Ilie Rosu

Este data de 10.01.2009.
Desi este o dimineata foarte geroasa, Bucurestiul este intr-o continua miscare, un du-te vino de masini si de oameni. Acest lucru nu scapa neobservat consatenilor mei, care sunt niste pasionati si niste impatimiti columbofili. Nu au ratat pana acum nici o expozitie nationala organizata de catre  Federatia Nationala Columbofila. Si iata-ne la expozitie. Pentru prima oara particip la un asemenea eveniment.

In sala sporturilor din Agronomie, sute si sute de porumbei in colivii, sunt in centrul atentiei. Unii sunt specializati in zborul pe distante scurte, 200-300 km, iar altii pe distante lungi, 600-1100 km, acestia din urma numindu-se maratonisti. Sunt surprins de denumirea categoriei din care fac parte si ii studiez pe acestia cu o mai mare atentie. Iata, vad stransi intr-un singur loc zeci de porumbei maratonisti. Intotdeauna tinta lor in zbor este locul de unde au iesit din ou, acesta fiind pentru ei ca un emitator spre care alearga cu precizie in zbor. Locul in care au vazut lumina zilei, devine pentru porumbei un camp magnetic puternic care intra in rezonanta cu pasarea. Sunt lucruri pe care le stiu din copilarie de la prietenii mei. Fixez cu privirea un porumbel. Incep sa-i studiez: capul, ochii, aripile, penajul, picioarele. Desi sunt cam novice in ale porumbeilor mi se pare ca acesta este un exemplar pretios.

In  fisa de concurs ii sunt prezentate concursurile la care a luat parte, locul obtinut, numarul de km parcursi, coeficientul de punctaj si pozitia ocupata in campionatul national. In cele  4 concursuri a parcurs peste 4200 km. Vad o mare asemanare intre maratonul porumbeilor in zbor si maratonul oamenilor pe distanta de 42,195 km. Timpul si distanta parcursa sunt criterii care ii califica pe porumbei la alte concursuri. Tragand cu urechea la impatimitii din sala, am auzit chiar pronuntandu-se cuvantul olimpiada. La fel ca si ei, si mie imi trebuie un timp cat mai mic daca doresc sa particip la curse de maraton, in care accesul se face pe criterii de varsta si de performanta. Imi iau la revedere de la aceste minunate pasari, felicitandu-ma pentru inspiratia de a-i fi insotit  la expozitie pe prietenii mei:  Nicusor, Verginel si Mitica.

Ora la care mi-am propus sa alerg astazi, injur de 21 de km, se apropie, asa ca o iau repede la picioare, ca sa nu intarzii. Inainte de anul nou l-am intalnit la cabana pe Viorel care mi-a propus sa alerge cu mine. Pentru ca mi-a intrat in cap ca la un prim maraton organizat in Romania sa constitui o echipa de 4 persoane,  care sa alerge la stafeta de maraton, a inceput sa ma intereseze Viorel. Daca va alerga 10 km, nu conteaza astazi timpul, va fi in echipa. Le-am mai vorbit despre asta si altor prieteni si s-ar putea sa reusesc sa fac echipa. Si prietenul meu Liviu poate, cu putin antrenament, va fi in echipa. Stiu asta pentru ca am alergat  mult timp impreuna. Mai gasesc eu inca doi insi, am sanse mari sa-i descopar chiar la actualul meu loc de munca, printre baietii cu care am facut cateva meciuri de fotbal in anul trecut.
La ora stabilita Viorel chiar a venit, mi-a povestit cat de mult isi doreste sa alerge cu cineva. Vom alerga in jurul lacului, si plecam. Aleea este acoperita cu zapada care e  bine ca e batatorita dar avem si portiuni cu multa gheata. Daca nu ai incaltari bune risti sa termini cursa inainte de termen. Lacul, inghetat tun, este plin de copii care se dau pe gheata sau se alearga. Il studiez pe Viorel si il vad destul de proaspat, da senzatia ca ar vrea ca ritmul nostru sa poata  fi marit.

Si a doua tura a inceput bine, doar gheata ne incomodeaza din cand in cand. La finele ei acuza totusi dureri. Il incurajez si ii cer sa incerce sa mai faca inca o tura alaturi de mine. Strange din dinti si reuseste si a treia tura, adica a facut 10 km si iata ca am deja primul om in echipa de maraton.   Ma despart de Viorel, care se retrage, eu ramanand sa mai trag inca trei ture. Ma tot  misc in jurul lacului si observ doua portiuni din acesta care nu sunt inghetate. Acolo s-au adunat toate ratele salbatice de pe lac. Sunt ca un furnicar. Persoane de toate varstele le admira, le arunca bucati de paine iar copiii fac poze cu  ratele iesite la mal. Nici nu m-am intrebat bine cum de s-au adunat toate intr-un singur loc si de ce, si am gasit si raspunsul. La o comanda, parca,  furnicarul de rate s-a ridicat si si-a luat zborul, rotindu-se pe cerul  de deasupra lacului intr-un zbor, cum nu s-a mai intalnit.  Deci in zbor s-au deplasat ratele din celalalt capat al lacului, in cautarea pestisorilor, hrana lor de zi cu zi.

Gerul devine mai patrunzator, razele soarelui incep sa nu mai atinga aleile din jurul lacului, incep deja sa simt transpiratia rece imbibata in imbracaminte, dar nu mai am mult si gata; termin cele 6 ture de lac, urc scarile alergand, traversez parcul si o tin tot asa pana la bloc. Sunt multumit de antrenament si trebuie sa o tin tot asa, pentru ca pana la maratonul de la Paris sunt mai putin de 3 luni.