Ilie Rosu

Este data de 24.03.2013.

Romania Slovakia Spolocne-Impreuna!

Datorez aceasta cursa lui Bogdan, caruia nu i-a luat prea mult timp, ca sa ma convinga sa alerg acest maraton. L-am cunoscut pe Bogdan la un cros, cand avea varsta de 11 ani. Tatal lui, un foarte bun prieten de-al meu, fost coleg de clasa in liceul militar, isi aminteste si astazi de acea intalnire. Ne-am aliniat la cros mandri, cu odraslele noastre, eu cu fetele mele, iar el cu Bogdan, pe undeva, prin zona Piata Unirii. Am mobilizat atunci toti copiii din blocul in care locuiam. Andreea fiica mea cea mare avea 10 ani si era pregatita pentru un cros. Pe Alina, 5 ani, fiind mai mica, am luat-o in carca, fiind nevoit sa alerg cu ea in acea pozitie incomoda, intreaga cursa, ascultandu-i indemnul: Mai repede tata, hai, nu vezi, ne depasesc toti! Dar sa revenim la Bogdan, imi amintesc ca am dat in fuga mana cu el, dupa care s-a pierdut in multime. In fiecare an ne povesteam despre copiii nostri, realizari, nazbatii… De mic, i-au placut provocarile lui Bogdan, motocicleta, bicicleta, pista de atletism, mingea de baschet, bazinul de inot si mai tarziu, retelele de calculatoare.

Acum iata-ma la Bratislava fata-n fata cu Bogdan. Aflu ca din cand in cand tragea cu ochiul la povestile mele de pe blog. Am ramas uimit cand a inceput sa imi povesteasca ca a inceput sa alerge maraton pentru ca vrea sa devina Iron Man. O durere la unul dintre genunchi, capatata in meciurile de baschet, l-a facut sa abordeze cu teama primul lui maraton, alergat la Budapesta, pe care l-a terminat la limita, dar in timp regulamentar. Participa la concursuri pe bicicleta, facand fata unui efort indelungat de 6-7 ore. Inoata cativa km, ceea ce inseamna ca Bogdan este foarte aproape de visul lui, Iron Man. Coincidenta sau nu, primul meu maraton oficial a fost tot la Budapesta. Bogdan mi-a bagat in cap ca pot fi si eu Iron Man. Acelasi subiect l-am discutat cu cateva zile inainte de acest maraton cu doamna Adelina Pasat, de la ISOSTAR, care mi-a recomandat sa incerc la categoria mea de varsta, unde este o mare lipsa de concurenti. Cateodata rad singur, cine stie, poate ca nu intamplator am castigat acea bicicleta la tombola de la Crosul Petrom, iar bazinul de inot este la doar cativa metri de casa.

Dimineata, cu o zi inainte de start am facut impreuna cu Bogdan o alergare usoara pe malul Dunarii, iar spre seara, intr-o alta zona, mai deluroasa, acomodandu-ne cu aerul rece din zona orasului Bratislava.

Iata-ne in ziua de 24.03.2013 la start. Din 2010 am reusit sa alerg in preajma zilei de 20 martie, ziua mea de nastere, cate un maraton. Maratoanelor de la Roma, Atlanta, Limassol, li se adauga astazi cel de la Bratislava. Interesant este ca revin in Bratislava dupa aproximativ 10 ani. Imi amintesc ca am am alergat atunci cu un prieten de cateva ori la baza muntilor Tatra. Nici prin gand nu-mi trecea atunci, ca intr-o zi voi alerga un maraton la Bratislava.

Am ajuns in zona de start mai devreme cu doua ore. Afara ningea cu fulgi mari, iar temperatura era in jur de -3 grade. Experienta alergarilor din timpul iernii a facut ca in ultima clipa sa punem pe noi inca un tricou, ceea ce a fost foarte bine. Ne intalnim cu alti doi colegi din Romania, printre ei fiind si Emilian Croitoru, care a alergat la Maratonul Zapezii Rasnov 2013. Celalalt va alerga la semimaraton. Au venit impreuna cu trenul pana la Viena, iar de acolo, in mare graba, au luat autocarul pana in Bratislava. Imediat dupa cursa, se vor intoarce la Viena, de unde vor lua din nou trenul, catre casa. E interesant de mentionat ca distanta dintre Viena si Bratislava nu este prea mare, ea fiind de aproximativ 60 de km. O instruim pe Raluca, prietena lui Bogdan, cum sa foloseasca simultan, atat camera de filmat, cat si aparatul de fotografiat si ne punem de acord in care intersectii sa se deplaseze, pentru a se putea intalni cu noi in cursa.

Strigatul de lupta al maratonistilor din Romania, ma bucur ca am cu cine sa il strig: Hip, hip.ura! Hip, hip, ura! Hip, ura, Hip, ura, hip ura ura, ura! Romania! Traiasca Romania! Slovacia! Traiasca Slovacia! Ne-am pozitionat in multimea de concurenti fortand intrarea printre doua garduri care desparteau zona de start de zona pietonala. N-am castigat cine stie ce, pentru ca ne aflam undeva pe la urma. Si START! L-am atentionat pe Bogdan ca voi pleca putin mai tare la inceput, dar ca dupa aia voi reveni cu picioarele pe pamant si ca ne vom intalni din nou pe traseu. Cam 3 minute s-au scurs pana ne-a venit randul sa trecem pe sub poarta de start si pana cand “chip”-urile noastre s-au activat, iar steagurile au inceput sa fluture IMPREUNA. Am pornit in cursa simultan cu alergatorii din proba de 21 km, ei fiind in numar mult mai mare decat maratonistii.

Un traseu inedit prin zonele cele mai frumoase ale orasului, incluzand cartiere de locuit, centrul vechi, malul Dunarii, de unde se pot observa vapoarele care urca sau coboara pe fluviu si castelul Bratislava, care strajuieste de la mare inaltime, Dunarea. Imi amintesc cu mare placere de initiativa noastra, de a organiza Maratonul Delta Dunarii, la Sulina, ultimul oras aflat pe cursul dunarean. Dintre orasele, organizatoare de maratoane pe cursul Dunarii imi lipseste doar Viena, celelalte: Belgrad, Budapesta si Bratislava, fiind déjà rezolvate. Probbil ca daca voi descoperi alte maratoane pe cursul Dunarii, le voi introduce in planul meu de alergare. Raluca este deja in primul punct stabilit. Mai sunt inca 4 intersectii in care trebuie sa se deplaseze in pas alergator. Rucsac in spate, balonul albastru dupa care trebuie sa ne uitam, aparat de fotografiat, aparat de filmat, nu-i de ici colea sa le duci pe toate in fuga. Si mai presus de orice vantul a inceput sa bata cu mai multa forta, facand ca temperature resimtita sa fie de -8 grade. Ma felicit pentru ca am pus pe mine in ultima clipa acel tricou in plus.

Dupa aproximativ 9 km de alergare ajungem intr-un punct in care toti intorc. In acelasi timp cu noi, incolonate, tramvaiele isi asteapta randul ca sa intoarca si ele. Toti concurentii ne bucuram in acest loc, pentru ca directia vantului se schimba, suflandu-ne acum din spate. Il zaresc pe Bogdan, venind din sens invers, pe partea cealalta a drumului. Este in spatele meu la aproximativ 6 minute, un timp care s-a mentinut intre noi pana la finalul cursei. Dupa cursa Bogdan mi-a povestit cum un concurent in varsta, imbracat inadecvat, a intrat in trepidatii. Tremura si nimic nu prevestea ca ar mai putea fi in stare ca sa continue cursa. Au sarit concurentii de langa el sa il ajute. Unul i-a dat o folie de plastic, tip pelerina, altul un gel. Dupa ce l-au frectionat, concurentul si-a revenit, reluand cursa. Solidaritate intre maratonisti, ca in timpul verii, cand concurentul de langa tine iti da sa bei din sticla lui de apa, daca te vede in dificultate. Pentru ca Bogdan stie ca am plecat fara ceas, imi spune la ce minut suntem.

Chiar daca afara este foarte frig, pe traseu sunt destui spectatori, printre care si copii. Cu ochii stralucind, atintiti catre steaguri, ei au devenit parca dintr-o data, cei mai sinceri sustinatori ai mei. Cine stie, poate ca unii dintre ei, afla astazi pentru prima oara de la parintii lor, de tara, care se cheama Romania.

Noi prieteni pentru Romania la Bratislava Marathon 2013 – Ilie Rosu cu drapelele Romaniei si Slovaciei

Ne indreptam catre centrul vechi, infruntand mai intai cele cateva sute de metri de urcare. Voluntarii ne fac semne sa inaintam cu mare atentie prin aceasta zona, pentru ca linia de tramvai este la doar cativa metri. Patrundem in centrul vechi al Bratislavei, cu strazi inguste, tragand din fuga cu ochiul la inscriptiile de pe cladirile vechi, care, citite cu atentie, te pot purta pentru o clipa prin istoria zbuciumata, a imperiului de altadata. O multime de turisti intalniti in cale, unii ne privesc cu admiratie, iar altii cu surprindere si compatimire. Coboram, dar oricat am vrea noi sa marim viteza, piatra cubica si pavajele ne obliga sa fim prudenti.

Iesim din zona orasului vechi si incepem a parcurge alta parte a orasului, cam 2 km de drum, paralel cu faleza Dunarii, lasand in urma noastra doua dintre podurile dunarene. Intoarcem dupa o cladire inalta, apoi ne continuam alergarea pe faleza. La iesirea de pe malul Dunarii se afiseaza ca am ajuns la km 20. Inca 1 km si vom fi la jumatatea cursei! Alergatorii din proba de semimaraton, se desprind, forteaza, isi maresc viteza, in speranta obtinerii unui timp cat mai bun. Cu cateva sute de metri inainte de poarta, maratonistii si semimaratonistii se despart, incadrandu-se pe culoare separate, maratonistii evitand trecerea pe sub poarta. Raluca este la locul stabilit, doar ca ii lipseste semnul de identificare, balonul albastru, fiind mai greu de reperat in multime. Nu sunt multi concurentii care au pe cineva cunoscut in multime, care sa le inregistreze cateva momente din timpul cursei. E adevarat ca pe traseu sunt zeci de fotografi profesionisti, care iti fac cele mai tari fotografii, dar pretul lor este la fel de tare, cand te hotarasti sa le cumperi. Din pacate o multime de momente importante din curse, imortalizate de fotografi, se pierd, ele stergandu-se din bazele de date, dupa o perioada de timp. Orice incercare de a intra mai tarziu in posesia lor, se incheie fara succes. Am o multime de fotografii dupa care tanjesc, una dintre ele fiind de la maratonul de la Boston.

Forfota este mare in zona km 21. Aici toata lumea se bucura, semimaratonistii pentru ca au terminat cursa, iar maratonistii pentru ca au parcurs jumatate din distanta. Drumul in fata mea s-a golit, devenind dintr-o data foarte aerisit. In jur de 600 de maratonisti au luat startul in cursa de maraton, plus cateva zeci de stafete 4X10,5 km. In zonele in care acestea fac schimbul este cea mai mare aglomeratie. De acolo vin incurajarile, pentru ca in marea lor majoritate concurentii din aceasta proba sunt tineri. Schimbul de stafeta se face in prezenta arbitrilor prin predarea-primirea chip-urilor. Noi, maratonistii, le avem prinse deasupra gleznei, acestea fiind dispozitive pe care le folosesc biciclistii la intrecerile lor.

Pana la capatul tramvaiului avem de infruntat vantul care bate puternic din fata. Chiar si asa, tin steagurile sus, in fata, beneficiind atat de incurajarile slovacilor aflati pe margine, cat si de cele din partea concurentilor aflati in apropierea mea sau pe celalalt sens de alergare. Cei care cunosc cateva cuvinte in limba romana mi le adreseaza zambind, cu prietenie, la trecerea prin dreptul lor.

Intoarcem la capatul tramvaiului, comunic din nou cu Bogdan care imi striga bucuros, ca genunchiul lui e bine. In fata mea se petrece o scena care ma impresioneaza. Doi concurenti, legati unul de altul cu o curea, alearga in acelasi ritm. Concurentul din spate merge dupa cel din fata, executandu-I comenzile. Concurentul din urma este orb. Desi are acest handicap alearga foarte bine, sincronizandu-se perfect cu prietenul sau, care slabeste sau strange atunci cand trebuie cureaua. Inainte de start vazusem in zona de predare a echipamentului un concurent ajutandu-se de un baston alb, dar nu mi-am inchipuit niciodata ca va lua startul in proba de maraton. Un motiv in plus si pentru mine ca sa pot continua proiectul meu cu steagurile. Las in urma un alt concurrent cu dizabilitati, aflat intr-un carucior. Impinge din greu la dispozitivul care pune in miscare rotile caruciorului.

Lasam in urma centrul vechi, nu fara a sesiza surpriza de pe fata unei tinere din Romania: Ei! Romania! Suntem din nou pe langa Dunare, tragand cu ochiul la concurentii care alearga pe sensul de intoarcere, dorindu-mi sa fiu in locul lor. La un moment dat intorc si eu, fiind atent la celalalt sens. Il caut printre crengi si cladiri pe Bogdan. In capat o zaresc pe Raluca, cu aparatele de fotografiat prinse la gat, ca un fotoreporter in transee, inghetata bocna, intrebandu-se pe unde-o fi Bogdan.

Cateva sute de metri mai sunt pana la final, pentru ca poarta de sosire se zareste in departare. Ultimii 195 de metri ai cursei, momentul sublim al unei curse de maraton! Cu ochii atintiti spre ceasul oficial, imi consum picatura de energie pastrata pentru momentul de final si cu drapelele mele inaltate, trec linia de sosire. La statie se anunta…Ilie Rosu, Rumanska, iar din partea dreapta, vin aplauze si incurajari, rostite din inima, de colegul nostru din Romania, care a alergat in proba de semimaraton: Hai Romania! Mainile mele au rezistat si de data aceasta! Mai tarziu aveam sa aflu ca deasupra, pe pasarela din fata, a reusit sa urce Marius, care a tras o “dubla”, filmandu-ne sosirea. La cateva minute a aparut si Bogdan. O cursa la o temperatura scazuta, foarte grea, alergata din dragoste pentru Romania si din respect pentru Slovacia. A meritat pentru ca am descoperit ca in Bratislava, Romania are foarte multi prieteni. Multumesc Bogdan, multumesc Raluca, multumesc Marius!
Multumesc Fabrica de Steaguri pentru steaguri si pentru tricou, multumesc ISOSTAR pentru energizante. Ne-am adus contributia cu totii pentru ca mesajul
“Romania – Slovakia Spolocne-Impreuna” sa fie prezent la CSOB Bratislava Marathon 2013.

Final de maraton la CSOB Bratislava Marathon 2013

Romania, oriunde te-ai afla, urmeaza-ne, nu te lasa!

PS A aparut si filmul oficial al maratonului in de la Bratislava in care drapelele Romaniei si Slovaciei flutura impreuna (min 5:01). Si ca multumirea sa fie si mai mare Bogdan apare si el la min 5:00. O fi mult, o fi putin… dar pentru mine inseamna energizantul de care am nevoie pentru urmatoarele mele curse externe:  Rotterdam, Geneva…in care vreau sa duc mai departe drapelul Romaniei alaturi de drapelele tarilor gazda.