Ilie Rosu

Este data de 07.05.2009.

Urmatorul nostru obiectiv este Centrul UNESCO – George Pompidou. Cladirea moderna, destul de inalta, cu mult albastru, se distinge usor din departare. Si aici e aglomeratie mare. Nu prea avem mult timp la dispozitie. Stim ca aici, undeva pe aproape, sunt Atelierele lui Brancusi.

Iata-le, sunt intr-o cladire discreta, pe care, daca o ai ca obiectiv de vizitare, o descoperi usor. Intram sa ne intalnim cu Brancusi. O intrare simpla, asa cum a fost si Brancusi. Ii admiram lucrarile prin geamul care desparte holul de atelier. Desi nu par originale, ele poarta amprenta spiritului romanesc, iar de acest lucru din pacate francezii nu prea vorbesc si cam tac. In lateral, iata cativa elevi sau studenti, insotiti de profesoara lor, deseneaza, noteaza in caiete, incercand sa inteleaga. Viata lui Brancusi la Paris este prezentata pe plansele de pe pereti.Le citesc si observ ca nicaieri nu se mentioneaza ca Brancusi este roman. Supararea imi mai trece, atunci cand la iesire gasesc o brosura despre Brancusi, in care se preciza ca este nascut in Romania. Prea putin insa. Dar nu trebuie sa fiu suparat, pentru ca noua Brancusi ne-a lasat la Targu Jiu o comoara, Poarta Sarutului, Coloana Infinitului, Masa Tacerii, pe care din pacate multi romani nu am vazut-o inca.Ma numar printre ei si imi propun aici, la Paris, ca pana la sfarsitul lunii mai sa merg chiar acasa la el, la Targu Jiu, unde sa-i admir pe viu lucrarile de nepretuit. Rasfoiesc Cartea de onoare a muzeului si citesc impresiile celor care au avut curaj si au scris. Aproape pe fiecare pagina puteai citi, un mare roman, un roman adevarat…

Astazi avem din nou emotii. Ne va primi ambasadorul! Am pus pe noi tricourile, iar medaliile, la gat. Traversam holurile din marmura, tragand cu coada ochilor spre tablourile si statuietele care decoreaza incaperile. Urcam scara interioara si la etaj, de langa peretele sculptat in lemn, distingem intrarea in biroul ambasadorului. Prietenul meu Gabi ne prezinta domnului Baconschi, ambasadorul Romaniei la Paris. Tipul, inalt, sobru si vesel, in acelasi timp, preia initiativa si destinde atmosfera. Ramane surprins cand observa ca toti trei suntem medaliati. Ii vorbim despre spiritul maratonului si despre mitul lui, intotdeauna cei care parcurg distanta de 42 de km, intr-un timp stabilit de organizatori, din respect sunt medaliati ca niste campioni. Si de aceea, peste 31.000 de oameni au alergat maratonul de la Paris. Afla ca noi nu suntem la primul maraton, ca cine ia microbul, va pleca anual intr-un circuit, asa, ca intr-un pelerinaj. Stia despre maratonul de duminica, intrucat concurentii i-au trecut chiar pe sub geamul domniei sale. I-am povestit ca facem parte dintr-un club de amatori, ca vrem sa aducem un spirit nou, sa-i atragem la miscare, deopotriva, atat pe cei tineri, cat si pe cei varstnici, si ca, prezenta noastra aici, in incaperea ambasadorului Romaniei la Paris, inseamna ca suntem pe drumul cel bun, iar la Paris au alergat peste 10 romani. Ne-am fotografiat impreuna, i-am multumit pentru amabilitate, apoi am vizitat cladirea ambasadei, un monument de arta, avand o istorie a sa, aflat in patrimoniul statului francez, fiind insa proprietate a statului roman.  Admiram sala in care sunt primiti oaspetii de seama si in care sunt se afla drapelele Romaniei, Uniunii Europene si Frantei.

Seara, intr-o camera din Paris, adunati  in jurul mesei, asa cum m-am exprimat intr-o povestire anterioara, cand apreciam ca va veni si momentul cand o sa devin membru al RO CLUB Maraton, iata ca acest moment a sosit, platind prima mea cotizatie de membru, de fata fiind cei doi baieti de isprava, Serban si Cosmin.