Ilie Rosu

Este data de 19.10.2008.

Saptamana aceasta mi-am reluat antrenamentele. Dupa numai trei sedinte mi-am revenit. Astazi ma indrept din nou catre parc. Multe alei de la intrarea in parc vor fi modernizate pana la sfarsitul anului. In scurt timp parcul va avea un aspect european, atat ca intindere, cat si ca arhitectura. Astazi voi incerca sa alerg aproximativ distanta  unui  semimaraton, voi face deci 6 ture de parc. Este destul de frig afara, asa ca am pus pe mine o bluza de fas. Si pornesc. Tot ce ma intereseaza este sa alerg cu aceeasi viteza in fiecare tura. Si reusesc, 15 minute la fiecare tura, ajungand deja la forma de dinainte de maratonul de la Bucuresti. In aceasta saptamana am reluat alergarile in panta, asupra carora  insist de fiecare data. Ele imi vor fi de folos la Atena, unde cel putin jumatate din traseu este in urcare. Desi este un soare cu dinti, parcul este totusi plin de persoane care alearga. Ieri, pe timpul antrenamentelor, am fost surprins in alergare de participantii la o cursa de zece mii de metri, care evoluau la campionatele municipale. Printre ei am recunoscut cativa insi,  care au participat la maratonul Bucurestilor.

In zona debarcaderului, deasupra, in zona terenurilor de baschet, este adunata multa lume. Pe acest loc este organizat targul de toamna, cu expozitii de produse alimentare, vinuri, panificatie si arta populara. La fiecare tura, in alergare, aud foarte aproape, la baza pantei,  sunetul unui fluier,  iar in departare se disting acordurile unor instrumente de muzica populara. La fluier s-ar putea sa fie acelasi fluieras, pe care il vazusem cu o zi in urma la o televiziune, cantand.

Imi propun ca dupa antrenament, in aceasta dupa-amiaza, sa ies la o plimbare si sa arunc o privire prin acest targ, sa vad totul pe viu si sa-mi potolesc curiozitatea.

Fiecare alergator isi are  obiectivul lui cand se roteste in jurul parcului. Unul se multumeste cu o tura iar altul face trei sau patru.  Foarte multi alearga singuri, altii sunt insotiti de prieteni, cu care alearga si se converseaza in mers. Incaltarile sunt foarte importante pentru cei care alearga. Sunt destui cei care alearga cu incaltari necorespunzatoare. Poate ca asta e cauza pentru care pe multi ii vad pentru prima si ultima oara in parc. Antrenamentul meu se incheie, voi incerca sa revin dupa-amiaza, ca sa imi potolesc curiozitatea  privind  targul de toamna.
Si  chiar revin, curios, sa vad ce se intampla. Pe unul din terenurile de baschet, chiar pe locul unde am jucat si eu candva baschet, s-a amenajat o scena, iar in acel moment, o formatie prezenta cantece populare si obiceiuri de toamna, specifice zonei Rupea.

Scena, care odinuara era in constructie, este acum finalizata si e plina ochi. Spectatorii privesc si asculta cu nostalgie cantecele populare. Privesc atent spre ei si constat ca multi duc dorul locurilor natale.  Sunt sigur ca putini dintre ei sunt bucuresteni, cred asta dupa privirea lor si dupa modul in care tresar. Ii simt ca sunt emotionati. La fel sunt si eu, gandul imi zboara acasa, in copilarie, la scena improvizata toamna, pe malul Siretului, pe care se adunau rapsozi populari din zona Moldovei, iar noi copiii, ne jucam in jurul scenei, ne scotoceam prin buzunare, ca doar, doar, mai gaseam ceva maruntis  ca sa cumparam turta dulce, suc si inghetata de la nea Costica bodegarul.
La un moment dat, la intrarea in parc, este forfota mare. Lumea curioasa se indreapta spre acel punct. Ma indrept si eu acolo. Erau presedintele Romaniei, Traian Basescu si primarul sectorului 3, Liviu Negoita. Dupa ce organizatorii programului artistic l-au invitat pe scena pe presedinte, acesta a rostit cateva cuvinte, apoi a facut o plimbare prin multime. M-am apropiat si eu, sperand sa pot da mana cu dansul si sa fac o fotografie.  Am reusit acest lucru, chiar de doua ori. Mi-am imaginat atunci strangerea lui de mana ca pe o apreciere a faptului ca am alergat si am terminat doua maratoane internationale intr-o saptamana. Mai in gluma, mai in serios, imi ziceam ca o sa le spun prietenilor mei ca m-a felicitat presedintele. Si reusesc si cateva poze cu acesta. Din nefericire, desi a acceptat sa facem impreuna poza, nu prea apar, pentru ca telefonul meu este cu zoom-ul prea apropiat, presedintele apare in prim plan iar eu ma vad doar un pic.

Asa a fost astazi in parcul Titan.
De aici, din fata lui, pe cei dragi, va salut, oriunde v-ati afla si sa nu uitati:
Daca vrei poti. Nimic nu e imposibil, si .. niciodata nu-i prea tarziu sa poti si tu. Daca ai avut vreodata vreun vis si ai renuntat sa lupti pentru el, nu uita ca acesta mai poate deveni realitate numai daca vrei si tu!