Ilie Rosu

Este data de 06.08.2012.

Cea de-a doua editie a Supermaratonului “Pe aici nu se trece” a fost una cu totul si cu totul speciala. Chiar daca s-a desfasurat intr-o zi de luni, ea a reusit sa adune la start 34 de concurenti, 16 dintre acestia alergand  si in editia anterioara. “Omagiu, Recunostinta, Respect, Reconciliere si Prietenie” acestea au fost mesajele pe care le-au transmis maratonistii.

Ne-am adunat la Marasti, un sat marcat de istoria Primului Razboi Mondial, cu oameni primitori, respectosi, care au inteles cel mai bine mesajul pe care am vrut sa il transmitem. Nimeni nu se gandea inainte ca o cursa de maraton ar putea aduce acest sat ,  macar si pentru o zi, din nou in centrul atentiei. O sarbatoare in care satenii si-au deschis larg usile caselor pentru a-i primi pe maratonisti si pe familiile lor. Concurentii au sosit in valuri, valuri, cei mai multi  dintre ei fiind preluati de  microbuzul primariei din gara Marasesti., Altii au sosit direct de la Miercurea Ciuc, unde tocmai s-a incheiat proba de  supermaraton.

Le-am prezentat colegilor mei noul steag cu care voi alerga, Steagul Statului Major General, un steag avand pe una dintre fete insemnele Statului Major Greneral, iar pe cealalta, cei trei sfinti care patroneaza categoriile de arme ale Armatei Romane, sfintii Gheorghe, Maria si Ilie, care speram ca ne vor ocroti si pe noi maratonistii in cursa. Primarul, un tanar de profesie medic veterinar, n-a incercat o clipa sa ia fata cuiva, i-a lasat pe oamenii satului sa-i prezinte istoria,  asa cum stiau ei mai bine.

Printre cei din urma au sosit Adrian Dideanu care a venit de la Constanta pe la ora 2,30,  si  George Cojocaru,  care a debarcat  dimineata,  pe la 4,30 dintr-un taxi, odihnindu-se doar  cateva minute in interiorul bisericii. Pe la ora 3 dimineata inca mai verificam lista concurentilor impreuna cu primarul comunei Racoasa. Cum in masina cu numar de IS de pe marginea drumului putea fi unul dintre concurentii asteptati, am batut in geam. I-am cerut repede scuze domnului in varsta care tocmai atipise in scaunul masinii. Nu putea fi concurent.

Dimineata la orele 5 am inceput sa ne adunam in curtea bisericii. Preotii, in numar de trei,  au inceput slujba in memoria eroilor neamului. Drapelele Romaniei si Statului Major General au fost sfintite. Se rostesc rugaciuni care sa-i intareasca in curs ape maratonisti. Se aprind facliile si pornim intr-o procesiune spre mausoleu. Buciumasii anunta sosirea maratonistilor, simultan cu soarele care isi face aparitia pe cer, semn ca va fi arsita mare azi. Imnul Romaniei, strigatul de lupta al maratonistilor, din nou buciume si startul. In anul care va urma lucrarile la mausoleu vor fi gata, iar acesta va putea fi admirat la adevarata lui valoare.

Si pornim! Incadrat de cei doi militari de la Regimentul de Garda,  pornesc intr-o noua incercare. Steagul SMG atarna foarte greu pe umarul meu, il simt,  face cat 5 steaguri! Il voi duce in cursa in primul rand pentru colegii mei care au ramas sa slujeasca sub arme. Doar cativa dintre ei  stiu ca mi-am asumat acest gest. Stiu, transmit Respectul si Recunostinta lor, pentru ostasii Armatei Romane care s-au jertfit pe campul de bataie din anul 1917 pe aliniamentul Marasti, Marasesti, Oituz.

Lasam in urma  biserica care a adunat sub zidurile ei preoti, maratonisti, militari, copii, sateni, veterani, gospodari ai satului. Dupa cum spunea invatatorul satului inima acestui sat a inceput din nou sa bata datorita noua maratonistilor, care am adus aceasta localitate, in prim planul festivitatilor  organizate in amintirea luptelor date aici in 1917. N-am mai apucat sa deviem  cursa prin fata scolii generale din sat, o scoala monument istoric, construita de Regina Maria, dar promitem  ca in anul ce vine aceasta scoala va fi un punct de pe traseu.

Ne-am ales fiecare ritmul insirandu-ne pe soseaua care ne duce in vale.  Primul punct de hidratare si intrarea pe drumul national, a insemnat si insirarea noastra in coloana, pe partea dreapta a drumului. Este atat de cald afara, incat imi amintesc de temperatura de dinaintea startului in maratonul de pe muntele Olymp. E la fel.
Trecerea pe sub Arcul de Triumf al satului ne starneste amintiri  de la trecerea noastra pe sub Arcul de Triumf din Bucuresti, pentru ca foarte multi am alergat si la Bucuresti. Cresc numarul maratonistilor care alearga la maratoanele istorice. Unii dintre noi alearga astazi primul maraton in aceasta cursa. Energia si entuziasmul pe care le degaja aceste  curse ii motiveaza sa finalizeze cursa.

Soarele este inca dincolo de padure, asa ca inca mai rezistam. Satul Varnita, iar la monumentul Francez facem prima oprire. Vive la France, Vive la Roumanie! Sunt cuvintele pe care le-am rostit in fata monumentului impreuna cu colegii mei, cei doi militari de la regimental de Garda, Florin Badea si Padurariu, dar si cu Florin Simion si George Cojocaru. Dupa noi au rostit si oamenii de garda din comuna si colegii mei de la ARPIA. Imi amintesc ca aceleasi cuvinte le-am rostit si la finalul maratonului de la Paris, doar ca atunci aveam  in mainile mele drapelele Romaniei si Frantei.

Am urcat dealul catre monumentul Ecaterinei Teodoroiu. L-am intalnit in drum pe Danut Cernat, purtand pe el o camasa alba. Initial Daunt voia sa poarte pe cap o casca de soldat din primul razboi mondial, dar a renuntat la idée si bine a facut. Nu stiu daca ar fi rezistat pe aceasta caldura. Bunicul meu dinspre mama a facut parte din regimentul surprins de trupele germane la imbaiat. Bunicul i-a povestit mamei mele cu lux de amanunte acele momente de inclestare ale luptei, pe deoparte romanii, surprinsi goi la rau, dar reusind sa-si ia pustile de pe mal, iar  pe de alta parte,  trupele germane, intr-o lupta la baioneta.  Prin gestul sau de a purta o camasa alba, Danut ne-a reamintit de acel moment. Multumim Danut! Ne-am oprit la monumentul Ecaterinei Teodoroiu. Intreaga Armata Romana, de la gradul cel mai inalt, acela de general, pana  la elevul de liceul militar,   cunoaste povestea emotionanta a eroinei de pe  Jiu, simbolul soldatului roman care s-a jertfit pentru Romania in aceste locuri. Nu stiu cat de potrivita a fost alergarea mea de a alerga cu steagul celei mai inalte structuri din Armata Romana, dar m-am simtit dator s-o fac. Am fluturat multe steaguri prin maratoane, starnind de fiecare data curiozitatea colegilor mei, atunci cand ma aliniam intr-o noua cursa. Oare cu ce steag alearga Ilie astazi? Jertfele militarilor armatei noastre de-a lungul timpului nu puteau fi date uitarii. Pacat insa ca actiunea noastra nu a reusit sa starneasca mai mult interesul mass mediei. Sa surprinzi ultimul concurent care trece prin fata monumentului Ecaterinei Teodoroiu sau pe cel care urca scarile mausoleului de la Marasesti, sa il intrebi ce l-a determinat sa alerge 46 km la +40 de grade, la o varsta frageda, sau la o varsta inaintata, dincolo de 60 ani.

Alergand spre Straoane am constatat repede lipsa unui punct de hidratare. Am apelat la  sateni, care au iesit cu galetile de apa in fata portii, rugandu-i sa ii astepte si pe colegii mei aflati in urma. Dupa alti doi km l-am pus pe Padurariu sa scoata apa de la fantana aflata pe partea stanga, sperand ca cei mai insetati dintre martonistii din spate o vor observa. Ajunsi in centrul comunei le-am cerut voluntarilor de la punctul de hidratare ca sa mai infiinteze un punct de hidratare  in urma noastra, la 2 km. Telefoanele au inceput sa sune dar nu stiu daca s-a infiintat. Soarele batea cu putere fiind nevoiti sa trecem pe partea stanga a drumului, fiind astfel mai protejati de umbra pomilor din curtile oamenilor.

Ajunsi la Monumentul Eroilor din Panciu dupa ce aprindem tortele aducem omagiul si recunostinta noastra eroilor acestui oras si ne oprim la punctual de hidratare. Un punct in care bautura ISOSTAR existenta aici pentru fiecare concurent, speram sa ne revigoreze  pe ultima parte a traseului.

Iesirea din Panciu a insemnat intrarea in camp deschis, in bataia directa a  soarelui. Fara acea adiere a vantului care batea dinspre Marasesti, nu stiu ce ne-am fi facut.
Ii sun pe prietenii mei,  atentionandu-i ca e prapad,  ca este foarte cald si ca este nevoie sa se mai infiintam inca doua puncte de hidratare, inainte si dupa cimitirul german, la 1,5 km. La primul punct voluntarul ma anunta ca apa este pe sfarsite, concurentii s-au stropit cu ea, incercand sa se racoreasca, dar ca a cerut “intariri” din Panciu.

La Cimitirul German voluntarul de la punctual de hidratare era si asistent sanitar. Ne deplasam in fata cimitirului german, unde aprindem torta. Facem semn catre unul dintre curiosii opriti cu masina pe marginea soselei, rugandu-l sa ne faca o fotografie cu telefonul sau mobil. A facut chiar doua. Nu stiu daca voi mai vedea vreodata acele poze. Pana la urma important este ca noi am facut acel gest pe care ni-l dorim repetat si la cimitirele soldatilor romani cazuti prin Europa. Dumnezeu sa-i ierte pe soldatii germani cazuti aici!

Masinile ruleaza cu mare viteza pe langa noi, creind un curent care ne trage spre ele. La 1,5 km de cimitir pe partea dreapta a drumului, sub un nuc, minume,  un bax cu apa. Colegii mei din urma il vor observa si ei. Nu stiu ce ne-am fi facut fara aceasta apa pentru ca primaria Marasesti a uitat de punctul de hidratare de la Tisita. Ne-am oprit in fata monumentului Victoriei, pe care sta scris “Pe aici nu se trece”. Intrand pe drumul European E85, deplasarea noastra este mai sigura, pentru ca suntem preluati de masina politiei care se deplaseaza in urma nostra, pana la Marasesti. Cateva discutii cu voluntarul de la punctual de hidratare pe care l-am rugat sa ceara infiintarea punctului de hidratare de la Tisita. Mai putin de 1 km pana la mausoleul de la Marasesti, multe claxoane, urale, hai Romania!

In sfarsit poarta mausoleului. Chiar daca Sandel Voinea s-a retras din cursa la km 10, ni se alatura. Vrea sa finalizeze aceasta cursa symbolic, bunicul lui a luptat la Marasesti. Timpul scurs pana la scarile mausoleului mi s-a parut o vesnicie. Acolo sus, o zaresc printre spectatori pe mama mea, apaludand si strigand alaturi de ceilalti: “Ilie, Marasesti!”. Nu m-am putut stapani din plans. Cu un an in urma, acolo, sus, il asteptam pe un unchi de-al meu, fratele mamei, nea Ion, veteran in cel de-al doilea razboi mondial. Nu s-a simtit bine si n-a mai ajuns. Anul acesta, cu cateva luni in urma, nea Ion s-a prapadit. I-am dedicat atunci in semn de recunostinta semimaratonul de la Bucuresti.

Fac turul de onoare al mausoleului, trecand in revista pe toti eroii Armatei Romane si stiind ca acolo, pe scari, mama asteapta sa sosesc. Ne oprim in fata scarilor. Cativa invitati, la costum si cravata,  cu medaliile intinse asteapta sa urcam. O caut din priviri pe mama mea. O identific dupa batic. Iat-o! Il atentionez pe Iulian Basturea ca doresc ca medalia,  sa imi fie inmanata de catre mama mea! Sora mea o ajuta sa coboare scarile. Sprijinindu-se in baston mama imi aseaza  medalia la gat. O imbratisez cu emotie si o infasor in drapelul national. Am simtit-o, cred ca pentru prima oara a inteles pentru ce alearga “baietu” ei.

Colegii mei au primit si ei medaliile. Pentru prima oara in viata ei doi insi  de la judet ii strang mana mamei mele. E tare mandra! O sa le povesteasca prietenelor sale din sat ca a fost la Marasesti.

Apoi rand pe rand au inceput sa soseasca si ceilalti colegi de-ai mei. Hiroko, singura femeie inscrisa in competitie, a dat o conotatie internationala maratonului nostru. Ecaterina Teodoroiu, simbolul competitiei, a devenit simbol international. Impresionat ce s-a intamplat in aceasta cursa.  Hiroko a alergat si pentru tara ei, Japonia, aducand un omagiu celor 166000 de victime din ziua de 6 august 1945, de la Hiroshima.

Ultimul care a urcat scarile la Marasesti a fost nea Ion, omul pe care l-am trezit in miez de noapte din somn la Marasti si care a alergat cursa in afara de concurs. Nu stiu daca a alergat cu intreruperi sau nu, dar la 72 ani ai sai, a devenit cel mai in varsta participant la aceasta competitie. Ar fi fost interesant daca cineva ar fi incercat sa afle ce l-a determinat pe Ion Burlacu sa alerge la Marasesti.

Am dat cu totii turul de onoare al mausoleului, avand drept companie cativa copii, caldura de afara facand ca cei 95 de copii care trebuiau sa alerge cu noi la Marasesti si porumbeii, care sa se inalte spre cer, sa ramana un deziderat pentru editiile urmatoare. Apoi ne-am oprit la mormantul generalului Eremia Grigorescu, unde buciumele au dat semnalul ca maratonistii pastreaza un moment de reculegere.
A urmat festivitatea de premiere care s-a desfasurat la restaurantul Berthlot, dispus  in fata mausoleului Marasesti.

In numeroase momente ale istoriei noastre romanii au exclamat:  ” Armata e cu noi!”. Si de data aceasta  in aceasta cursa Armata a fost alaturi de maratoniti, fiind reprezentata de  cadre militare care au lucrat sau care  lucreaza in Sistemul National de Aparare, din Ministerul Apararii Nationale: col. rez Ilie Rosu, col. rez Sandel Voinea, plt. adj.sef  rez. Alexandru Login, sg. maj. Florin Badea, sg.maj. Daniel Padurariu, sg.maj. Adrian Croitoru, iar din Ministerul de Interne: Danut Cernat, Marius Buricea si Cristea Eusebiu.

S-au numarat printre organizatori, Gl.(retr) Iosif Rus, presedintele ARPIA, col. rez Ilie Rosu si  cpt. cdor Iulian Basturea, presedinte filiala ARPIA Focsani.

La festivitate  s-au acordat 5 cupe:
-pentru  Cristian Ungureanu pentru spiritul de luptator de care a dat dovada in urma unui accident, acesta a revenit  dupa 8 luni de suferinta in cursele de alergare si a reusit sa castige a doua editie a Supermaratonului “Pe aici nu se trece”.
-pentru Hiroko Ogawa, primul concurent din strainatate prezent la maraton,  castigatoare a probei de feminin si care a simbolizat-o in aceasta editie pe sublocotenent Ecaterina Teodoroiu.
-pentru Danut Cernat, care a alergat cel de-al 82-lea sau maraton din cariera. Danut a alergat intreaga cursa echipat intr-o camasa alba, amintind de soldatii romani in camasile albe care au respins in 1917 atacul german, pe cand se imbaiau intr-un rau.
-pentru Andras Zsgmund, roman de etnie maghiara care prin prezenta sa la acest maraton a demonstrat ca maratonul uneste. Cu o zi in urma el si alti 7 concurenti, au alergat si la Miercurea Ciuc, la  Supermaratonul Secuiesc: Florin Simion, Danut Cernat, Hiroko Ogawa, Liviu Bica, Alexandru Login, Ioan Constantinescu si Victor Ilie;
-pentru concurentul Dan Feraru si pentru cei doi copii ai sai care au alergat maratonul alaturi de tatal lor, pe bicicleta.

Felicitari tuturor  concurentilor! Felicitari veteranilor  acestui concurs, in fata carora ne inclinam si ne scoatem palaria: Ion Burlacu: 72 ani, Stan Turcu si Simion Buburuz: 64 ani, Braila Catalin: 62 ani, Victor Ilie: 60 ani.

Veteranul nostru, domnul general (retr) Iosif Rus,  a  inmanat participantilor diplome din partea Asociatiei Romane pentru Propaganda si Istorie Aeronautica (ARPIA), iar cpt. cdor. (rez) Iulian Basturea din partea Filialei ARPIA Focsani. De asemenea s-au inmanat diplome din partea Consiliului Judetean Vrancea si Directiei Judetene  pentru Sport si Tineret Vrancea.

Cam asta a fost tot.

Romania, oriunde te-ai afla, urmeaza-ne nu te lasa!