Este data de 09.10.2016.
9 maratoane alergate, cate unul la fiecare dintre cele 9 editii ale Bucharest MARATHON! La aceasta editie am alergat maratonul numarul 150 cu drapelul Romaniei, 75 cu steagul Uniunii Europene, 160 din cariera si maratonul 9 la Bucharest MARATHON, depasind 6300 km de alergare cu drapelul Romaniei si 3150 km cu steagul Uniunii Europene. Din dragoste pentru Romania, din respect pentru Uniunea Europeana!
Privind in urma, revad cu emotie, scanteia care s-a aprins in ultimul kilometru dintr-un maraton, alergat cu drapelul Romaniei. S-a petrecut in anul 2009 la maratonul de la Bruxelles. La trecerea liniei de sosire romanii aflati in piata Grande Place m-au cautat in piata, spunandu-mi cu lacrimi in ochi: “Si eu sunt roman”! Nu se cunosteau intre ei si faceau parte din categorii sociale diferite. Erau diplomati, ingineri, medici, cersetori, hoti de buzunare si muzicanti. M-a uimit reactia lor, sensibilitatea fata de drapelul national, ochii umezindu-li-se la vederea acestuia fluturand in timpul cursei pe deasupra miilor de spectatori . Lacrimi in ochi a avut si doamna Ioana, atunci cand am intalnit-o in piata din Bruxelles. “Cand am vazut drapelul Romaniei intrand in Piata Grand Place, niciunul dintre noi nu ne-am mai putut stapani”!
Astfel de momente le-am trait cand am alergat primul maraton cu drapelul Romaniei, la Maratonul de la Roma din 21 martie 2010, ele repetandu-se de 150 de ori pana la maratonul Bucharest Marathon de astazi.
Astazi, la 7 ani de la aceasta cursa, multi prieteni mi-au fost alaturi, la start, pe traseu si la final, felicitandu-ma pentru efortul meu. Printre ei s-a numarat si Marilena Cimpeanu care a avut curajul sa afirme: “Un palmares impresionant, cu participarea la toate cele 9 editii ale Bucharest MARATHON, ultima editie fiind cea din 9 octombrie 2016, la care Ilie Rosu a alergat cel de-al 150-lea maraton cu drapelul Romaniei si cel de-al 75-lea cu cel al Uniunii Europene. Este singurul maratonist din lume care alearga la toate maratoanele cu drapelul tarii sale si cu cel al tarii gazda, de multe ori, adaugand si alte drapele incarcate de insemnatate. O performanta unica, nu numai in Romania, ci si in lume. Un mare patriot si un mare sportiv. Felicitari, Ilie Rosu! Mult succes in continuare!”. (Video)
Ultimii 10 km ai cursei au fost cei mai dificili, pentru ca mi-am propus sa alerg acest maraton intr-un timp de sub 4 ore. Furat de entuziasmul de la start, am plecat in cursa prea tare. La jumatatea cursei aveam un timp de aproximativ 1:50:00, fiind in grafic cu indeplinirea obiectivului propus. A venit insa kilometrul 32, cand au inceput crampele musculare, care s-au repetat si pe la km 34. Mi-a sarit in ajutor generalul Balaceanu, aflat in ultimul schimb al stafetei INVICTUS. Incurajat de acesta si de ceilalti maratonisti din cursa, de voluntarii si de spectatorii aflati pe traseu, am reusit. (video)
Finalul maratonului 150 cu drapelul Romaniei s-a incheiat intr-o nota aparte, manifestandu-ma cu satisfactie, bucurie si prietenie. Un obiectiv indeplinit intr-o viata cat in 7 vieti. Kilometrul 6300 cu drapelul Romaniei s-a contabilizat sub poarta de concurs a maratonului. Pe 9 octombrie 2016 la Maratonul International Bucuresti astrele mi-au fost din nou favorabile: Hip, hip – Ura! Hip, hip – Ura! Hip – ura, hip-ura, hip, ura, ura, ura! Romania! Traiasca Romania! (video)
Patru obiective mi-am indeplinit in aceasta cursa: Maratonul 160 din cariera, maratonul 150 cu drapelul Romaniei, maratonul 75 cu steagul Uniunii Europene, maratonul nr. 9 la Bucharest MARATHON, insemnand 6300 km alergati cu drapelul Romaniei si 3150 cu steagul UE! (video)
La finalul celui de-al 150-lea maraton cu drapelul Romaniei am avut onoarea sa trec linia de sosire alaturi de dl general in retragere Virgil Balaceanu, amandoi fiind asteptati cu sufletul la gura de prieteni si de componentii echipei sale de stafeta, INVICTUS. (video)
160 de maratoane alergate! Daca nu il intalneam pe Victor Ilie, maratonistul care are astazi 224 maratoane alergate, totul ramanea un vis. Victor a fost cel care mi-a transmis microbul. Multumesc Victor Ilie!
In cadrul Campionatului National de Maraton, Comisia Atletilor Veterani, desfasurat in cadrul Bucharest MARATHON 2016, am obtinut locul 2 la categoria de varsta. (video)
La final am primit o cupa si o diploma din partea Bucharest Marathon 2016, ca recunoastere a eforturilor mele. Daca pe 5 octombrie 2008 alergam al doilea meu maraton din cariera, la prima editie a Bucharest MARATHON, iata ca in tot acest timp am gasit resursele necesare sa alerg de atunci in proba de maraton la toate editiile competitiei, fiind singurul dintre maratonistii participanti care realizeaza aceasta performanta. Dupa primele 2 editii de Bucharest Marathon am inceput sa alerg cu drapelul Romaniei, pe care l-am dus in 150 de curse de maraton, avand alaturi steagul Uniunii Europene in 75 dintre maratoane. A fost o mare sarbatoare pentru mine, reusind sa finalizez maratonul in 3:58:31. Multumesc echipei Bucharest Marathon! (Video). Printre cele mai frumoase cuvinte primite in aceasta zi minunata s-au numarat si cele rostite de doamna Valeria in timpul festivitatii de premiere: “Ilie te felicit pentru toate realizarile tale! Pentru a-ti arata cat de mult pretuiesc ceea ce tu ai infaptuit, uite, ma asez aici pe podium, langa picioarele tale, felicitandu-te din toata inima!”. Va multumesc doamna Valeria van Groningen!
Daca ar fi sa imi prezint zborul, acesta a trecut in decursul timpului prin: Adjudu Vechi, Adjud – Vrancea, Campulung Moldovenesc, Brasov, Bucuresti. El a insemnat scoala generala, liceul militar, Scoala Militara de Radiolocatie, ASE – Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica, urmata de o cariera militara, ca ofiter de radiolocatie si de informatica in cadrul Fortelor Terestre si Fortelor Aeriene, apoi ca informatician la URBAN SA. In prezent sunt membru al Cluburilor Sportive Eco- Alpin si Ro Club Maraton, colonel in rezerva Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro si membru al Asociatiei Romane pentru Propaganda si Istorie Aeronautica (ARPIA). Obiectiv pentru urmatorii 2 ani: Maratonul 200 cu drapelul Romaniei si 100 cu steagul Uniunii Europene.
Ilie de ce faci asta? Imi amintesc de momentul anului 2009 petrecut la Bruxelles. Pentru ca… Si eu sunt roman!
“Daca vrei poti, nimic nu e imposibil si niciodata nu-i prea tarziu sa poti si tu! Daca ai avut vreodata un vis la care ai renuntat, nu-l abandona, el chiar poate deveni realitate, trebuie doar sa vrei si tu!”.
Inainte de start (Video)
Km 38 din cursa (video)
Final de cursa (video)
Final de cursa alaturi de un general (video)
Ganduri la final (video)
Locul 2 la categoria de varsta, campionatul national de veterani (video)
Premiere din partea Bucharest Marathon 2016 (Video)
http://www.ilierosu.ro/…/rapsodia-romana-5-ani-7-luni-si-4…/