Ilie Rosu

Este data de 15.04.2012.

Dupa 3 ani de alergat prin lume, iata-ma pentru a doua oara la Paris. Daca in aprilie 2009, alergam cel de-al 4 lea meu maraton oficial din cariera, iata ca astazi am ajuns sa alerg cel de-al 33-lea meu maraton, intr-o zi sfanta pentru romani, Sfanta zi de Paste! Ce repede a mai trecut timpul, parca ieri am alergat primul meu maraton! Daca initial intentionam sa fac o cursa doar cu drapelele Romaniei si Frantei, in ultima clipa m-am decis sa iau si steagurile UE si ONU. O cursa cu drapelele Romaniei si Frantei, din dragoste pentru Romania si din respect pentru Franta, care ne-a ajutat in multe momente grele, de-a lungul istoriei noastre.

Am vizitat intai ce n-am reusit in 2009: Castelul Verssailles si Turnul Eiffel, am facut o plimbare cu vaporasul pe Sena, iar in 2 zile am reusit sa dau roata orasului cu autobuzele Open Tour, fiind in contact direct cu principalele monumente ale Parisului. Am cunoscut si un grup de romani maramureseni, in mijlocul carora, dupa cursa, am petrecut prima zi de Paste. Raman cu regretul de a nu fi gasit  timpul sa mai trec inca o data pe la Atelierele Brancusi.

Pe timpul vizitei la Versailles am contactat o cumplita raceala. Noaptea de dinaintea cursei a fost un calvar, febra, tuse, iar maratonul parea total compromis. Imi amintesc ca in aceeasi stare, cu febra, am alergat si in anul 2009. Cerul este inourat, iar afara este foarte rece. Mi-am predat echipamentul, ramanand sa indur frigul inca 60 de minute, in asteptarea startului. Am identificat repede poarta care imi permite accesul in zona corespunzatoare numarului meu de concurs. Din cand in cand imi inalt drapelele, care au intrat de multe ori in vizorul camerelor de filmat, prietenii din Romania care au urmarit cursa la televiziune, povestindu-mi despre asta la sosirea mea in tara.

Cei peste 32.000 de concurenti au luat startul in ordinea timpilor declarati la inscriere, mie venindu-mi randul la 14 minute de la plecarea primului concurent. Primii 500 de metri i-am parcurs strangand puternic din dinti , cu drapelele inaltate deasupra capului. Toata lumea stie ca la start si la sosire se poate face cea mai buna imagine pentru tara ta. Aparitia mea cu 2,3, 4 sau 5 drapele in curse, atrage intotdeauna atentia. Pe intreaga distanta de 42 km, duc si flutur drapelele. Uneori, cand imi amortesc mainile, le trec dintr-o mana in alta sau de pe un umar pe altul. Pe ultimii 195 de metri situatia se schimba insa, trebuie sa trec ca si cum as fi la inceput de cursa, sa imi aranjez steagurile, sapca, tricoul, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, cu drapelele inaltate si privind direct in ochii spectatorilor. Raspunsul lor, inseamna intotdeauna energizantul necesar pentru a lua startul intr-o noua cursa.

La fel a fost si la Paris, cu: zeci de monumente, sute de politisti, pompieri, parcuri, Sena, pasaje, Arcul de Triumf.. La Paris n-ai cum sa te plictisesti si sa te simti singur in cursa. Incurajarile spectatorilor in toate limbile pamantului, pe care le auzi la tot pasul, te poarta spre finis. In jur de 20 de romani s-au incumetat sa alerge in acest an la Paris. Hai Romania, este parola noastra de recunoastere, atunci cand trecem unul pe langa altul. Nu poti arunca un pai, atat de aglomerat este. Nu ma simt in apele mele, raceala nu-mi da pace si fac mari eforturi ca sa pastrez ritmul.

In zona monumentului din zona Bastilia suntem cam la jumatatea cursei. Curentii de aer de pe malul Senei imi ingreueaza inaintarea, iar steagurile ma tin in loc. Mainile imi sunt amortite, fiind nevoit sa trec din cand in cand cele patru steaguri de pe un umar pe altul. Scrasnesc puternic din dinti, lasand in urma mea Arcul de Triumf. La iesirea noastra din pasaje, sute de spectatori se lupta pentru un loc in fata, cu aparatele de fotografiat si camerele de filmat indreapte catre maratonisti, incercand sa surprinda ceva iesit din comun. Au si de ce, pentru ca alergatorii incep sa fie epuizati, acuza crampe musculare, au fetele crispate, practic lupta adevarata pentru ei acum incepe. Kilometrii se scurg din ce in ce mai greu. Dincolo de km 30 incep sa ma mobilizez si sa imi fac calculul, mai am doar 4 ture de IOR, 3, 2, 1 si… in sfarsit, cateva sute de metri! Asist la o scena incredibila. Un concurrent fara numar de concurs este atentionat sa se opreasca. Pentru ca nu respecta indicatiile fortelor de ordine este alergat de acestea, placat ca la rugby si scos in afara zonei de concurs. Trebuie sa imi vad de cursa mea, asa ca imi inalt mandru drapelele, sub privirile si aplauzele miilor de spectatori. 195 de metri!

Pentru cateva clipe imi amintesc de finalul cursei din 2009. Ma aflam exact in acest loc. mi-am inaltat deasupra capului fasia de tricolor pe care am fluturat-o prin toate intersectiile din Paris. Parca si vad concurentul din fata mea cum isi scoate drapelul albastru cu dungi albe, inaltandu-l  deasupra capului, acoperindu-ma cu totul.  Multa lume ma intreaba astazi cum de mi-a venit ideea curselor de maraton cu drapele. Aici, in acest loc, in acea fractiune de secunda am stiut ca intr-o zi voi avea curajul si voi reveni in cursa cu  un drapel de dimensiuni oficiale, drapelul Romaniei. In anul 2009, dupa ce am purtat fasia de drapel 42 de km voiam ca ea sa fie observata de spectatorii din tribuna, iar concurentul din fata mea, aveam sa aflu ca steagul lui era cel al Uruguay-ului, m-a acoperit cu totul.  Iata-ma dupa 3 ani revenind, purtand in mainile mele 4 simboluri, drapelele Romaniei, Frantei, UE si ONU.

Cu steagurile sus si cu mesajele mele de pe tricou, ”Yes, I can!”, “ROUMANIE-FRANCE ensemble – impreuna”, “les Roumains NE SONT PAS seulement des Gitanes”, “Un passeport c’est … un passeport!” trec linia de sosire. Sunt oprit de operatorii de televiziune, rostesc cateva fraze in fata aparatelor de filmat, dintre care una, “Vive la France, Vive la Roumanie!”, apare in filmul ASICS al competitiei. Misiune indeplinita! Vine repede si medalia si … acum chiar ca s-a terminat! Obiectivul meu de a alerga sub 4 ore nu s-a indeplinit nici de data aceasta, insa cursa de la Paris, ramane cursa de la Paris!

La maratonul de la Paris, am alergat al 33-lea maraton cu drapelul Romaniei. Am purtat in mainile mele pe intreaga cursa 4 drapele: Romaniei, Frantei, UE si ONU. Ca intotdeauna, pentru a ma motiva, am declarat inainte si dupa cursa, ca alerg din dragoste pentru Romania si din respect pentru tara gazda, Franta. Pentru a arata spectatorilor ca Romania este o tara europeana, am purtat steagul Uniunii Europene, iar pentru a atrage atentia asupra milioanelor de copii care sufera de foame in lume, am fluturat cu mine si steagul Organizatiei Natiunilor Unite. Numai asa mi-a fost mai usor sa infrunt frigul, vantul de pe malul fluviului Sena, raceala si tusea, care m-au incercat tot timpul. Dar a fost ziua intai de Paste, care ne-a ocrotit pe toti romanii, care am luat startul acestei impresionante curse.

La finele maratonului de la Paris, facand un bilant al activitatii mele de cand alerg, constat ca nu prea am stat degeaba. Am purtat in curse, in numai 3 ani si jumatate, alaturi de drapelul Romaniei, drapelele a 14 tari (Italia, SUA, Grecia, Rusia, Belgia, Portugalia, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Chile, Noua Zeelanda, Serbia, Cipru, Franta, Germania), a 3 organizatii internationale (UE, ONU, NATO) si steagul de reprezentare al unei asociatii de aviatori romani (ARPIA). Am alergat 43 de maratoane, din care 33 cu drapelul Romaniei, 25 curse (22 maratoane si 3 semimaratoane) cu drapelul UE si 15 maratoane cu steagul ONU. Pe acesta din urma voi incerca intr-o zi sa-l duc la sediul ONU.

Romania, oriunde te-ai afla,urmeaza-ne nu te lasa!