Este data de 05.05.2013.
In 2012 am pus pentru prima oara ochii pe acest maraton, dar n-a fost sa fie. Imi doream sa fac o cursa pe care sa o dedic copiilor aflati in suferinta, asa cum am incercat la Marakech in Maroc, unde am fost cu gandul la copiii care sufera de malarie. PachaMama Romania, asociatie care promoveaza drepturile naturii in Romania, impreuna cu Asociatia sora, din Elvetia, GLOBAL ALLIANCE FOR RIGHTS OF NATURE, mi-au propus sa duc in cursa un mesaj pentru adoptarea si implementarea declaratiei pentru drepturile pamantului. Modificarea legislatiei privind drepturile naturii preocupa din ce in ce mai multe state. Numeroase ONG-uri aduc argumente guvernelor din tarile lor, cerandu-le introducerea in legislatie, a unor noi prevederi privind protectia naturii. Cauza nobila, asa ca am acceptat. Si am completat mesajul despre natura, cu un mesaj pentru pace si prietenie: Peace and Friendships, pe care l-am purtat ori de cate ori am avut cu mine in curse steagul ONU. Intotdeauna le spun colegilor mei mai apropiati sa nu alerge un maraton, fara a purta cu ei un mesaj.
Vrand, nevrand, a trebuit sa iau cu mine de data aceasta 4 drapele, pe cele ale Romaniei, Elvetiei, ONU si UNICEF. Am confectionat in mare graba 2 tricouri, unul pentru mine, iar celalalt pentru Alexandra, asa cum m-am priceput, folosindu-ma de mijloace improvizate. Cuvantul “Impreuna” l-am inscriptionat, atat in limbile oficiale care se vorbesc in Elvetia, germana, italiana, franceza, retoromana, cat si in limbile romana si engleza.
ROMANIA – SWITZERLAND TOGETHER TO ADOPT AND IMPLEMENT THE UNIVERSAL DECLARATION OF RIGHTS OF MOTHER EARTH!
Am convins-o pe Alexandra Postelnicu, sa alerge si ea in proba de 21 km. Responsabilitatea pe care mi-o asumam era una foarte mare. Unicef, ONU, Elvetia si Romania erau cu ochii pe mine si nu trebuia sa fac nici un pas gresit. In primul rand trebuia sa termin cursa si sa am grija de drapelele mele de “lupta”, cum le zic eu, ca de ochii din cap. Stiti cum e, ca in armata, pentru ca daca ai pierdut drapelul de lupta, se desfiinteaza unitatea. In ziua de dinaintea cursei, ca de obicei, am fluturat drapelele la Expo Maraton. Acolo am avut o multime de simpatizanti, printre ei numarandu-se reprezentantii Unicef Elvetia, si Torino maraton. Intalnirea cu Larisa, fiica unei foste colege, aflata la studii la Geneva, a fost o surpriza foarte placuta.
Impreuna cu Alexandra, iata-ne la start, intr-un cartier aflat la marginea orasului, la o distanta de aproximativ 5 km de linia de sosire. Alexandra este mult mai emotionata decat mine, in primul rand pentru ca va lua startul prima. Ea a alergat cu multi ani in urma 2 curse de maratoan, dar a a fortat in cea de-a doua cursa, accidentandu-se grav. In incercarea de a reveni, a luat totul de la zero, alergand intai 15 km la Rasnov, apoi 21 de km la Sulina. Intalnirea in aceste curse cu veteranul curselor de alergare din Romania, Gheorghe Mosion, 80 de ani, combinat cu cadrul natural si istoric deosebit, se pare i-au redat echilibrul si increderea in alergare. In ultimele doua zile a fost foarte frig la Geneva dar astazi se pare ca suntem norocosi, pentru ca s-a mai incalzit afara, iar soarele care straluceste pe cer prevesteste o zi ideala pentru alergat. In fata camerei de filmat ne incurajam si ne motivam amandoi rostind cuvinte cheie: drepturile naturii, copii, unicef, PachaMama Romania.
Coloana semimaratonistilor se pune repede in miscare, strada se goleste brusc, facand loc maratonistilor, care o umplu repede la loc. Timpul s-a scurs repede. Mi-am predat echipamentul, apoi mi-am luat steagurile si m-am pozitionat undeva mai in fata, cam la vreo 20 de metri fata linia de start. Un concurrent pe care l-am intalnit si cu o zi in urma la standul UNICEF, imi strange mana si ma felicita pentru ca voi duce in cursa steagul UNICEF. O camera de filmat se invarte in jurul meu, fiind atintita in directia tricoului meu si spre steaguri. Si plecam! Un start simplu, fara prea mult fast, asa cum de fapt a fost si sosirea. Bucuria de pe chipul concurentilor n-a scapat operatorilor. Am rememorat momentele acestea mai tarziu, urmarind filmul competitiei, un film care incearca sa transmita bucurie si speranta.
Dupa aproape 5 km de alergare am iesit din oras, continuandu-ne alergarea pe drumuri inguste asfaltate, care faceau legatura intre ferme, traversand campuri si paduri. Spectatorii intalniti in cale, in special copii si oameni in varsta, tin strans langa ei, cate o bicicleta, semn ca aceasta este principalul mijloc de deplasare in zona. Intram pe un drum de tara, care imi aminteste de Maratonul nostru de la Sulina, “Delta Dunarii”, in care traseul este la fel ca acesta, avand suprafete acoperite cu piatra, nisip si pamant. Pentru ca inainte cu o zi a plouat, intalnim pe traseu balti, pe care le ocolim, atunci cand le vedem de la departare, sau sarim peste ele, cand ne apar in fata prin surprindere. Si am tot alergat asa kilometri intregi, traversand prin lanuri galbene de rapita si prin lanuri de grau, prin fanete si suprafete de teren proaspat arate. Coline si iar coline, urcusuri mai mari si coborasuri mai putine. Si animale de tot felul: cai, vaci, capre, oi, iar dintr-o ferma am auzit cum ragea un magar.
Vantul sufla cu putere din fata, dandu-mi steagurile pe spate. Reusesc sa ma impotrivesc lui o vreme, dar pana la urma vazandu-ma obligat, sa le trec pe amandoua pe un umar, facandu-mi inaintarea mai usoara. Dincolo de jumatatea cursei, Mauro Firmani, membru in echipa de organizare a Maratonului de la Torino, alaturi de care am alergat o buna bucata de timp, dispare in grupul de alergatori din fata. Ne-am cunoscut la maratonul de la Rotterdam, la standul Torino Maraton si am aflat de la el ca are peste 150 de maratoane alergate. Aveam impresia ca ne invartim intr-un cerc, trasat la poalele muntilor de langa noi. Si am dreptate, pentru ca iata ca intram din nou pe dumul de tara. Urcam dealul din fata, iar apoi intram in localitatea de dincolo de deal. Pe partea stanga a drumului, intins pe spate, un concurent, galben la fata, ca ceara, primeste ingrijiri medicale. Disparem pe strazile intortocheate ale localitatii si incepem sa coboram cam 10 km, de-a lungul lacului Geneva, care se prelungeste pana la intrarea in orasul Geneva. Multi concurenti se deplaseaza la pas, acuzand crampe musculare.
Lasam in urma Gradina Engleza, locul in care a fost inscrierea noastra la maraton. Traversam de doua sau de trei ori peste raul care strabate orasul. Nu se mai termina, iar distanta in loc sa scada parca sporeste.. In sfarsit iat-o si pe Alexandra intr-o intersectie, incurajandu-ma, Hai Ilie! Inca 5 km! Un indicator cu sageata spre stanga, imi atrage atentia ca, la aproximativ un km distanta, se afla Sediul ONU din Geneva. Ne continuam drumul urcand usor, lasand in dreapta Gradina Botanica. La un moment dat intoarcem, trezindu-ne, spre surprinderea noastra, chiar in interiorul Gradnii.
Alergam acum pe malul lacului Geneva, avand tot timpul in dreapta, gradina botanica. O zona protejata, cu flori, arbori rari, pasari, pe care nu prea am avut timp sa le admir in timpul cursei. Am refacut insa la pas a doua zi traseul, bucurandu-ma din plin de ele si minunandu-ma ca nu le-am observat in timpul cursei. In departare pe lac se zaresc plutind zeci de vaporase iar catre mal, “Jetul de apa”, care arunca apa la peste 100 de metri inaltime. Lasam in urma Sediul drepturilor omului, deasupra caruia flutura steagul ONU, un steag avand cam aceleasi dimensiuni cu steagul ONU pe care il duc cu mine in cursa. Imi pregatesc drapelele pentru lupta finala, infruntand vantul, care sufla cu si mai mare putere din spate.
Alexandra imi iese din nou in intampinare, anuntandu-ma, “Ilie mai ai doar 500 de metri!”. “Hristos a inviat Romania!”, sunt primele cuvinte pe care le rostesc. Vantul imi umfla drapelele, amestecandu-mi-le, punandu-le intr-o alta ordine, care s-a dovedit a fi una foarte buna pentru camerele de filmat. Intram pe podul Mont Blanc, punct de mare atractie al Genevei. Doar trei sute de metri!
Simt respiratia Alexandrei care reuseste sa tina pasul cu mine. Aplauze, incurajari, covorul albastru, urechile-mi sunt infundate si trec! Felicitari! E vocea unei romance pe care am intalnit-o si inainte cu o zi , ea alergand semimaratonul, iar sotul ei, un italian, maratonul. Mesajul pentru drepturile naturii a ajuns la final. Tricoul meu de concurs a atras atentia spectatorilor, fiind interpretat in fel si chip de pe margine. Efortul depus a fost apreciat de oamenii de pe strada, pentru care am fluturat drapelele la Geneva. Iata cum mi-a interpretat cursa si mesajul, un blogger din Elvetia, prin fata caruia am trecut in alergare, 3-4 secunde. Ma onoreaza atentia pe care mi-a acordat-o acest elvetian.
La photo du jour: Ilie, le marathonien aux 4 drapeaux!
“Allez je n’ai pas envie d’utiliser mes dons d’investigateurs et je prends cette photo prise hier pendant le marathon de Genève au premier degré. Ce coureur affublé de quatre drapeaux dont un Suisse, un Roumain, et un de l’UNICEF roule pour une bonne cause. Je l’ai supposé et imaginé…comme d’autres coureurs durant la même course qui ont couru entre autre pour les handicapés. Ce roumain qui affiche sur son t-shirt le drapeau de son pays et la bannière de l’union européenne n’est pas passé inaperçu. Il s’appelle Ilie, il porte le dossard 620 et a comme slogan emprunté à Obama: “Yes, i can!”. Le tout pour apporter son soutien à la déclaration universelle des Droits de la Terre. Il est bien classé ni parmi les premiers du peloton ni parmi les derniers, mais il a pu terminer sa course c’est du moins ce que je lui souhaite après avoir porté autant de fardeaux. La “Terre” entière lui en ai reconnaissante!”.
ROMANIA – SWITZERLAND TOGETHER TO ADOPT AND IMPLEMENT THE UNIVERSAL DECLARATION OF RIGHTS OF MOTHER EARTH!
A fost cel de-al 56-lea maraton cu drapelul Romaniei, al 18-lea cu steagul ONU si primul cu steagurile UNICEF si Elvetiei. Zestrea mea de drapele “maratoniste” s-a marit, atingand 20 de drapele nationale, la care se adauga inca 9 steaguri ale unor organizatii interne si internationale.
A fost un gest simbolic, pe care l-am transmis impreuna cu Alexandra Postelnicu incercand sa atragem atentia ca natura are nevoie de mai multe drepturi. Nu trebuie decat ca legislatia romaneasca sa fie completata cu noi norme care sa interzica distrugerea naturii, pana nu e prea tarziu, salvand impreuna ce se mai poate salva. Da-i Doamne romanului mintea a de pe urma!
Foto 1 organizatori
Foto 2 organizatori