Ilie Rosu

Frumoase maratoanele astea! Esti intr-o continua miscare, cunosti o multime de oameni, si ce oameni,  iar locurile pe care le strabati iti raman de-a pururi vii in  minte, adaugandu-se inca ceva nou la experienta ta de viata.

Atunci cand Dan Lixandru a sunat, intrebandu-ma  daca vreau sa particip la o emisiune, in care se promoveaza actiunea noastra, a celor din Ro Club Maraton, alergarea pentru imaginea Romaniei la Roma, n-am ezitat, acceptand din prima.  Am luat-o ca pe-o gluma, fiindca imi permit sa ma   tachinez din cand in cand  cu Dan, atunci cand e vorba de cursele la care participam impreuna.  Chiar ca  mi-am pus mintea  cu cineva mai experimentat decat mine in ale maratonului, si pe deasupra si cu 10 ani mai tanar. Dar uite ca mai in gluma mai in serios  la maratonul international Bucuresti, am reusit sa-i iau fata.  Nu-s egoist, imi place sa ma agat de ceva, de cineva, sa fiu in priza, cum se zice, altfel  simt ca alerg degeaba, fa ra o tinta anume  nu are farmec. Iar la Roma sper sa fie din nou clientul meu, pentru ca si-a propus 3,19, o sa pun putina presiune pe el, poate chiar alearga 3,19. o sa incerc sa ma tin dupa el, chiar sa-l intrec, sau poate trecem impreuna linia de sosire cu tricolorul! Poate  ca n-o sa fie asa, dar stiu din experienta,  ca  un lucru gandit si rostit, e deja pe jumatate realizat.

Ma asteptam ca  a  doua zi  telefonul sa sune si sa anunte ca emisiunea s-a anulat sau ca a fost o farsa, insa n-am avut “noroc”.
Iata-ne in fata la Antena2, habar n-aveam de cum se va derula emisiunea. O mai urmarisem pe Mihaela Tatu la vechiul ei post de televiziune. Noua ei emisiune este programata la o ora nepotrivita pentru mine,  mereu alerg in acest timp,  iar la reluare sunt la munca.

Faceam chiar un scenariu, va fi o discutie in trei, in care ne vom spune povestea,  atat a noastra, cat  si a Ro Club Maraton. Aflam tarziu ca Valeria Racila nu va mai veni. Il intalnim in schimb pe Andrei Rosu, tizul meu, omul care va incerca primul lui maraton la Polul Nord. Chiar cu o zi inainte m-a sunat fostul meu profesor de sport din scoala generala care mi-a citit un articol din ziar, intrebandu-ma, daca sunt ruda cu Andrei si daca am auzit de intentia lui.  Astazi iata-ma fata-n fafa cu Andrei. Un tanar modest si simpatic, aflat la o tentativa aproape imposibila, ceva  gen,  primul salt cu o parasuta, cu una de rezerva.  Sunt surprins. Mi-a citit blogul si stie multe despre mine. Inca nu-i prea tarziu pentru el, i-ar prinde bine cateva antrenamente pe drumul care urca dinspre Rasnov, catre Poiana Brasov, intr-un cadru natural, fara frigidere, asa pe la 2-3 noaptea, inca temperaturile mai coboara catre  –20 grade.

In doar cateva minute o domnisoara simpatica de la machiaj ne aranjeaza pe toti trei. Iat-o si pe Mihaela, cu care facem cunostinta. Insistam un pic pe asemanarea dintre numele meu si cel al cantaretului de muzica populara, Ilie Rosu, interpretul  binecunoscutei  melodii “Fetele lui tata”, datorita caruia sunt supus de multe ori tirului de intrebari, sunteti cantaretul?

Realizatoarea emisiunii ne arata locurile pe care vom sta in timpul emisiunii, apoi ni se prind microfoanele. Asa e,  ma simt mai comod cu haina descheiata. Pe canapea eu si Dan, iar intre noi va fi Mihaela.   Uf, pozitia este este chiar una incomoda, simt din plin asta, devenind nervos,  ca inaintea startului intr-o cursa de maraton. Mi-a spus asta si mama mea, dupa emisiune, te-am simtit ca ai avut emotii! Terenul imi e necunoscut,  e prima oara cand apar la o televiziune, chiar ca  mi-ai facut-o Dane! Mai sunt cateva zeci de secunde si emisiunea va incepe. Privesc cum Mihaela isi face curaj si rosteste de mai multe ori o combinatie de sunete interesanta, pe care as incerca-o si eu, inainte de start, la Roma! Reusind  o pronuntie repetata, fara sa te incurci,  esti incalzit.

3,2,1 si maratonul Antena 2 incepe. M-am prins, e ca  startul real al unei curse de maraton, fiecare la locul lui, in fata elitele,  apoi urmeaza amatorii.  Am mai trecut prin astfel de  emotii, doar  la examenul pentru obtinerea permisului de conducere, proba practica, orasul. Traseul, e unul necunoscut si nu stiu nimic despre intentiile “politistului”, mie nu-mi place sensul interzis. Moderatoare dibace doamna Mihaela, ne-a condus prin  intersectii, numai de ea stiute, ce bafta insa, ca semafoarele mergeau.  Ne-a mai ajutat si trupa Signori, cu proiectul ei de colaborare cu olteanul din Caracal si de  sustinere a imaginii romanilor din strainatate, relaxand prin prezenta lor atmosfera. Iata si pauza. Perna de  la spate imi confera acum o pozitie mai comoda.  Reflectoarele par mai fierbinti insa, apar deja primele semne de transpiratie, domnisoara de la machiaj fiind din nou prompta.  Arat si doua poze,  una in care eram “mare, mare” iar alta in care eram “mic”.  Ma fac ca ploua,  sigur nu e bine.   Suntem din nou in direct,  alte intrebari,  alte raspunsuri.  Mihaela arata pozele, am emotii, ce-o zice lumea?  In acel moment la Adjudu Vechi, rudele si vecinii mei care aveau dubii,  daca sunt eu cel din  emisiune, s-au convins, el e, recunoscandu-ma din  poze.  Sunt prins in corzi c-o intrebare, ce-as  vrea sa fiu:  invingator sau luptator?  Eu vreau invingator, avand si argumente. In toata istoria am fost buni luptatori, dar invigatorii ne-au au decis intotdeauna soarta. Asa ca Dane,  Mihaela, sa-i dam inainte si cu lupta, dar sa n-o mai facem in  zadar, sa-ncepem cu cei mici!
In buzunarul stang am tricolorul cu care am alergat o parte din cele 10 maratoane, iar in cel drept,  medalia de la Limassol. Sa-l scot, sa nu-l scot…ma gandeam, dar lasa ca o sa fac asta la final. Ma strecor totusi bine la o intrebare, era cat pe ce… Descriu cea mai frumoasa cursa a mea, finalul maratonului de la Bruxelles, cu singurul drapel purtat de vreun concurent prin multime, drapelul Romaniei, asa cum o fac maratonistii, doar la Paris.  Apoi iata momentul de final, Dan ii ofera Mihaelei un tricou. Voiam  sa ma ridic,  sa fac un gest, sa-i fac cadou tricolorul si medalia de la Limassol, dar nu de tot, doar pana la final, atata pot. Nu merge. Si uite asa, surprins un pic,   se-ncheie emisiunea.

As fi vrut sa mai povestesc despre un club din Romania, Eco-Alpin, afiliat cu sectia de atletism la FRA, cu doar doi membri, eu si prietenul meu Vasile. Acesta a activat sectia pentru mine,  zicea el,  pentru a  duce imaginea Romaniei in lume si pentru a o conduce dupa ce ma las de alergat, ma faceam atat de mic cand il auzeam! Patru maratoane si multe curse de 30 de km am alergat pentru copiii din tabere (1, 2, 3, 4). Eram sunat si chemat la deschiderea si inchiderea lor, ca un actor, vino sa alergi pentru ei, sa le insuflam copiilor spiritul de luptatori si de invingatori, sa-i obisnuim sa alerge si sa-i invatam sa pronunte bine cuvantele sacre: maraton si Everest.  Sute de copii au trecut prin mainile noastre,  invatand sa pronunte aceste cuvinte.  Si poate si de aceea tricourile cu care alerg in cursele internationale, sunt individalizate,  au pe ele inscriptionate tricolorul si cuvantul Romania, au prinse pe ele  numerele de concurs din curse si sunt expuse pentru copii, pe peretii cabanei Himalaya, ca la o expozitie, iar prietenul meu nici nu mai stie cum sa le aranjeze, schimbandu-le mereu pozitia. Ei imi cunosc  bine programul, pe Vasile il mai ia gura pe dinainte,  pronuntand uneori numele unor maratoane, unde  chiar trebuie sa alerg.  Era atat de placut la sosire,  ma asteptau copiii in sosea,  incurajandu-ma pe ultimii metri! Iar drept rasplata primeam din partea lor cate o medalie simpla, pe  care scria locul 1. Au fost primele din viata mea si  de aceea tin foarte mult la ele.  Parintii, insotiti de copiii lor,  au invatat drumul, revenind  anual in tabere, privesc tricourile noi aduse din curse si sosotesc: Nu ne-a mintit, chiar a fost!

Cat de curat si pur e tricolorul! (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9)  Sunt mandru ca pot sa-l port si sa-l arat,  asta imi da incredere si forta, am simtit-o, incercati si voi!  Cand il vad romanii, in special cei de afara,  tresar, lasand intotdeauna o lacrima sa cada.  Da, chiar sunt indragostit de… tricolor si sunt mandru cand ii vad si pe altii ca-l poarta! Am si pentru colegii mai  tineri un mesaj,  cand alergati afara, scrieti si voi,  acolo mic, pe-al vostru  tricou, cuvantul ROMANIA.

Suntem niste amatori, care am descoperit dragostea pentru miscare, si pe care vrem s-o transmitem si la altii, iar cand vorbim despre maraton se vede de la o posta ca punem prea mult suflet.  Se intampla asta pentru ca cei in drept s-o faca, au cam uitat.  Oare nu s-au stins prea repede ecourile victoriei Constantinei Dita Tomescu de la olimpiada?  Spiritul acesta de invingator,  de care au atata nevoie romanii,  se stinge prea  usor. Trebuia  ca aceasta doamna a sportului romanesc, sa aiba deja construita o statuie,  undeva intr-un loc accesibil, pentru ca aceasta victorie sa ramana vesnic in constiinta noastra.

Dar poate ca ma insel,  spiritul exista, altfel nu ne-am fi permis sa sustinem imaginea romanilor din Italia, printr-o cursa de maraton, o proba in care suntem campioni olimpici. Hai Romania!

Suntem ca niste mici ambasadori, ne creste inima de bucurie cand datorita prezentei noastre acolo, auzim pronuntandu-se numele Romaniei. Avem mobilitate, in fiecare saptamana cineva din club alearga undeva prin Europa, chiar indraznim sa visam ca putem alerga, trecand prin toate tarile Europei. Eu am taiat deja de pe lista 7 tari, iar Danut Cernat e foarte aproape sa le termine pe toate.  Imi face chiar placere sa bat la usa ambasadorilor pe unde trec si sa le cer sa facem o fotografie. (1, 2)

Cat de frumos ar fi  sa avem in mijlocul nostru la Roma, pe cineva de la ambasada Romaniei de la Roma,  care sigur va trece printr-o experienta unica! Pentru ca, o fac astazi public, voi alerga maratonul de la Roma cu doua drapele, intr-o mana cu cel al Romaniei iar in cealalta cu  cel al Italiei, incercand simbolic, o apropiere mai mare intre romani si italieni. Iar drapelele vor fi mari amandoua.

Timpul a trecut repede, as fi vrut  sa privesc spre camera si sa transmit un mesaj, un mesaj pe care il folosesc din cand in cand pe blogul meu:

” Daca vrei poti, nimic nu e imposibil si niciodata nu-i prea tarziu sa poti si tu! Daca ai avut vreodata un vis la care ai renuntat,  nu-l abandona, el chiar poate deveni realitate,   trebuie doar tu sa vrei! Macar ncearca maine!”

S-a mai incheiat un maraton! Imi desfasor tricolorul, invitandu-i pe Mihaela, Dan si pe fetele din platou la o fotografie. Dane cred acesta e intr-adevar maratonul pe care ti l-ai dorit, a fost ca si cum ai fi coborat sub 3:15, esti din ce in ce mai aproape de  Boston si te felicit! Chiar ai meritat sa te fotografiezi cu drapelul cu care alerg eu la maratoane!

Aveam inca  emotii si nu indrazneam sa pornesc telefonul, pe care  intr-un final l-am deschis. Nelutu, colegul meu de banca  din scoala militara, m-a felicitat primul si  m-a linistit. La final chiar  ai fost invitat la o noua  emisiune,  prin luna aprilie, mi-a mai  spus cineva in telefon. Nu  despre mine-i vorba, mi-am zis, probabil cantaretul! Si apoi de-ar fi asa, eu sper sa  pot, n-alerg atunci  cumva la Boston?
Apoi au venit altele si altele. Vecinii de la tara au fost mai directi, in timpul emisiunii faceau semne disperate, implorandu-ma sa arunc macar o privire catre ei, iar eu, …cu privirea in alta parte!

Emisunea chiar a avut impact. Ma suna Ilie Victor! Veteranul curselor de maraton din Romania, cu 96  la activ, ultimul, l-am alergat impreuna la Limassol, a fost atat de impresionat de emisiune,  incat a hotarat sa ni se alature la Roma, va alerga  impreuna cu noi pentru imaginea Romaniei, chiar daca  in urmataorea saptamana va trebui sa alerge si la Bratislava.  Inca putin Victore si vei intra in clubul select al pamantenilor care au alergat 100 de maratoane! Atunci chiar ca ne vom scoate palaria! Daca ar fi posibil, te stiu,  le-ai alerga pe toate patru, intr-o singura zi, cu noi la Roma!

Si cine stie, poate maine vom fi o mie de  “ILIE Victor”-i, in tara asta,  vom fi mai puternici,  asa ca ..  haidem cu totii romani,   sa spargem gheata!

“Celebri sau nu”, o emisiune care a ajuns la timp in casele noastre, multumim Mihaela!