Este data de 28.10.2012.
Haide frate! Acestea au fost cuvintele pe care le-am auzit in Podgorita/Muntenegru, in timpul maratonului in care am dus drapelele Romaniei si Muntenegru.
Mesajul cu care am vrut sa plec in acest maraton a fost “Romania Muntenegru Impreuna”, pe care l-am inscriptionat pe tricoul meu de concurs. Cuvintele de pe tricou vor fi explicatia gestului meu, de a duce in cursa drapelele Romaniei si statului Muntenegru. Mi-a placut initiativa organizatorilor de a inscrie gratuit la competitie concurentii din proba de maraton. O dovada de mare respect pentru cei care se incumeta sa alerge 42,195 km. un sarb din Belgrad, membru in echipa de organizare a obtinut aceste facilitati pentru maratonisti, inclusiv o cazare gratuita la un liceu din Podgorita. Initiativa participarii la acest maraton a apartinut lui Florin Simion. El a fost interfata noastra cu membrii unui club de maratonisti din Serbia, care aduna, prin fel si chip, alergatori pentru acest maraton. Un autocar pleaca la fiecare editie la 12 noaptea catre Podgorita. Florin a reusit sa obtina 5 locuri pentru noi in acest autobuz: pentru mine, Florin, Victor Ilie, Danut Crernat si Hiroko Ogawa. A fost o mare aventura ca sa sa ajungem la Belgrad, pentru ca trenul care facea legatura dintre Bucuresti si Belgrad a fost anulat. De la Timisoara ne-a traversat cu masina pana la Virsac un prieten cu masina. de acolo cu autobuzul in 2 ore am fost la Belgrad.
Pana la 12 noaptea am vizitat Belgradul noaptea, rememorand locuri pe care le-am mai vizitat in 2011, cand am alergat maratonul de la Belgrad. Inghesuiti in autobuzul care s-a facut umplut ochi in noapte am pornit spre Podgorita, Muntenegru! Cateva opriri in noapte au facut ca somnul sa nu se prea lipeasca de noi. Se luminase de ziua si noi eram la mare distanta de Podgorita. Inghesuiti intre munti, aveam impresia ca suntem captivi ai cadrului natural infricosator pe care il traversam.
Pe la ora 10 am ajuns in Podgorita, capitala tanarului stat Muntenegru. Ceea ce ne-a impresionat, a fost ca dupa declararea statului Muntenegru, muntenegrenii au trecut direct la moneda Euro. Foarte multi muntenegreri inteleg destule cuvinte din limba romana. Pe strada mi se parea ca aud soptindu-se romaneste, fraze cu inteles romanesc, Imi reamintesc ca am intrat intr-un magazin pentru a face niste cumparaturi. Ma sfatuiam cu Danut Cernat ce sa cumparam, apoi cu surprindere am constat ca vanzatoarele ne pregateau deja produsele despre care noi discutam. Stiam ca in aceasta zona exista o populatie “vlaha”, cu puternice radacini romanesti. Aceasta era probabil explicatia. De fapt in timpul maratonului am primit o gramada de incurajari in limba romana, care au constituit energizantul necesar pentru a finaliza aceasta cursa. Privind cazarea, am vazut locul oferit de organizatori intr-o scoala, saltele asezate pe jos si saci de dormit. Pentru ca afara ploua cu galeata si era destul de frig, am hotarat sa nu ne riscam si am mers cu totii de ne-am cazat la un hotel.
Inainte de start a plouat zdravan. Pentru a face o poza ne-am inghesuit intr-un cort, unde ni s-a alaturat un albanez simpatic care si-a scos tacticos din rucsac, ce credeti, ..un steag, steagul Albaniei. In jur de 100 de concurenti ne-am aliniat in proba de maraton, din care 5 din Romania. O fanfara a armatei a cantat inainte de start imnul statului Muntenegru. Mi-am afisat si eu drapelele cu care aveam de gand sa alerg, drapelele Romaniei si Muntenegru. Cand s-a dat startul inca mai ploua usor. Desi orasul era inconjurat de munti traseul de maraton a fost aproape plat, desfasurat pe un traseu, in forma de dreprunghi. Aproximativ 21 de km au fost pe o sosea carea avea cate 2 benzi pe sens, din care noi am ocupat o banda. In tot acest timp a tot plouat mocaneste, dar spre norocul nostru a fost o ploaie calda. Apoi am intrat prin localitatile sau cartierele lipite de Podgorita. Treceam pe langa case, din pridvorul carora primeam incurajari din partea oamenilor. De la una dintre ele cineva mi-a strigat “Haide frate!”, iar de la alta o persoana mai in varsta m-a invitat in romaneste sa beau impreuna cu el .. o tuica! Drapelul Romaniei se vedea de la mare departare, dar si al statului Muntenegru. Nu pot sa uit fata plina de fericire a unui copil, atunci cand a vazut in cursa steagul tarii lui, ” Ooo, Tarna Gora!”, cum i se mai zice Muntenegrului. Din directia gradiniiaflata pe partea dreapta cineva imi striga: Hagi, Hagi! da, cine nu-l cunoaste pe Hagi, peste tot numele lui fiind asociat cu Romania. Punctele de hidratare sunt asigurate in mare parte de copii, care fac mult zgomot, incurajandu-ne de la mare departare, pana cand ajungem la punctul de hidratare. Fiecare localitate prin care trece maratonul si-a mobilizat copiii din scolile generale sa particie la aceasta actiune sportiva. Intr-un punct de pe traseu soseaua este acoperita cu apa. Nu am descoperit alt punct de trecere, asa ca traversez prin mijlocul soselei, simtind ca apa imi trece dincolo de glezne. Nori negri se inghesuie peste localitatea prin care trecem din care incepe sa cearna o ploaie torentiala cum n-am mai vazut, ea alungand de la punctele de hidratare pe toti copiii, care s-au inghesuit fiecare pe unde au putut. Mi-am pus pe mine folia galbena, fiind hotarat sa nu ma adapostesc sau sa ma opresc. A inceput sa tune si sa fulgere atat de tare incat de frica unui fulger, mergeam aplecat in fata, cu steagurile cat mai aproape de sol, pentru ca aveam prinse pe steaguri pentru fixarea lor, mai multe ace de siguranta. Cam 5 km a plouat tare, a tunat si a fulgerat. Cand am intrat in oras, ploaia s-a mai potolit, tot ploua, insa mai usor. din cauza ploii numarul de pe tricou se deslipeste, se rupe si cade. sesizez acest lucru si pret de cateva secunde incerc sa il ridic de jos, refuzand ajutorul unui spectator care imi sarise in ajutor. Sunt nevoit sa alerg cu numarul de concurs in mana, asa cum am facut la al treilea meu maraton, in 2009, la Atena. Ceea ce mi-a atras atentia a fost numarul mare de politisti mobilizati la acest maraton. In fiecare intersectie ei au dirijat circulatia, ei fiind si principalii sustinatori ai maratonistilor pe timpul ploii. Cred ca au fost cateva sute. La intrare in oras o tanara m-a felicitat si m-a aplaudat, spunandu-mi corect in limba romana, ca mai am doar 3 km. Se zareste linia de sosire, covorul, cativa fotografi si vine si medalia. Drapelele Romaniei si Muntenegru au fluturat impreuna in prima lor cursa oficiala de maraton.
O noua experienta, o noua tara si prieteni noi pentru Romania. Albanezul soseste si el, afisandu-si alaturi de noi intr-o fotografie, steagul. Va asteptam la Tirana! Ne inghesuim din nou in noapte in autocarul care ne duce spre Belgrad. Inimile a peste 50 de maratonisti bat impreuna. Crampele musculare nu mai conteaza pentru ca fiecare am adaugat la palmaresul nostru inca un maraton, inca o tara. Noi, grupul de romani, avem in comun dorinta de a alerga pe urmele lui Victor Ilie, care a atins de mult 100 de maratoane oficiale alergate. Victor Ilie, Danut Cernat, Ilie Rosu, Florin Simion, Hiroko Ogawa, nu suntem intamplator in acest loc, pentru ca fiecare dintre noi alergam dupa acelasi vis: 100 de maratoane! Durere si bucurie in acelasi timp, scrasnete, gemete, crampe si povesti, in autobuzul care in noapte ne duce spre casa. Multumim Muntenegru!
