Ilie Rosu

Nici nu s-au cicatrizat bine bataturile din talpa, dupa primul maraton al anului,  Limassol, si iata ca la orizont a aparut o noua provocare:  maratonul de la Roma.
Roma! Orasul celor 7 coline pe care candva l-am mai vizitat, ramanand atunci impresionat,  atat de prezent, cat  si de maretia Romei antice.

Dealtfel Roma era inclusa in  obiectivul meu indraznet , acela de a alerga maratonul prin toate capitalele Europei, fiind totodata si o ocazie unica, ca  sa-mi iau pulsul, cu putin inainte de a alerga pentru visul meu,  maratonul de la Boston.

Felicitari grupului de romani, membri ai Ro Club Maraton, impatimiti de alergarile pe distante lungi, carora le-a venit ideea ca sa armonizeze si prin alt mod, legatura existenta intre romanii existenti in Italia si italieni, imprumutand ceva din spiritul de fair play care exista intre concurenti in timpul unei curse de maraton.  Pe final de cursa, avand nevoie de mai multa apa,  salvarea iti vine de la vecinul de langa tine, care-ti intinde sticla lui,  un necunoscut, pe care poate poate nu-l vei mai intalni niciodata.  Maratonistii italieni pe care ii intalnim in numar foarte mare, la concursuri prin Europa, vor intelege primii sensul acestor cuvinte.

Initial, inainte de aceasta initiativa, maratonul de la Roma era  pentru mine doar o ocazie excelenta ca sa alerg si de a-mi revedea familia si  prietenii.

Cei 25 de membri ai Ro Club Maraton,  hotarasem la inceput,  sa formam impreuna o echipa compacta, care sa alerge sub Ro Club maraton. Impresionat,  la auzul sensului nou dat cursei noastre, unul impotriva discriminarii, am subscris imediat.  Acceptul s-a manifestat prin aparitia unei  furnicaturi din cap pana-n picioare, rudele mele cele mai dragi sunt acolo, le cunosc foarte bine povestea si de aceea voi avea de astazi o motivatie in plus, foarte puternica, ca sa alerg la Roma pentru ei.

Atunci cand in Romania  economia a luat-o razna dupa revolutie, italienii si spaniolii, au fost salvatorii nostri, acceptandu-i usor la munca, incalcandu-si restrictiile din propriile legi.  Nu trebuie sa uitam niciodata asta si trebuie sa le multumim! In acelasi timp romanii s-au integrat repede, invatand limba, intelegand si acceptand noile reguli, muncind cu devotement si contribuind la dezvoltarea societatii italiene. Am auzit asta chiar din gura primarului orasului Torino, atunci cand asociatia din care fac parte a fost primita intr-o vizita oficiala la primarie.

Am calatorit de numeroase ori in Italia, in vizite private sau invitat de unele asociatii italiene. Ca ofiter in rezerva, fac parte din ARPIA (Asociatia Romana pentru Propaganda si  Istoria Aeronauticii), o asociatie a cadrelor militare in rezerva si a simpatizantilor valorilor aeronauticii romanesti si mondiale, condusa de generalul Rus, care sprijina si promoveaza istoria aeronauticii romanesti in tara si in lume. In 2005 am inceput un schimb de prietenie cu  doua asociatii italiene Associazione Arma Aeronautica (AAA) si cu Associazione Frecce Ticolori. Pot spune ca inca de atunci, la orice intalnire cu italienii, discutiile atingeau subiecte privind situatia romanilor din peninsula. I-am cunoscut mai bine pe italieni, niste oameni deosebiti,  de la care am auzit cele mai frumoase cuvinte la adresa romanilor, cuvinte pe care uneori noi romanii le rostim greu.  M-au impresionat atat de mult deschiderea lor incat am devenit membru al Asociatiei Frecce Tricolori, o asociatie care sprijina formatia de acrobatie aeriana Frecce Tricolori, care la marile mitinguri aeriene mondiale, face minuni pe cer. Ca sa intelegeti mai bine, inscrierea  a fost ceva fulgerator, asemanator inscrierii mele in Ro Club Maraton.

Actiunea noastra ii vizeaza  deopotriva,  atat pe cei care discrimineaza cat si pe cei care sunt discriminati. Gasirea mijloacelor de convietuire pasnica, sta in principal  in grija autoritatilor italiene si trebuie sa se bazeze pe respectul reciproc al celor doua culturi si civilizatii, pe respectarea legislatiei italiene si a Uniunii Europene.

Italienii sunt  foarte parolisti. In anul 2005 la Udinne era o mare sarbatoare a AAA. Fusesera  invitate asociatii din intreaga Europa, printre care si noi. Purtam cu noi drapelul asociatie si tricolorul. Asociatiile trebuiau sa defileze cu drapele pe strazile orasului, in cant de fanfara, festivitatea finala incheindu-se in piata centrala a orasului, unde veteranii de razboi italieni erau omagiati. Ca asociatie fondatoare,  Asociatia AAA, filiala Torino, trebuia sa defileze  prima, urmata de tarile invitate, apoi de asociatiile provinciilor italiene. Am fost foarte onorati sa fim desmnati prima delegatie straina care defila. Celelalte delegatii ale marilor puteri europene, ofensate ca vor defila in urma noastra, au protestat discret. Italienii insa au ramas  neclintiti, iar noi  am defilat primii. Defilarea pe strazile orasului Udine a fost una extrem de emotionanta. Cativa romani simpli, de pe margine, ne-au insotit mare parte din traseu,  aveau  lacrimi in ochi si strigau, “Uite-i si pe ai nostri!”  si “Romania!”. Am continuat impresionati, stapanindu-ne  cu greu emotiile.
Pot lega asta de o alta poveste.  Colegii mei,  rachetistii, cand mergeau cu trenul la trageri in URSS, opreau intr-o gara in Republica Moldova. De fiecare data in gara era prezent un batranel care alerga plangand, cu bratele ridicate,  dupa fiecare tren cu militari romani, strigand “Luati-ma si pe mine!”, voia sa mearga acasa in Romania, dar cele doua regimri comuniste nu-i permiteau. Cat zbucium era atunci si in inimile ofiterilor romani!

Sunt insa o gramada de romani cu carte si cu suflet mare stabiliti in Italia, care apara drepturile celor multi, facand-o insa discret si cu tact.  Si noi vom fi multumiti ca am incercat o forma noua, pornita sincer din inima noastra mare de alergatori, sensibilizand opinia publica italiana, incercand sa spunem nu discriminarii de orice fel.

Si poate si de aceea am ales ca la fiecare maraton sa scriu pe tricoul pe care il port, Romania, sa imprim pe el stema noastra si sa trec cu un drapel fluturand linia de sosire. Fie si macar o lacrima varsata de un roman, si zau ca merita!

Ii cunosc bine pe acesti oameni, sunt multi de prin zonele Moldovei, o multime de vranceni de-ai mei sunt acolo, in marea lor majoritate sunt oameni simpli si duc in permanenta dorul de tara si de familie. Pe cei fara loc de munca ii gasesti sambata si duminica adunati in zonele centrale ale oraselor si in parcuri, ajutandu-se mai mult intre ei, cu un loc de munca. Cand sunt disperati, doar o muzica de-a noastra, populara, cu sunet de jale, ii mai alina. Uneori, cand ii cuprinde desnadejdea , isi pierd  increderea,  gresesc, abandoneaza, asa cum o facem noi in cursele de maraton cand ne-apuca carceii, iar regretele ca au incalcat regulile sunt prea tarzii. Unii au fost cuprinsi de vraja Italiei, asa cum suntem si noi vrajiti la startul cursei de  maraton, plecand prea tare, fiind furati de cursa, de ritmul alergatorilor de performanta,   pe la jumatatea cursei blocandu-ne si fiindu-ne greu sa continuam cursa.

Nu pot face prea multe pentru voi. Pot doar atat, sa va dedic acest maraton, sa ma gandesc la cei care suferiti, sperand ca va veti recapata increderea, bucurandu-ma insa atunci cand voi auzi incurajarile voastre de pe margine, asteptand de la voi energizantul acela, cel mai puternic “gel”, care intotdeauna ne ridica moralul in cursa, cuvintele dragi noua tuturor romanilor, hai Romania!  Sunt in lumea asta o gramada de munci la fel de grele, ca munca voastra, printre ele fiind si maratonul, o cursa in care alergi continuu timp de 3-4 ore, pana la epuizare totala. Trebuie sa continuam , speranta moare intotdeauna ultima, nu trebuie in nici un chip sa abandonam.

Romani, va doresc sa fiti fericiti, oriunde v-ati afla, sa zambiti zilnic, asa cum imi place  mie  sa zambesc, cand trec linia de sosire intr-o cursa de maraton!

Iar pe final un indemn,  atat pentru romani, cat si pentru italieni:  Respecta si  vei fi respectat!