Ilie Rosu

Este data de 21.01.2011.

In jurul orei 6 diminata eram deja in zona liniei de start. Era intuneric si incepuse usor sa ploua. Imi iau rolul in serios si incep a-mi confectiona drapelele. In cateva secunde doua dintre ele sunt gata. La al treilea drapel insa, ghinion, cele doua bare telescopice, raman blocate una in interiorul celeilalte. Jumatate de ora m-am tot chinuit sa le deblochez. Ma gandeam sa improvizez repede ceva, sa rup o creanga dintr-un copac, dar de unde creangi, ca pe aici nu prea sunt copaci.

Mai aveam varianta sa prind pe un suport doua dintre drapele sau sa fac o alta improvizatie. Ar fi fost insa nedrept. Daniel si Viorica privesc neputinciosi spre mine. Se vede cat de mult sufar. Ilie chiar nu avem cum sa te ajutam! Incep a bate nervos bucata de undita de poarta unui gard din fier. boc, boc! Ultima incercare, boc, boc si ca prin minune reusesc, cele doua bucati care compuneau candva o undita telescopica, in sfarsit, se desprind. M-am luminat la fata.

Cateva fotografii inainte de start si apoi intram in multime. A urmat strigatul nostru de Hip Ura, Hip Ura, Hip Ura, Ura,Ura! Romania, suntem gata! O ultima fotografie alaturi de un sportiv din Africa de Sud, care tine in mana sa un drapel de mici dimensiuni.

Chiar daca nu s-a luminat de ziua, zona de start este bine iluminata. Inalt cele 3 drapele pe sub bolta liniei de start. Suntem toti patru. In fata eu, Daniel si Viorica, iar in spate Cosmin, tinand in mainile sale aparatul de fotografiat. Stiam inca din tara, ca il vom intalni aici pe Cosmin. Primii 5 km ii parcurgem impreuna, dupa care ne despartim. Cosmin si cu mine ramanem mai in spate. Pentru ca afara s-a facut lumina, ii zarim mai bine pe sportivii din fata noastra si putem admira obiectivele turistice din traseu. Trecem prin dreptul celui mai luxos hotel din lume, Burj Al Arab, apoi lasam in urma si Jumeirah Beach Hotel.

Romania! Europe! Acestea au fost scandarile pe care le-am auzit cel mai des in maratonul de la Dubai. In special copiii europenilor striga: “Europe!”. Marea lor majoritate s-au nascut aici, in Dubai. Despre Europa si despre cum arata steagul UE au invatat la scoala si in familie. Urmaresc surprinsi cum flutura alaturi de alte doua drapele, neintelegand probabil ce se intampla.

Pe drapelele Romaniei si Uniunii Europene, prinse strans in mana mea dreapta, le voi face sa fluture impreuna, timp de 4 ore. In mana stanga, din respect pentru tara gazda, tin strans de drapelul Emiratelor Arabe Unite. Am reusit sa pastrez aceasta combinatie pana la trecerea liniei de sosire. Doar in punctele de hidratare le asez pe toate trei, pe un singur umar. Dupa ce consum apa, drapelele revin la loc, in pozitia lor initiala.

Am fost tare inspirat sa iau cu mine si drapelul Uniunii Europene. Pentru prima oara drapelele Romaniei si UE, IMPREUNA, intr-o cursa de maraton, pe un alt continent. Imi place sa fac asta, pentru ca noi romanii credem din ce in ce mai mult, in valorile Uniunii Europene. De pe margine, spectatorii arabi zambesc, aplauzele lor impingandu-ma inainte. Militarii din masinile de politie, care asigura ordinea intorc capul si imi fac semne cu mana prin geam. Gestul lor semana cu un salut. Chiar daca nu sunt in numar prea mare, ca in occident, spectatorii ne trateaza pe toti la fel. Au venit aici de pe toate continentele, de pe tot globul, Dubaiul devenind pentru ei o mare provocare.
Din partea dreapta, un alt grup zgomotos de copii, scandeaza cu mult entuziasm. Par a fi copiii pe care noi i-am invatat sa fluture drapelele, cu o zi in urma, la inscriere.

Imi place sa cred ca duc cu mine un mesaj de pace si de prietenie din partea Romaniei. Romania – UAE -Together! Locuitorii Dubaiului privesc cu mandrie catre drapelul tarii lor, aflat in mana mea stanga. Tocmai de aceea il las sa fluture in voie. Pietonii aflati pe cealalta banda, il observa si ei de la distanta, fac semne, apoi ii vad pregatindu-si aparatele de fotografiat sau telefoanele mobile. Mai am putin si voi intoarce, voi intra pe cealalta bandasi voi trece chiar prin dreptul lor. Sunt mai rezervati insa decat spectatorii care asista la cursele de maraton din Europa sau America.

Very nice! You’re crazy! Imi striga o doamna de pe margine!

Am alergat multi km alaturi de Cosmin. Avea la el aparatul de fotografiat. Lui ii datorez fotografiile si filmuletele din cursa. Multumesc Cosmin! Una dintre fotografii m-a impresionat in mod deosebit. Drapelele parca sunt vii, iar eu par ca un fluture, gata sa imi iau zborul. Un fluture cu una dintre aripi, in nuante de rosu, galben si albastru, avand imprimat pe corp 12 stelute, iar cealalta, acoperita de verde, alb, negru si rosu.
Cand trec prin dreptul plajelor, curentii de aer sunt mai puternici, drapelele imi sunt umflate de vant, avand uneori impresia ca dau din aripi.

In partea dreapta la cativa km se zareste cea mai inalta cladire din lume, de 828 de metri, Burj Khalifa.

Aud din multime “Yes, I can, Romania!”. Da, scrie asta pe tricoul meu.

“Hai Ilie”, aud la kilometrul 20,5. Ii zaresc venind din sens invers pe Daniel si pe Viorica. Imediat dupa ei, la cateva sute de metri, apare si Cosmin. Iata aparatura care inregistreaza trecerea prin dreptul km 21. Dupa cateva zeci de metri, in sfarsit, intorc si eu. Privesc spre cer si observ ca acesta ramane inourat iar de sus inca mai cad picaturi de ploaie.

Foarte multi romani la aceasta cursa! Credeam ca doar noi suntem romanii din aceasta cursa.
Pe site-ul maratonului am descoperit ca cel putin 7 romani au terminat maratonul de la Dubai, doi dintre ei fiind tata si fiu. Cu cel  tanar, Mihai Catrinar, am alergat impreuna cateva sute de metri. In viitor s-ar incumeta si el sa duca intr-o cursa drapelul Romaniei. Este din Campulung Moldovenesc. Ramane surprins cand afla ca am facut liceul militar in localitatea lui. Vorbeste cu mandrie de tatal lui, Nicolee Catrinar, care se pozitioneaza undeva la vreo 5 km in urma noastra, sigur o sa va salute cand o sa treceti prin dreptul lui, o sa va descopere dupa drapele. Ar vrea sa ne intalnim dupa cursa.
Intalnirea cu romanii din timpul cursei, este una deosebita. Cand vad tricolorul, acestia tresar in acelasi fel si striga fara ezitare, “Hai Romania!”, expresia devenind salutul maratonistilor amatori din Romania. Toti au reactionat in acelasi mod, cand am trecut prin dreptul lor. Alti 10 romani au terminat proba de 10 km!
Concluzia? Romanii se misca.

In partea dreapta a tricoului meu au aparut cateva picaturi de sange. Leucoplastul pentru protectie a cazut din nou. Miscarea tot timpul a bratelor in sus si in jos, fac uneori imposibila,  mentinerea acestuia fixat   pe corp. Nu-i pentru prima oara, la fel am patit si la Roma. Dar poate ca asa trebuia sa se intample, sa scriu aceasta pagina si cu putin  sange.

Sapca mea cu numele fetelor mele, Alina si Andreaea, cu sigla Urban, cu Ro Club Maraton si Eco Alpin mi-a purtat din nou noroc.

O nota buna pentru organizatori este data de traseul care este marcat din km in km si de punctele de hidratare dispuse din 2,5 km in 2,5 km. Tot timpul in preajma mea a fost sportivul din Republica Sud Africana, cel cu drapelul. Am scapat de el abia la km 38, cand ori eu am marit ritmul, ori el a obosit. Alaturi de mine este acum un sportiv din Danemarca. Vazandu-ma incarcat cu atatea steaguri, la unul dintre punctele de hidratare ia si pentru mine o sticla de apa, din care beau si pe care apoi mi-o mai cara inca un km.

Se zaresc cladirile inalte de la linia de sosire. Km 40, 41! Iata-i pe Daniel si pe Viorica! Fiecare poarta in maini cate un steag. Ma incadreaza. Suntem ca la o mare parada. Vrem parca sa spunem: Atentie, trece Romania! Inca 200 de metri. Spectatorii devin din  ce in ce mai numerosi si mai galagiosi. Ghinion insa. Vantul smulge steagul tarii gazda de pe suport si il poarta cativa metri inapoi. Cativa pasi inapoi, il recuperez si refac drapelul. Dupa inca 10 metri este randul drapelului UE sa se desprinda si el. Fac din nou pasii inapoi, refacand drapelul UE. Uf! Am pierdut secunde pretioase. Facem putin dreapta si iata ca se vede linia de sosire. Suntem toti trei in linie, acoperiti de steaguri. 4,3,2,1 si Romania, Uniunea Europeana si Emiratele Arabe Unite,  trec  impreuna pe sub bolta liniei de sosire. Romania, am reusit din nou!

Pentru a nu fi inregistrati a doua oara, colegii mei ocolesc bolta prin lateral. Spunem fiecare cateva vorbe in fata camerei de filmat, pe care o tine strans Cosmin. Imi primesc medalia, pe care o voi aseza la loc de cinste printre medaliile mele. Continuam sa ne fluturam mandri drapelele. Vazandu-ne cu atatea drapele, alti concurenti prind si ei curaj, alaturandu-se noua si scotandu-si drapelele de prin buzunare. Construim impreuna, un mic sediu ONU, aici, pe continentul Asia, la Dubai. Un sportiv din Republica Moldova intra si el in grupul nostru, fiind atras de drapelul Romaniei.

Mesajul de pace si de prietenie pe continentul Asia, din partea Romaniei, a ajuns la final. Da, “ROMANIA POATE!”. Am simtit impreuna cu Viorica Gabrian si cu Daniel Lixandru, ca astazi “Granitele nu sunt limite”. O alegrare cu trei drapele, care a inceput pentru mine in inima Uniunii Europene, la Bruxelles, pe data de 10 octombrie 2010, cand am dus 42 de km, drapelele UE, Romaniei si Belgiei, maratonul fiind inscris in cadrul manifestarilor oranizate cu ocazia aniversarii a 130 de ani de relatii romano-belgiene. Apoi am continuat pana la sfarsit de an cu doua drapele, la Bucuresti, Atena, Torino si Lisabona.

La Bucuresti, Daniel a lansat proiectul “Granitele nu sunt limite”, acolo alergand in cadrul acestui proiect, peste 100 de membri ai Ro Club Maraton. 30 dintre noi l-am continuat, alergand  la maratonul de la Atena. Astazi, trei dintre romanii de la Atena,  vrem sa ducem mesajul mai departe, pe toate continentele.

Ce ziceti, vom reusi?

Iar eu, vreau sa port in plus drapelele Romaniei, UE si ale tarilor gazda, pe toate continentele. Romania este o tara europeana si vreau sa prezint lumii intregi acest lucru. Romania este o tara careia ii place sa respecte si sa fie respectata. Este un mesaj pornit din inima mea, de roman si de ofiter al Armatei Romane.  Sper ca Dumnezeu sa-mi ocroteasca pasii, ca sa duc acest mesaj pana la capat.

Realizarile din anul 2010 au fost multe. M-am antrenat serios, reusind sa fiu primul roman care a dus drapelul Romaniei intr-o cursa de maraton. De asemenea am devenit primul european care a dus drapelul UE in mai multe curse de maraton (Maratoane: Luxemburg, Bruxelles, Bucuresti, Cheia, Miercurea Ciuc; Semi maratoane: Baile Tusnad). Tin mult sa prezint aceste lucruri, pentru ca am facut-o cu inima curata, din suflet, fara a urmari vreun folos material.

In dreptul continentului Asia, noi, cei trei, Viorica Gabrian, Daniel Lixandru si Ilie Rosu, inscriem cu mandrie, astazi, 21.01.2011:   Obiectiv indeplinit!

Multumim sustinatorilor nostri: ROMTELECOM, NIKE si TAROM.

Romania, urmeaza-ne, haide, nu te lasa!