Ilie Rosu

Este data de 29.08.2009.
Mai sunt cateva zile pana la maratonul de la Berlin. Este momentul sa parcurg o distanta mai lunga si sa aflu care cum stau cu pregatirea. Punctul de plecare:  cabana Himalaya. Grupul de copii pe care l-am intalnit aici vineri seara, spectacolul prezentat in penultima zi de tabara, focul de tabara, prezentarea de catre Vasile a filmului, in care expeditia in totalitate romaneasca, a cucerit varful Everest, atentia cu care au urmarit copiii filmul expeditiei, uimiti atat de pericolele la care se expun cei care incearca sa ajunga in varf,  cat si de curajul lor, m-au determinat ca a doua zi sa-mi planific o alergare mai lunga, pana sus in Poiana Brasov, cu intoarcere la cabana. Desi am stabilit cu Vasile sa nu mai alerg pe drumul de intoarcere portiunea cu drum de piatra de 6,5 km, fiindca e prea mult praf, in zona nu a mai plouat de o luna de zile, iar drumul este foarte greu, acesti copii m-au determinat sa alerg aproape un maraton.
Dimneata, la ora 07.00 sunt gata pentru start. Desi afara este senin, temperatura este destul de scazuta, fiindu-mi foarte frig. Mi s-a incretit pielea pe mine, dardai, asa ca imi fac de lucru in jurul cabanei, asteptand ca vremea sa se mai incalzeasca si sa apara pe cer soarele. Este prima oara cand m-am gandit sa pornesc in cursa, fara sa am la mine o sticla cu apa. Mi-am facut calculul ca la Cetatea Rasnov sa ma aprovizionez cu apa de la chioscurile de langa sossea si  sa ma racoresc pana sus in alte doua puncte, intai de la izvor si apoi de la cabana Aviatorilor.

La 7,45 temperatura pare destul de buna, asa ca pornesc. A trecut destul timp de cand nu am mai alergat prin zona. Au aparut unele constructii noi, iar altele s-au finisat deja,  fiind imprejmuite si cu garduri. Cateva masini trec in mare viteza pe langa mine, suport greu praful lasat in urma lor care ma deranjeaza si ma face sa scrasnesc din dinti si sa fiu atent la gropile de pe marginea soselei .

Soarele deja a urcat pe cer, atmosfera de afara devenind placuta pentru alergat. Pasii mei atrag atentia catorva cai, care se opresc din pascut, ciulesc urechile si privesc curiosi spre spre sosea.  Ritmul pare bun, semn ca antrenamentele mele pe stadion nu au fost in zadar. Traversez orasul Rasnov, ajung in dreptul cetatii, unde imi pregatesc maruntisul pentru o sticla de suc.  Toate chioscurile par a fi inchise, asa ca imi voi potoli setea cu cateva guri de apa, de la izvorul care se afla la vreo 2 km in fata mea. Un firicel de apa curge din munte, printr-o teava, suficient insa pentru a racori fruntile celor porniti in alergare sau in drumetie. Ma hidratez si plec din nou, punandu-mi speranta ca voi mai putea bea cateva guri de apa la cabana Aviatorilor. Am plecat in cursa destul de devreme si bine am facut.

Racoarea imi face bine, circulatia masinilor este redusa, permitandu-mi ca toata soseaua sa fie a mea. Ajung in cel mai inalt punct din care incep a cobora, cam  un km, pana la cabana. Fac semn oamenilor de la punctual de control sa imi dea o cana de apa, aceasta fiindu-mi  suficienta pana sus in Poiana Brasov. Ma racoresc din nou sorbind  din continutul unei sticle de suc, luata de la chioscul din centrul statiunii, observ ca statiunea este luna, semn ca ai mei colegi isi fac treaba, apoi pornesc la vale. Multumesc celor de la cabana pentru ca acestia deja ma asteptau cu cana de apa, ca la un punct de aprovizionare cu apa dintr-o cursa de maraton, sticla de suc fiindu-mi suficienta pana la izvor.

Imi umplu sticla, sperand ca apa o sa imi ajunga pana la drumul de piatra.  Doar eu si umbra mea suntem in alergare pe sosea, inca un pic si iata-ma in Rasnov. Strabat din nou orasul, ajung la intersectia cu drumul de piatra unde intentionam sa pun capat cursei si sa il sun pe Vasile, ca sa vina  cu masina dupa mine. Dar sunt intr-o foarte buna dispozitie, apa din sticla este aproape la jumatate, nu este chiar asa fierbinte afara, asa ca voi incerca sa alerg si aceasta portiune. Vantul bate un pic din lateral, ceea ce ma ajuta sa evit praful de pe sosea, trecand cand pe stanga, cand pe dreapta soselei. Nu am nici o crampa musculara, asta inseamna ca am inceput sa tin seama de sfaturile prietenilor mei de la Ro Club Maraton. Am timp sa admir frumusetea muntilor din jur, in  stanga Postavarul, in dreapta Piatra Craiului, iar in fata Bucegii.

In stanga o turma de oi incepe sa resimta caldura soarelui, oile fiind stranse deja gramada. La nici un km de cabana il sun pe Vasile anuntandu-l ca sunt aproape. Acesta aduna copiii din tabara la intrare si imi fac o primire, de parca as fi fost un mare campion. Cativa copii vin in intampinarea mea, parcurgand alaturi de mine ultimii metri din cursa. Au fost in total 38 de km, atat masoara drumul  de la cabana Himalaya pana in Poiana Brasov, dus-intors. Copiii, cu mic cu mare, imi scandeaza numele, apoi se fotografiaza cu mine. Cei mici, isi doresc sa devina si ei maratonisti, se strang in jurul meu si nu mai  am scapare pana cand nu le dau startul intr-o intrecere, pe o distanta de cateva zeci de metri. O fetita din grup, Raluca,  imi face cadou o pictura. Primesc in dar un tricou si o sapca cu insemnele asociatiei din care fac parte. Iar eu in semn de respect pentru modul in care m-au primit, las tricoul meu rosu la intrarea in cabana, alaturi de celelalte tricouri, purtate la cursele oficiale.

Pe o coala de hartie, am imprimat in graba un text, care sa aminteasca de cursa mea de astazi si de intalnirea cu Asociatia Mia’s Children, din comuna Rosu:  “29.08.2009 Mea’s children, 38 km, Cabana Himalaya-Rasnov- Poiana Brasov si retur”, apoi o prind pe tricou. Punandu-mi  pe mine un tricou albastru, in locul celui rosu, starnesc curiozitatea unui copil care ma striga domnule Ilie Albastru, facand in mintea lui o asociere intre  numele de Ilie Rosu, pe care l-au scandat la sosirea mea din cursa, cu culoarea rosie a tricoului cu care eram imbracat. In asteptarea autobuzului care sa ii duca spre Bucuresti, copiii au cantat si au dansat, iar la final au multumit gazdelor de la cabana Himalaya pentru vacanta de vis petrecuta la cabana. Sosirea lui Sandel calare pe al sau bolid, ne-a adunat in jurul lui, admirandu-i costumul si  motocicleta.
Sunt norocos la plecare si ajung in Bucuresti mai devreme, cu aceesi masina, care m-a transportat acasa in urma cu exact un an de zile.