Ilie Rosu

Saptamana urmatoare, in 27.06.2008, am revenit. Eram hotarat sa parcurg cei 42 de km. Cunosteam bine traseul si nu eram obosit. Drumul pana la cabana a fost reconfortant si l-am facut cu masina, impreuna cu doua perechi de tineri care aveau aceeasi tinta: cabana Himalaya.
Eram nerabdator sa vad cum stau. Dupa ce am coborat din masina si m-am relaxat 2 ore, m-am decis sa alerg in acea zi. Spre munti norii erau gramada, dar parca nu anuntau nimic grav. Spre Rasnov cerul era senin iar soarele era foarte puternic. La 15.30 am plecat. Stiam ca va fi o cursa grea si ca distanta parcursa cu o saptamana in urma ma va afecta. Cand am inceput sa urc spre Poiana, cerul, dintr-o data s-a acoperit de nori si a inceput sa ploua marunt. Aveam de ales, ori ma intorc la cabana, ori imi continui drumul, indiferent de cum va arata vremea. Am ales a doua varianta, pentru ca voiam sa stiu cum se comporta organismul meu la efort, la nici o saptamana.

Am depasit problemele de alimentare cu apa si ma strecuram cu curaj printre stropii de ploaie. Eram deja ud pana la piele. Dintr-odata norii au coborat pana aproape de sosea, eram inconjurat de ploaie, tunete si fulgere. Chiar eram “cu capul in nori”, alergam si ma rugam la Dumnezeu sa nu ma loveasca vreun fulger. Masinile inaintau greu in ambele sensuri. Adidasii imi erau imbibati de apa si ma incomodau, si totusi inaintam si nu aveam de gand sa renunt.

In apropierea cabanei Aviatorilor a inceput potopul. A inceput sa dea cu piatra si sa sufle puternic vantul. Piatra era aproape cat oul de porumbel. Ma durea deja capul de cate lovituri primisem. Toate masinile au tras pe partea dreapta a drumului. Cativa soferi m-au invitat in masina dar am refuzat. “Esti nebun omule”, mi-a zis unul dintre ei. Am tras putin mai tare, m-am apropiat de cabana si am intrat fortat peste oamenii de la punctul de control. Le-am cerut sa ma gazduiasca pana se calmeaza un pic vremea. Dupa cateva minute ploaia cu piatra s-a transformat intr-o ploaie normala. Am plecat la drum din nou.

Continua sa ploua puternic. Am lasat pe marginea drumului masinile oprite si mi-am continuat alergarea. Apa  curgea siroaie pe sosea si depasea cativa centimetri. Incepusem sa urc din nou spre Poiana. Desi eram ud, ma simteam in forma, trecusem de centrul furtunei si aveam curaj. Cand am ajuns in Poiana ploaia s-a oprit. M-am alimentat cu apa si am pornit-o 2 km in coborare catre Brasov dupa care am revenit in Poiana. Stiam acum ca am suplimentat distanta de saptamana trecuta cu 4 km. Am pornit-o pe drumul de intoarcere. Era mai greu ca ultima data. Eram singur si aveam timp pana la cabana sa imi fac o multime de planuri. In mintea mea deja isi facuse loc ideea ca drumul meu catre Atena va putea trece mai intai pe la maratonul de la Budapesta, si de ce nu, la o saptamana de acesta, si pe la maratonul Bucurestilor, care se pare ca e doar un semimaraton. Asta numai daca voi ajunge la final.

Singurul lucru notabil este ca, atunci cand am ajuns la drumul de piatra si mai erau 6,5 km pana la cabana, starea mea de spirit era proasta, incepusem sa urasc acest drum, care, dupa ploaie, parea si mai tare. Totul a luat sfarsit cand am ajuns la cabana, unde prietenii m-au felicitat. Timpul, pentru un incepator ca mine m-a multumit, 4 ore si 50 de minute.
Daca as scadea timpul pierdut cu alimentarile cu apa si intreruperea pe timpul ploii cu piatra el ar fi fost mai bun. Si apoi au fost 12 km numai in urcare.
Si tot in acea zi, unul din baietii care m-au adus cu masina, mi-a facut o poza si mi-a propus sa povestesc intr-un blog despre visul meu de a ajunge la maratonul de la Atena, cum ma pregatesc si ce simt. Am acceptat si iata-ma la al doilea maraton. Multumesc Ionut!
A doua zi, la festivitatea de premiere a copiilor din tabara, am primit si eu o medalie pentru ca am parcurs distanta de 42 de km. Avea pe ea inscriptionata cifra 2. Era singura pe care o mai avea prietenul meu. Chiar a facut si o gluma, ca am alergat de unul singur si am iesit pe locul doi. Este prima mea medalie si a devenit pentru mine o medalie simbol. Si inca ceva, mi-a inmanat legitimatia de sportiv legitimat la clubul ECO-ALPIN. Multumesc Vasile!