Este data de 07.10.2012.
Cea de-a cincea editie a MIB Bucuresti a fost una cu totul si cu totul speciala. Cinci participari din tot atatea editii. (1, 2, 3, 4) . Imi amintesc ca prima editie a fost cea mai iute pentru mine, desi ma aflam la cel de-al doilea maraton oficial din cariera, iar la cea de-a doua editie m-au luat pe final crampele musculare si m-am invinetit de frig. Atunci pe final am purtat pe ultimii metri drapelul Romaniei. Vantul batea cu atata forta din fata incat mi-a smuls drapelul de pe suport sic and toata lumea alerga in fata, spre finis, eu alergam inapoi, ca sa prind steagul. La a 3-a editie am alergat cu drapelele Romaniei si UE, iar la a patra am incercat o cursa cu 5 steaguri, doua ale Romaniei, UE, ONU si NATO si cu un mesaj inscriptionat pe tricou, Romania Moldova Impreuna.
Astazi alerg din nou cu drapelul UE, am ajuns la cel de-al 29-lea maraton cu steagul UE, dupa care il voi inlocui cu un steag nou. Nu stiu daca a contat pentru cineva ca l-am fluturat alaturi de steagul Romaniei peste tot, pe tot globul. Atata stiu, ca legat de maraton, cel mai tare steag din UNIUNEA EUROPEANA il detinem noi, maratonistii din Romania, la fel si cel al ONU, pe care l-am incarcat cu 17 maratoane. Sa nu mai zic de cele 16 drapele ale tarilor gazda pe care le-am fluturat in curse, pe unele chiar de mai multe ori, de 2 ori, sau de 3 ori. Nici o cursa n-a fost usoara. De fiecare data a fost nevoie sa scrasnesc din dinti pe final, folosindu-mi nu doar mainile si picioarele, ci si mintea. Am reusit pentru ca de fiecare data inainte de start concurentii vin la mine ca sa imi stranga mana, ma incurajeaza, amintindu-mi ca ne-am intalnit la Roma, la Bruxelles, la Atena…, sunt unii imi spun si la ce kilometru. Ultimii 200 de de metri sunt partea cea mai frumoasa a maratonului, merita sa cari cu tine chiar si 100 de steaguri pentru a trai acele momente. Sunt curse in care nu obtii nimic, dar si curse in care obtii totul, pentru tine si pentru tara ta, chiar daca nu castigi cursa. S-a intamplat anul trecut la maratonul de la Torino, iar anul acesta la maratonul de la Paris. Atunci cand nu ai un prieten care sa imortalizeze momentele tale din cursa, tot apare cineva care te cauta pe INTERNET dupa nume sau numarul de concurs, trimitandu-ti o fotografie sau recomandandu-ti un site in care apari.
Ii recunosc usor pe romanii din multime, care la trecerea mea prin dreptul lor, striga intr-un mod aparte “Hai Romania”. La maratonul de la Bruxelles in 2009, am descoperit cat de mult inseamna drapelul Romaniei pentru romanii din strainatate. Din pacate doar pentru ei. Am intrat in Piata Grand Place cu drapelul Romaniei pe care prietenul meu Costica Derscanu mi l-a dat la kilometrul 41. Belgienii au crezut initial ca sunt unul de-al lor, culoarea albastra a tricolorului nostru arta in bataia soarelui de culoare neagra. Au inceput sa strige Belgia, Belgia! Apoi au reparat greseala strigand Romania. I-am ajutat pentru ca scria si pe tricoul meu. Zeci de romani m-au cautat atunci prin piata, batandu-ma pe umar si zicandu-mi: Si eu sunt sunt roman!
Astazi alerg cel de-al 45-lea maraton al meu cu drapelul Romaniei. Sunt mandru ca voi reusi sa fac acest lucru dar imi doresc mai mult, ca de Ziua Nationala a Romaniei sa alerg cel de-al 50-lea maraton consecutiv cu drapelul Romaniei. Imi mai raman de alergat inca 5 maratoane, pe care, cum ar zice colegii mei, le-am planificat la foc automat pana la 1 decembrie. Un steag al Romaniei pe care il vad ca steagul maratonistilor din Romania, pentru ca daca n-ar fi fost incurajarilor colegilor mei din timpul curselor, proiectul acesta n-ar fi ajuns la asemenea intensitate si dimensiune. Ca intotdeauna ma incurajez singur: Alerg din dragoste pentru Romania si din respect pentru Uniunea Europeana, pentru toti colegii mei care alearga astazi, pentru bucurestenii care ne sustin pe traseu, si nu in ultimul rand pentru organizatori si pentru cei care sustin cu sufletul aceasta editie a maratonului.
Inainte de acest maraton pornisem in cautarea unui mesaj pe care sa il inscriptionez pe tricoul meu. Si a aparut cand trebuia Alexandra Postelnicu, propunandu-mi ea un mesaj : “Pentru Padurea copiilor si drepturile naturii”, pe care l-am si ales.
Lume multa la startul cursei, intr-o piata care n-a fost niciodata asa plina. Fotografii, incurajari, imbratisari si multe altele. Incercand sa ma intalnesc cu Florin Staicu, care venise alergand 120 km in timpul noptii dinspre Pitesti, n-am mai gasit loc in prima linie la start. Asa a fost sa fie. M-am plasat mai in urma, pornind in cursa alaturi de Florin, insotiti de o camera de filmat si de Alexandra. Nici nu mi-am dat seama cand mi s-a activat chip-ul! Dupa cateva sute de metri m-am despartit de Florin si mi-am luat zborul. Trebuia sa ma strecor printre concurenti si sa incerc sa ocup un loc mai in fata. La trecerea din nou prin dreptul locului de start camere de filmat, aparate de fotografiat, incurajari de pe margine, o multime de prieteni. Sute de glasuri, iar pe unele dintre ele le si disting, desi nu-i vad pe cei care striga.
Doi fotografi sunt astazi cu ochii pe mine, Vasilica, student la Universitate, de la mine de la Adjudu Vechi si Mihaela de la Clubul Eco Alpin. Probabil ca si Alexandra va face cateva. Pornim pe un traseu binecunoscut mie, Piata Unirii, Piata Alba Iulia, piata Hurmuzachi, apoi pe Bd. Basarabia pana la Nicolae Gricorescu. La Hurmuzachi avem si primul punct de hidratare. Asa cum a promis, vecinul si fostul meu coleg Nicu Mazare a iesit cu aparatul de fotografiat. De multe ori spunea ca l-am fascinat cu povestile mele, iar astazi a iesit la strada sa vada cu ochii lui, pe viu maratonul. Dupa ce a alergat alaturi de mine cateva zeci de metri fotografiindu-ma in fel si chip, a inceput sa-mi faca semne, dandu-mi de inteles ca ma asteapta la intoarcere pe cealalta banda. De langa mine se desprinde Florin Simion, care desi a alergat cu o zi inainte si la Piatra Craiului, se pare ca s-a incalzit. Raman in compania lui Margauan, din Timisoara, pe care incerc sa il conving sa participle la maratonul din Delta Dunarii.
Vad maratonistii si semimaratonistii mai experimentati pe cealalta banda, avand fata de noi un avans de mai bine de 1 km. Printre ei iata-i pe Vlad Dinu si Andras Zsgmund, cu ultimul dintre ei intrecandu-ma la Campionatul National de Veterani, proba de maraton, categoria +50 ani. Din cate observ, el va fi castigatorul. Pentru a devein vicecampion, din calculele mele ar trebui sa il prind din urma pe Vali Bobocescu. Intoarcem la Nicolae Grigorescu, unde piu, piu, se aud inregistrarile trecerii noastre prin punctul de control. La intrarea pe poarta Stadionului o multime de spectatori, iar printre ei si o multe de cunostinte. Pe unul dintre ei nu l-am mai vazut de zeci de ani, Costica Chelbea, iar pe altul, Stefan Cantaragiu, l-am recunoscut mai usor, distingand din multime si strigatul lui de incurajare, Hai Ilie! Pe partea cealalta a benzii, ii vad pe ceilalti concurenti, ne facem semne, incurajandu-ne reciproc. Iata-l din nou pe nea Nicu, urandu-mi succes si facandu-mi cu mana. Usor, usor reusesc sa mai recuperez cate ceva din avansul colegilor mei. Las punctul de hidratare in urma, iar pana dincolo de Piata Unirii simt ca nu s-a intamplat nimic deosebit. La trecerea prin dreptul liniei de start o multime de sustinatori. Undeva in lateral, reprezentantul Federatiei Romane de Atletism, Veterani, domnul Gheorghe Popistasu noteaza veteranii la fiecare trecere pe o lista. Mai in fata iata-l pe Dan Lixandru cu aparatul de filmat in mana, incurajandu-ma, un patriot! Finalizase deja cu bine cursa de Semimaraton.
Ritmul cursei se mareste, marit pentru ca atletii din proba de semimaraton mai au doar 6 kilometri. Soarele straluceste cu mai multa putere, dar iata, punctul de hidratare de la Victoriei, care apare la momentul potrivit. Urcam pe Calea Victoriei, pe celalalt sens, mai in fata o zaresc pe Viorica, urmata de o multime de prieteni: Hai Ilie! Un nou punct de control: piu, piu! La intoarcere ii disting pe cei care sunt in urma mea si fata de care ma straduiesc sa mentin avansul. Printre ei si Steven Van Groningen.
La trecerea prin fata Cercului Militar National, in Piata Tricolorului dau onorul meu Drapelului Romaniei inaltat in aceasta piata. Putini sunt cei care cunosc ca aici pe 26 iunie se sarbatatoreste in fiecare an Ziua Drapelului National. De 2 ori am urcat drapelul Romaniei pe muntele Olymp, in anii 2010 si 2012, cinstind aceasta zi!
Intoarcem la Eroilor fiind incurajati de cele trei voluntare din intersectie. Piu, piu: un nou punct de control. Cautam umbra copacilor de pe marginea soselei. Intram in linie dreapta pe acelasi traseu, inspre locul in care semimaratonistii vor finalize cursa. Steven van Groningen ma ajunge din urma, indemnandu-ma: hai Ilie! Ma incapatanez si tin alaturi de el, pana in apropierea locului in care maratonistii se despart de semimaratonisti. Depasesc acest moment psihologic al cursei, hei, ce m-as fi oprit si eu!
Si continuu sa alerg in compania unui numar mai redus de concurenti, bulevardul golindu-se dintr-odata. In intersectie il zaresc pe prietenul meu Liviu Lungulescu, care tocmai isi terminase cursa de 10 km, din proba de echipe. Bravo Liviule, ai facut-o si pe asta! Mai incolo, catre Unirea, o doamna pe care nu o cunosc, aplauda si exclama: Bravo! Emblema noastra!
Simtim ca avem nevoie de mai multa apa si ca punctele de hidratare sunt la prea mare distanta, parand insuficiente. La Piata Muncii il ajung din urma pe Vali Bobocescu. Este epuizat si incearca sa nu se dea batut. Imi maresc avansul fata de Vali, insotit de concurentul de langa mine, alaturi de care am terminat la Semimaratonul International Bucuresti. Astazi alearga primul lui maraton!
Pe banda cealalta iata balonul de 3:30, purtat de Gabi Solomon care a alergat intreaga cursa DESCULT. Caldura de afara i-a alungat pe bucuresteni de pe strazi. Uf, aceeasi temperatura ca in vara, la Semimaratonul International Bucuresti! Cativa politisti pazesc intersectiile, ei ramanand sustinatorii nostri pe traseu. Consumam din ce in ce mai multa apa, iar burtile noastre devin din ce in ce mai grele, fiind pline cu apa.
Cativa copii striga in cor: Hai Romania. Cu cat ne apropiem mai de centru, este mai multa animatie. Chiar daca ai vrea sa te mai odihnesti un pic, n-ai avea cum pentru ca de pe margine ne incurajeaza o multime de semimaratonisti, avand prinse la gat, medaliile. Dincolo de Unirii ma prinde din urma Adrian Gabor cu baloanele lui de 4 ore, asta insemnand ca voi depasi 4 ore. N-as vrea sa fortez, obiectivul meu pare sa fie atins, locul 2 la campionatul national de vetrani, Vali fiind mult in urma.
Hai Ilie! Hai Ilie! Steagurile sus si dai bataie! Apa rece din belsug dincolo de Unirea, pe Cheiul Dambovitei. Din nou urcarea de pe Victoriei, intoarcerea, onorul catre drapelul din Piata Tricolorului, coborarea, inca o gura de apa de la un copil, Eroilor si intoarcerea. In fata mea iata-l pe fostul meu coleg de liceu Liviu Chirila care se pare ca a capitulat si el. Genunchii! Il felicit pe Liviu pentru ca a facut progrese remarcabile. Hai Liviu! Ma stropesc cu cateva sticle de apa, ma racoresc si plec din nou.
Ultimii 200 de metri, ca de fiecare data acum incepe nebunia. Incurajari, aplauze, urechile imi sunt infundate, nepotii mei, Cami si Adi cu telefoanele indreptate catre mine si… Gata, S-a terminat! Am reusit din nou! Al 45-lea maraton cu drapelul Romaniei! Daca va insemna sau nu ceva acest lucru stiu sigur doar ca acest lucru va fi la atingerea maratonului cu numarul 50, care inseamna ceva, o granita pe care o voi atinge si probabil ca o voi depasi, aratand doar atat: Granitele nu sunt limitele!
A urmat intalnuirea cu prietenii mei, care m-au felicitat pentru cursa. Iata-l si pe Liviu Bica: Am incercat sa te prind, n-am reusit, poate data viitoare! E modest, n-a reusit pentru ca ieri a alergat si la Piatra Craiului. Bravo Liviule! O multime de amintiri, concretizate in sute de fotografii si zeci de filmulete. Trei fetite au venit la mine ca sa le dau un autograf pe tricourile lor rosii. Va stric tricourile, am incercat eu sa le explic, dar pana la urma am semnat: Maratonistul Drapelelor!
L-am felicitat pe Florin pentru ca a terminat cu bine cursa si ne-am fotografiat impreuna cu Alexandra. Acolo sus printre voluntari, pe scena, am reusit la microfon sa imi spun in cateva cuvinte povestea. Astazi am alergat pentru a 45-a oara cu drapelul Romaniei, cu mesajul Romania-Uniunea Europeana Impreuna pentru Padurea copiilor si Drepturile Naturii cu un mesaj: sa facem sport, sa facem miscare si sa iubim mai mult Romania! Si sa ne dorim impreuna ca la editia urmatoare, MIB sa adune 1000 de maratonisti. Privind natura avem o gramada de legi pe care nu le respectam. Baietii destepti taie si defriseaza in complicitate cu romanii, care intorc capul. Ne mai trebuie o lege prin care sa fim obligati sa respectam legea.
Pana la urma Romania va fi in cel mai scurt timp pe mainile acestor copii care traiesc cu mandrie momentele in care au fost voluntari. Apoi pe scena a urcat si Ilie Victor, romanul care a alergat astazi maratonul cu numarul 143.
Apoi ca si anul trecut am incheiat la o bere cu George Cojocaru si Vali Bobocescu, acolo nascandu-se, ce credeti, un nou maraton…
