Maratonul Siretului Adjud 2023

Maratonul Siretului Adjud 2023 (Regulament, Declaratia, Participanti)

Asociatia Club Sportiv Eco Alpin Bucuresti, in parteneriat cu Primaria Municipiului Adjud, Directia pentru Sport si Tineret Vrancea, Consiliul Judetean
Vrancea si Institutia Prefectului Judetul Vrancea, organizeaza la Adjud, in ziua de 17.04.2023, in cea de-a doua zi de Paste, Editia cu numarul 10 a Maratonului
Siretului (celor doua lacuri). Coorganizator: Asociatia Romana pentru Propaganda si Istoria Aeronauticii (ARPIA).
Sponsori: ISOSTAR, ARPIA, CMI Lacramioara Cristea, EUROGIFTS, ANALINA, www.ilierosu.ro, 7 Izvoare.
Parteneri: Parohia Sfantul Nicolae Adjudu Vechi, AORR, Colegiul National Emil Botta Adjud.
Prima editie a avut loc in anul 2014, in ziua a doua a Pastelui, in Parcul Alexandru Ioan Cuza din sectorul 3 al capitalei si a purtat numele ‘Maratonul
celor doua lacuri, de Sfintele Sarbatori de Paste”, aceasta desfasurandu-se in jurul lacurilor IOR si Titan, startul dandu-se din fata bisericii din parcul Titan, cu
binecuvantarea Patriarhului Romaniei, Preafericitul Daniel. Din anul 2015 acest maraton a fost mutat la Adjud, devenind o traditie, desfasurandu-se
in cea de-a doua zi de Paste, in Municipiul Adjud si in localitatile din imprejurimi.
Aceasta editie are un caracter simbolic, desfasurandu-se in cea de-a doua zi de Paste, avand un regim de stafeta, toti concurentii fiind inregistrati in acelasi timp la sosire.
Concurentii probei de maraton vor avea posibilitatea sa alerge si sa admire pe traseu frumusetile pe care le ofera Lunca Siretului, marginita la est de
Dealurile Tutovei, si sa se intalneasca cu locuitorii acestei zone, cu ospitalitatea si cu traditiile lor stramosesti.
Maratonul are drept scop promovarea alergarii în aer liber si a unui stil de viata sanatos, concomitent cu promovarea in randul concurentilor si sustinatorilor
acestora, a frumusetilor, a traditiilor si istoriei zonei turistice Vrancea, in special a imprejurimilor municipiului Adjud. Maratonul este un omagiu adus eroilor din
aceasta zona care au cazut in cel de-al doilea Razboi Mondial, in Primul Razboi Mondial si in Razboiul de Independenta din anii 1877-1878. Maratonul trece prin
4 localitati si prin fata bisericilor si monumentelor din acestea.
Cea de-a 10-a editie a Maratonului Siretului se desfasoara la 590 de ani de la prima atestare documentara a Municipiului Adjud. Pe 9 aprilie 1433
domnitorul Moldovei – Ilias Voda, a emis un document prin care acorda drepturi sasilor, de a se face comert in Adjud, in schimbul platii unor taxe vamale.
Probe: maraton, cursa de 500 metri si cursa de 1 km.
Startul in cursa de 500 metri si in maraton va fi dat in ziua de 17.04.2023, 08.00, de catre Primarul Municipiului Adjud, domnul Florin Nechifor, din fata
Bisericii Sfantul Nicolae si a Troitei Eroilor din satul Adjudu Vechi. In cursa populara de la Adjudu Vechi se va alerga pe distanta de maxim 500 de metri in
jurul bisericii din sat. La aceasta proba pot participa copii de pana la 10 ani si persoane in varsta. La final participantii vor primi diplome, medalii, tricouri oferite de irganizatori si produse ISOSTAR.
Inainte de start, preotul bisericii Sfantul Nicolae, din Adjudu Vechi, preotul Marian Cristea, ii va binecuvanta pe toti maratonistii care alearga in cadrul
ciclului de maratoane istorice “Din dragoste pentru Romania si istoria ei”. Se va intona imnul Romaniei.
Numarul maxim de participanti: 75 in cursa populara si 15 in proba de maraton.
Maratonistii vor purta in cursa drapelul Romaniei si steaguri istorice care amintesc de istoria acestor locuri.
In acest an Maratonul Siretului se desfasoara de-a lungul Raului Siret si de-a lungul Autostrazii Moldovei care va lega Municipiului Adjud si satele
Burcioaia, Adjudu Vechi si Siscani de autostrada, care va fi intersectata in 4 puncte.

Startul in Cursa de 1km (cursa populara) va fi dat la ora 14.00 si va avea urmatorul traseu:
Casa de Cultura “Tudor Vornicu” Adjud, aleile parcului municipal Adjud, Casa de Cultura “Tudor Vornicu” Adjud.
Au confirmat participarea Ilie Victor, Viorel Stan si Alexandru Moldoveanu din Braila, Catalin Braila din Galati, Constantin Donos din Codlea, Adrian Tiba din Brasov, Ilie Rosu din Adjud, Stefan Chicos din Piatra Neamt, Petrica Chelaru din Pufesti, Valeriu Bobocescu din Bucuresti, Ionela Dobrea din Macin, Ionut-Marius Agafite din Iasi, Stefan Salagean din Bistrita Bargaului.
Stafeta Bistritei- Nasaudului se va alinia la startul maratonului transmitand mesajul de respect pentru adjudeni, la implinirea a 590 de ani de atestare documentara.
In cursa populara va participa Lucia Radu, 91 de ani, din Bucuresti, fosta campioana nationala, balcanica si europeana in cursele de alergare si de mars, la categoria Masters.

Torta Eroilor Neamului va fi aprinsa in fata monumentelor din Adjudu Vechi si Adjud, fiind purtata in semn de recunostinta pentru eroii neamului.

 

Lasa un comentariu

Atentie: Comentariile vor fi moderate. Nu este nevoie sa trimiteti acelasi comentariul de mai multe ori