaneasca, escaladant Everestul. Apoi a devenit cel mai inflacarat sustinator al meu, in tentativa mea de a alerga primul maraton oficial.
Am facut de toate: crosuri, schi fond, tenis de masa, tenis de camp, fotbal, orice sport care presupunea miscare si care ma aducea mai aproape de visul meu. Priveam cu incredere si eram atent la ce se intampla in jurul meu si invatam de la oricine.
42 km! O provocare care s-a cuibarit in mintea mea, inca de cand aveam varsta de 20 de ani. Visam ca intr-o zi voi parcurge aceasta distanta.
Anii au trecut, familia si serviciul m-au coplesit si am inceput sa fiu din ce in ce mai departe de acest vis. Imi gaseam timp sa alerg dar nu intr-atat, ca sa pot face un maraton.
Luasem in greutate si asta ma impiedica sa incerc distante mai lungi.
La un moment dat, o asistenta medicala mi-a spus ca nu mai am voie sa alerg. Tensiunea arteriala era prea mare. M-am speriat atat de tare, incat am hotarat sa schimb ceva in viata mea. Am inceput cu un regim alimentar sever si am intensificat miscarea, intr-un cuvant am renuntat la vechiul mod de viata in favoarea unuia nou. Am inceput sa alerg distante din ce in ce mai lungi. Aveam suflu, stiam ca pot mai mult. Fizic ma schimbasem in bine.
Am simtit pe pielea mea cat de greu este sa te mentii, orice incercare de relaxare te determina sa o iei de la capat.Si intr-o zi am reusit. Primul maraton l-am alergat de unul singur in parcul IOR. Primul maraton oficial a fost la Budapesta. Primele 10 maratoane au fost fara steaguri. Ma bucuram si sufeream ca un copil dupa fiecare cursa. Apoi a inceput nebunia maratoanelor cu steaguri. 65 de maratoane consecutive, alergate cu 2, 3, 4 sau 5 steaguri. Din dragoste pentru Romania!
Mi-as dori ca cele doua fiice ale mele, sa preia o parte din demersul meu si sa-l duca mai departe.
Patru ani au trecut de cand tot actualizez randurile de mai sus. In tot acest timp am reusit sa alerg 75 de maratoane, din care 65 consecutive cu drapelul Romaniei, 36 cu drapelul UE si 18 cu drapelul ONU. Am alergat aproape tot ce se putea alerga in Romania, atat pe sosea, cat si pe munte. Cu sau fara drapele, am ajuns la Budapesta, Atena, Madrid, Paris, Berlin, Limassol, Roma, Boston, Luxemburg, muntele Olimp, Moscova, Bruxelles, Torino, Lisabona, Dubai, Marrakes, Santiago de Chile, Belgrad, Atlanta, Rotorua/Noua Zeelanda,, Podgorita, Istanbul, convingandu-i pe cei din jur sa preia ceva din mesajul meu si sa exclame ROMANIA!
Am reusit sa-mi construiesc o poveste a mea, in care Romania este pozitionata pe primul loc in lume. Drapelul Romaniei a alergat in 59 de maratoane oficiale. Il urmeaza drapelele Uniunii Europene, Organizatiei Natiunilor Unite, UNICEF si ale tarilor in care am alergat. Dar cel mai important este ca toate aceste drapele se gasesc impreuna intr-un singur loc.
Din mers, cursele mele s-au transformat intr-un mesaj de prietenie, avansand repede de la cursele cu 1 drapel, la cursele cu 2, 3, 4 sau 5 drapele. La maratonul de la Moscova in 2010, Alexandru Beleavski, corespondent Radio Romania Actualitati, a surprins cel mai bine acest lucru.
In decursul timpului romanii au dat multe jertfe, pe care le gasim descrise in detaliu in cartile de istorie. Fascinat de lupta interioara cu care se confrunta in timpul cursei un maratonist, am initiat primul maratonpe un traseu incarcat de istorie. Maratonul “Pe aici nu se trece”, intre Marasti si Marasesti, in memoria ostasilor romani care au cazut in Primul Razboi Mondial. Era impotriva firii sa fii in acelasi timp si organizator si concurent. Apoi au urmat altele: Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc, Maratonul zapezii, Maratonul Regal, Maratonul Recunostintei, Maratonul Delta Dunarii, unele dintre ele ajunse la a doau editie. Pe toate le-am inclus intr-un ciclu de maratoane istorice, “Din dragoste pentru Romania si istoria ei” .
Va vine sa credeti sau nu, cele 7 maratoane clasice, care vor ajunge la sfarsitul lui 2013 la 8, reprezinta mai mult de jumatate din numarul de maratoane oficiale organizate in Romania. Toate s-au nascut din COMPROMIS, pe care l-am facut de fiecare data pentru ca eu mi-am dorit mult sa alerg aceste maratoane. Nu-i chiar atat de usor sa-i ai parteneri pe Ro Club Maraton, Clubul Eco Alpin, Corporeanima, Asociatia Romana pentru Propaganda si Istorie Aeronautica. IMPREUNA! Acesta este cuvantul pe care l-am inscriptionat pe fiecare din cele 65 de tricouri personalitate, cu care am alergat in cursele mele cu drapele. Langa el am inscriptionat mesaje in care am crezut. Impreuna Salvam muntii, Impreuna Salvam padurea, Impreuna salvam Delta Dunarii, Impreuna pentru padurea copiilor si drepturile naturii. Si uite asa am descoperit Asociatia Pachamama Romania, cu care am organizat editia a 2-a a Maratonului Recunostintei, 17 august 2013, Rosia Montana.
Dar mai presus de orice inaintea unei curse de maraton, ma ajuta cuvintele pe care le rostesc inainte de a pleca intr-o cursa de maraton: Alerg din dragoste pentru Romania…, si numai asa reusesc sa flutur drapelul Romaniei si alte drapele, pe intreaga distanta de 42 de km.
La maratoanele istorice nu alergam pentru premii, pentru ca ele nu exista prin regulament. Cantam de fiecare data, inaintea startului, imnul Romaniei. Acesta este premiul cel MARE. Si strigatul de lupta al maratonistilor de dinainte de start: Hip, hip- URA! Hip, hip- URA! Hip, URA, Hip, Ura , Hip, Ura, Ura, Ura! Romania! Traiasca Romania! Ne ducem ca vantul spre linia de sosire.
Un maraton de neuitat care a avut loc in 2012, a fost Maratonul Recunostintei. O cursa de 46 km alergata de la Calugareni, la Bucuresti, , cu start din fata statuii lui Mihai Viteazul si cu sosire la Mormantul Eroului Necunoscut, din Parcul Carol din capitala.
Am incercat sa reamintim de luptele Armatei Romane din luna august 1917, de la Marasti, Marasesti, Oituz, de batalia lui Mihai Viteazul din luna august a anului 1595, de la Calugareni si de victoria obtinula de Constantina Dita pe data de 17.08.2008 in proba de maraton, la Beijing. Un august de foc pentru istoria Romaniei. Noi am declarat aceasta zi, 17 august, ca fiind Ziua Maratonistului din Romania! Deocamdata nu ne-a contrazis nimeni. Constantina Dita ne-a dat atunci startul la telefon din America. Aveam pregatite pentru ea un tricou, un numar de concurs si o medalie, pe care am avut bucuria sa i le oferim dupa doua luni, in Parcul Carol, exact in fata Mormantului Eroului Necunoscut.
Intamplator sau nu, in acel moment militarii din garda monumentului au facut schimbul si au prezentat onorul. Onor Eroului Necunoscut si campioanei olimpice in proba de maraton! a fost un privilegiu ca sa traiesc in direct aceste momente. Povestea s-a reluat si in 2013 la editia a 2-a la rosia Montana, cand Constantina Dita ne-a dat din nou startul.
Cea mai mare bogatie a Romaniei sunt copiii. Mi-am dorit sa incerc ceva pentru ei si am reusit. Prima stafeta de maraton din Romania, 42 de copii, alergand fiecare cate un km intr-o stafeta, purtand un tricolor, a avut loc la Sulina, la maratonul Delta Dunarii. A doua oara s-a repetat la Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc in care 9 fetite de la Cambridge School Bucuresti au alergat maratonul intr-o stafeta, cu un tricolor.
Simt o multumire sufleteasca fata de tot ce am realizat. Fetele mele au alergat alaturi de mine cateva sute de metri in mai multe curse de maraton. Pare-se ca au luat microbul si au inceput si ele sa lupte mai mult si chiar sa alerge.
Mama mea m-a asteptat la finalul Maratonului “Pe aici nu se trece”, punandu-mi la gat medalia la finis. Bucurie mai mare ca asta, nici ca se putea.
Pe data de 5 mai 2013 am alergat maratonul UNICEF cu drapelel Romaniei, Elvetiei, Organizatiei Natiunilor Unite si UNICEF purtand un mesaj de pace si de prietenie, pentru copii si pentru natura.
Aventura cu steagul UNICEF a continuat in Romania, reusind sa il flutur pentru copii, alaturi de drapelul Romaniei, in alte 3 curse: Maratonul “Tabere cu suflet” de la Comana, Hercules Maraton din MUntii Cernei si Semimaratonul International Bucuresti.
Am purtat drapelul Romaniei in 65 de curse de maraton, interne si internationale, insumand peste 2500 de km de alergare, fluturandu-l in curse de maraton desfasurate pe toate continentele locuite. Pentru ca eu ma simt european, am luat cu mine in curse steagul Uniunii Europene, pe care l-am fluturat in 36 de maratoane. Cui nu-i place pacea si prietenia? M-am trezit in curse purtand si steagul ONU, pe care l-am fluturat in 18 maratoane. Peste 31 de steaguri si drapele “maratoniste”, pe care le-am fluturat in cursele mele de maraton, sunt la loc de cinste impreuna, alaturi de medaliile mele.
Acum alerg pentru implinirea altui vis: 100 de maratoane, pe care intentionez sa il implinesc in anul 2014, pe 1 decembrie, de Ziua Nationala a Romaniei, Apoi in 2015 va urma lupta cea mare, sa ating 100 de maratoane cu drapelul Romaniei, la Marasesti si Marasti, la maratonul “Pe aici nu se trece”, acolo unde romanii au dat cele mai mari jerfe in primul Razboi Mondial! Si totul doar in 5 ani! Dar oare voi reusi, vor rezista mainile si picioarele mele?
Anii au trecut…
Pe 17 august 2014 reusesc sa alerg la Targu Jiu, la Maratonul Recunostintei, cel de-al 100-lea maraton din cariera.
Pe 1 decembrie 2014, la Bucuresti, pe 1 decembrie, la Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc, cel de-al 100 lea maraton cu drapelul Romaniei si al 110-lea din cariera!
Pe 1 decembrie 2015 la Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc voi alerga cel de-al 131-lea maraton cu drapelul Romaniei si cel de-al 141-lea din cariera!
Pe 30 noiembrie 2017 alerg la Alba Iulia Maratonul 200 din cariera, iar a doua zi, la Bucuresti, de Ziua Nationala a Romaniei, Maratonul 201 din cariera!
In luna mai a anului 2018, anul Centenarului Marii Uniri, voi alerga Maratonul 200 cu drapelul Romaniei, Maratonul 100 cu steagul Uniunii Europene si Maratonul 50 cu steagul dacilor!
http://www.ilierosu.ro/2017/12/15/rapsodia-romana-200-de-maratoane-cu-drapelul-romaniei/
