Ilie Rosu

Este data de 5.08.2011.

Cum s-a nascut maratonul “Pe aici nu se trece”

In anul 2010, alergam prin satele judetului Harghita si pe strazile municipiului Miercurea Ciuc, purtand cu mine drapelele Romaniei si Uniunii Europene, intr-o proba de supermaraton. Pe ultimii metri ai cursei, epuizat si dezhidratat, m-am gandit pentru prima oara sa organizez in Moldova un SuperMaraton, ma gandeam atunci ca acesta sa fie in zona mea natala, Adjud si sa aiba 46 km, nici mai mult, nici mai putin.

Alergam prin lume in cadrul proiectului Granitele nu sunt limite. Purtam in cursa pe umerii mei 4 drapele, drapelul Romaniei, ONU, UE si USA. Eram epuizat si nervos pentru ca nu ma mai puteam concentra sa transform milele parcurse in kilometri si sa stiu exact cat mai am de parcurs pana la sosire. Trebuie sa fac o cursa din suflet pentru Romania, undeva pe la Marasesti si pana la final de cursa am tot incercat sa ma motivez, gandindu-ma la ea. Le-am povestit colegilor mei de cursa Viorica Gabrian si Daniel Lixandru despre intentie. Esti nebun! Poate ca sunt, dar tare as vrea sa fiti si voi acolo atunci, impreuna cu mine! Si chiar au fost, desi Viorica era accidentata, iar Daniel trebuia sa fie seara, imediat dupa cursa la nunta cumnatului sau, tocmai la Chisinau!

Initial am vrut sa alerg pe traseul dintre Marasti si Marasesti singur, cu steagurile mele si sa duc si o torta. Totul trebuia sa fie un omagiu bunicilor mei care au luptat acolo. Bunicul dinspre mama a facut parte din celebra companie care se afla la imbaiat si care a fost surprinsa de trupele inamice. Goi pusca, ostenii romani  nu si-au pierdut cumpatul, au pus mana pe arme, respingand atacul trupelor inamice.  Cunosteam de mult aceasta poveste,  dar de faptul ca bunicul meu a fost prezent in aceasta lupta, aflam pentru prima oara. Acest lucru m-a motivat sa iau taurul de coarne si sa trec la treaba. Programasem cursa undeva prin toamna, cand vremea este de obicei mai racoroasa. In alegerea zilei  de 6 august, varul meu Vasile Savin, a avut un rol decisiv, trebuie sa faci aceasta cursa pe 6 august, sa nu alergi singur, ca un fraier, trebuie sa sensibilizezi pe cineva, iar acest lucru sa il facila sarbatoarea de la monument, pe 6 august. Mai sa fie, asa era. Si am inceput a trimite e-mailuri spre oficialitatile din judetul Vrancea, propunandu-le 3 maratoane: “Pe aici nu se trece”, maratonul vinului de Vrancea si maratonul celor 4 judete, la care, din nefericire, nu am primit raspuns nici in ziua de azi.

Salvarea a venit din partea asociatiei Asociatia pentru Propaganda si Istorie Aeronautica (ARPIA), in cadrul unei sedinte, in care faceam  ultimele pregatiri, inaintea plecarii la Torino, la o manifestare internationala. Generalul Iosif Rus, un mare admirator al maratonistilor, care a vazut pe viu ultimele 2 maratoane ale maratonului International Bucuresti si care a dedicat maratonului un capitol special in cartea sa “Traditie si continuitate”, a fost omul potrivit la locul potrivit. M-a pus fata in fata cu cpt.cdor(rez)  Iulian Basturea, presedintele filialei AEPIA Focsani. Putem face impreuna acest lucru! Si asa a inceput totul, in povestea aceasta atragandu-i rand pe rand pe colegii mei din Ro Club Maraton, Fabrica de Steaguri si ISOSTAR, oficialitatile locale din Vrancea. Vreti sa va ajutam? M-a intrebat presedintele Ro Club Maraton, dr Serban Damian, care  s-a implicat direct, degrevandu-ma de multe sarcini. E greu  sa fii in acelasi timp si concurent si organizator, abia acum am aflat cum e.

Iulian Basturea punea lucrurile cap la cap lucrurile  in judetul Vrancea, intrand in contact direct cu oficialitatile judetului, cu Politia din Vrancea si cu satenii si primariile de pe linia frontului, iar noi in Bucuresti, ne ocupam de inscriere, de tricouri, numere de concurs, bannere, medalii, energizantele de la ISOSTAR, tortele de la Reimentul de garda. Ne-a ajutat gl. in rez Petrica Lupan, omul care m-a incurajat sa fac primul meu maraton. Acesta m-a pus fata in fata cu un  lt.col. de la Regimentul de Garda, care mi-a dat tortele si … doi militari din Regiment, care sa alerge cu mine cei 46 km si sa duca torta cea mare. Unul dintre ei avea experienta si mai alergase un singur maraton, celalalt doar 20 de km prin parcuri, dar faceau parte amandoi din lotul sportiv al regimentului, proba de Patrula militara. Cu ea am inceput si eu in Scoala Militara, o proba care presupune o mare rezistenta la efort si care naste luptatori.

Desi in barci diferite, oficialitatile  judetului Vrancea, si-au dat pana la urma mana, alaturandu-se sincer actiunii noastre.  Datorita situatiei financiare grele am auzit insa de nenumarate ori “Numai sa nu ne cereti bani!”, si n-am cerut, pentru ca totul a fost suportat din cotizatia pensionarilor militari ai  filialei ARPIA Focsani, din pensia lui Iulian Basturea si a mea  si din cotizatia membrilor Ro Club Maraton.

Bazandu-ma pe Deviza mea de pe blog “Daca vrei poti, nimic nu e imposibil si niciodata nu-i prea tarziu sa poti si tu! Daca ai avut vreodata un vis la care ai renuntat, nu-l abandona, el chiar poate deveni realitate, trebuie doar sa vrei si tu! Incepe de maine!” am pornit la treaba.
Aveam de partea noastra si Mass media din judetul Vrancea, care  a inceput sa promoveze primul maraton din Moldova.

Chiar daca scrasnim serios din dinti intr-o cursa de maraton, noii nu alergam niciodata cu ochii inchisi si cu capul plecat. Suntem foarte atenti la peisaj, la oameni si la reactiile lor. Cu gandul acesta am pornit catre monumentul din Marasti.

La  iesirea din comuna Racoasa, facem la dreapta catre Marasti,  incepand a urca dealul din fata noastra. Trecem pe sub poarta inchinata eroilor de la Marasti si ne oprim in fata bisericii din sat. In curtea bisericii, impreuna cu Iulian Basturea si preotul din sat, instalam Punctul de Comanda al maratonului “Pe aici nu se trece”. Preotul satului Zaharia Daniel, un paroh tanar, un mare iubitor de sport si de Romania. El este cel care le-a povestit satenilor la o slujba despre proiectul nostru, cerandu-le  sa ne gazduiasca. Este sprijinit indeaproape de profesorul de franceza si de un consilier de la primarie.

In spatele bisericii la umbra unui copac va avea loc sedinta tehnica si traditionala Pasta Party. Incepem sa pregatim pachetele, oferite ca sponsorizare de catre ISOSTAR: sapca, gel, baton energizant, Isotonic, cele  din partea organizatorilor:  numerul si  tricoul de concurs si declaratia pe proprie raspundere de alergare in cursa. Preoteasa si cateva femei din sat incep  sa pregateasca pastele si sosul pentru Pasta Party. Din fata scolii generale Racoasa telefoanele incep a zbarnai.pentru ca acolo era punctul nostru initial de intalnire, pe care l-am mutat la biserica din Marasti.

Rand pe rand curtea bisericii se umple   de concurenti si de sateni. Sosirea domnului general Iosif Rus, presedintele ARPIA Romania si a comandorului Jenel  Tanase, reprezentantul Statului Major General al Armatei Romane si al Statului Major al Fortelor Aeriene, a deschis  practic actiunile dedicate maratonului “Pe aici nu se trece”. Iulian Basturea conduce bine ostilitatile. Aflam pe scurt, la cald, povestea fiecarui concurent si care a fost adevarata motivatie de a alerga acest maraton. Bunici, strabunici, omagiu, recunostinta si respect.

Iata ce spunea Alexandru Tatu, prezent astazi aici, atunci cand inca mai exista acea conditie de participare, un maraton oficial de 4 ore , in ultimii 2 ani:

“Domnule colonel, permiteti sa raportez:
Intre 8 august si 16 octombrie 1941, in batalia de la Odessa, Armata a 4-a Romana a inregistrat pierderi excesivi de mari: 17.729 morti, 63.345 raniti si 11.471 disparuti.
Intre cei morti, un tanar locotenent era asteptat acasa de fata lui de numai 2 ani jumate. Fetita de atunci a crescut macinata de dorul tatalui pe care l-a cunoscut doar din 2 fotografii prafuite si din povestile celor ce au avut privilegiul sa-l aiba dascal.
Peste 30 de ani a transmis mai departe suferinta prin sangele ce curge in venele celui ce va scrie acum. Chiar daca maratonul pe care il organizati evoca un alt epiosd din istoria glorioasei armate romane, memoria bunicului ma obliga sa particip! Cu chipul brazdat de lacrimi mai multe si mai sarate ca sudoarea, imi voi aduce omagiul purtand drapelul Romaniei si torta aprinsa, convins fiind ca intr-o astfel de cursa motivatia conteaza.
Indiferent de conditiile impuse! “.

Acest lucru ne-a facut pe noi organizatorii sa renuntam la conditia maratonului de 4 ore si sa acordam fiecaruia o sansa. Presimt ca  acest maraton in viitor nu va mai fi doar  al nostru, va fi al Romaniei, el va fi locul de pelerinaj al iubitorilor de sport din Romania si din strainatate.  Orice roman va fi in stare prin antrenament  intr-un an de zile,  sa parcurga aceasta distanta si sa isi depaseasca propiile limite pentru el, pentru familia lui si pentru Romania.

Preotul sfinteste masa, dar nu inainte de a ne citi pentru a doua zi o rugaciune de lupta.  Exersam Hip hip- Ura! Hip, hip – Ura!, Hip Ura, Hip Ura, Hip Ura, Ura, Ura! Facem o pregatire, cantand impreuna imnul Romaniei. Curtea bisericii se goleste, rand pe rand, colegii nostri sunt preluati la odihna de catre satenii din sat.

Ramanem in continuare  doar eu, cu Iulian si cu preotul,  in asteptarea concurentului  George Cojocaru, din Brasov. Umplem tortele cu gaz si testam aprinderea lor. In jurul orei 1 ultimii doi concurenti ne anuntau ca au ajuns in dreptul localitatii Urziceni si ca  vor inopta la Tecuci, de unde vor pleca dimineata spre Marasti. Suntem toti! Doar 3 ore de somn! In tot acest timp, cand noi ne odihneam, pe intuneric,  Iulian Basturea instala bannerul de concurs la poarta monumentului si verifica daca a scapat ceva din planul nostru.

Este data de 06.08.2011.
La 4:30, desteptarea si pregatirea echipamentului pentru cursa, a tortelor si a  steagurilor. Aprindem tortele la biserica, ne incolonam si plecam spre locul de start. Timpul parca zboara. Cam 500 metri pana la monument. O slujba pentru eroii neamului, pentru intarirea  concurentilor,  sfintirea drapelelor Romaniei si a drapelului ARPIA si pastrarea unui moment de reculegere.  Drapelele de lupta, da, pentru ca astazi drapelul Romniei alearga al 25-lea maraton, De astazi este si sfintit. O rugaciune pentru colegul nostru, maratonistul  Cristi Ungureanu, aflat in suferinta. Preotul da tonul Imnului Romaniei. Din inimile a 50 de romani, concurenti, oficialiati, sateni incepe sa rasune la Marasti imnul Romaniei. Este primul maraton din Romania la care se canta imnul tarii noastre! Emotia din glasul nostru este din ce in ce mai puternica,  preotul simte acest lucru, mentine ritmul, ducandu-ne cu bine spre final. La fel ca la matoanele de la Atena si Rotorua, noua Zeeelanda, a rasunat Hip hip – Ura! Hip hip – Ura! Hip Ura, Hip Ura, Hip Ura, Ura, Ura!
Un caporal de la Regimentul de garda primeste din partea unui veteranului  de razboi,  Matei Stefan in varsta de 89 de ani, torta aprinsa, torta recunostintei neamului romanesc, pe care o vom duce cu noi in cursa si de la care se vor aprinde celelalte torte care vor fi depuse la monumente,  in memoria ostasilor romani: de la Straoane, Panciu, Tisita si Marasesti,  francezi: de la Varnita si la cimitirul german, pentru soldatii germani, amplasat la 4 km inainte de Tisita.  O torta va arde astazi, 6 august la intrarea in monumentul de la Marasti. Preotul ne-a confirmat ca in interiorul mausoleului se gasesc la un loc oseminte ale ostasilor romani, rusi si germani.

Iulian Basturea impreuna cu veteranul de razboi, da startul, “Intru slava eroilor neamului romanesc, Maratonisti INAINTE!” Repetam cu totii, INAINTE, si plecam, urmarind drapelele Romaniei si ARPIA si torta recunostintei neamului romanesc.Suntem 25 de concurenti, celor 24 inscrisi oficial,alaturandu-se inca unul, focsanean, care in preziua cursei, a solicitat telefonic permisiunea sa alerge primii kilometri, in memoria bunicilor lui. Din pacate nu i-am retinut numele. Masina Politiei Rutiere ocupa pozitia din fata a coloanei, reusind sa ne transmita acea  Siguranta si Incredere, de care avem mare nevoie astazi.  Tot in fata  o masina a televiziunii locale din Focsani, tv ATLAS, filmeaza cele mai interesante momente ale cursei, penduland printre noi ca la o mare cursa internationala de maraton.  Alergam primii km grupati dupa care ne despartim si ne impartim in doua grupuri, in cel din fata situandu-ma si eu, flancat de militarii din Regimentul de garda. Am convenit cu acestia ca tricolorul, steagul ARPIA si torta, sa fie nedespartite.

In fata noastra Victor Ilie trage dupa el masina politiei, pe care o vedem departandu-se usor, usor si disparand printre serpentine. Primii 4,7 km, numai de coborare, punctul de hidratare, traversarea comunei, a raului Susita, inca un punct de hidratare si primul monument. Initial, cand am facut recunoasterea, nu stiam de acesta. Primarul din Racoasa ne-a amintit de el, asa ca iata-l , in partea stanga a soselei, intr-un loc ingradit, inchinat soldatilor francezi. Inmanam torta primarului, ne adunam in linie cu facliile si drapelele ridcate, imortalizam momentul si din nou INAINTE!

Grupul nostru  este acum format din  cei doi caporali Badea, eu, George Cojocaru, Florin Simion si  Mihailescu Catalin. Eu  ma ocup de drapele iar restul fac cu schimbul la torta, pe care fiecare o duce cel putin cativa metri. Vremea se mentine inca racoroasa, iar copacii inalti nu permit razelor soarelui sa atinga soseaua. Urcarea de dincolo de popas, cam 3 km, arata ca drumul ce urca spre Poiana Brasov dinspre Rasnov. Masini putine, iar intreaga sosea este acum  a noastra. Urcam, alergam mai incet, insirandu-ne pe o distanta de aproximativ o suta de metri. Varfurile copacilor luminate de soare, luminisul din deal, ne avertizeaza ca urcarea s-a incheiat.

Grupul de 4 arbitri, de la Directia de Sport si Tineret Vrancea, monitorizeaza atent cursa, inregistrand concurentii si trecand pe fise numerele lnoastre de concurs si timpii. Prezenta lor, atat la start, cat si in principalele puncte ale traseului, i-a mobilizat pe concurenti sa trateze cu multa seriozitate aceasta cursa si ca alearga intr-o competitie oficiala.

Refacem dispozitivul si aprindem tortele, traversam si aducem un omagiu la monumentul inchinat Ecaterinei Teodoroiu.  La intrarea in comuna Straoane, se alatura grupului nostru Liviu Bica, bucuros ca a scapat de urcare.

Din aceasta comuna am avut 4 colegi in liceul militar. Unul dintre ei, Emil Ragea, a fost colegul meu de clasa si mi-a promis ca ma va astepta in centrul comunei, la unul dintre punctele de hidratare, cu apa si cu un vin bun de  Straoane. Si s-a tinut de cuvant, fiind insotit de mama sa, care a vrut sa ii vada cu ochii ei pe “voinicii” care s-au incumetat sa alearge de la Marasti la Marasesti si sa aduca un omagiu satului ei, in jurul caruia s-au purtat lupte grele. Ii imbratisez pe amandoi, sorb paharul de vin pana la fund, raspunzand apoi intrebarii fostului meu coleg, da pot sa duc aceste drapele pana la Marasesti. Mai bausem intr-un maraton un pahar de vin, la maratonul de la Paris. Atunci se terminase apa pe la km 37 si simteam ca inebunesc de sete. Paharele de pe o masa laterala m-au atras ca un magnet. Am sorbit si mi-am potolit setea. In pahare era un vin alb foarte bun, care promova un maraton dintr-o regiune viticola franceza. Deci am asistat astazi la o premiera romaneasca, promovarea vinului de Vrancea intr-un maraton, ea fiind facuta de colegul meu Ragea Emil, la maratonul “Pe aici nu se trece”.

Punctele de hidratare sunt aum mai dese, din 2,5 km in 2,5 km, asa ca nu ne mai este nevoie sa ne umplem burtile cu apa. Din caruta care trece pe langa noi, se aud comentarii: “Astia nu mai pot de ghine, n-au ce face!” . Apoi o batranica de margine, afland ca venim de la Marasti si ca mergem la Marasesti, : Maica, si chiar credeti ca veti reusi sa ajungeti pe jos pana la Marasesti ? Eu zic ca n-ajungeti niciodata! Oamenii de pe margine care au fost luati prin surprindere, ne dau buna dimineata si ne privesc mirati, nestiind ce se intampla.

Parcurgem cativa km buni prin Panciu, oprindu-ne la monumentul orasului, predand unui reprezentant al primariei torta si fotografiindu-ne.  INAINTE!  In fiecare punct ne asteapta generalul Iosif Rus si cdorul Tanase Jenel, ei sunt cei care ne pregatesc  tortele. Iulian Basturea este ca argintul viu, cand in fata, cand in spate, incercand sa afle daca ne confruntam cu probleme.  Asa cum ni s-a promis, Politia din Panciu este in fiecare intersectie, dirijand circulatia si facilitandu-ne deplasarea.

Imediat dupa monumentul din Panciu, ni  se alatura si Serban Damian, presedintele Ro Club Maraton. Soarele care dogoreste din ce in ce mai tare,  inca nu reuseste sa ne doboare.

Urmatoarea oprire va fi la monumentul german. Dintre concurenti doar eu stiu acest lucru si locul in care este pozitionat.Impreuna cu generalul si comandorul intram pe aleea care duce spre cimitir si ne oprim in linie in fata acestuia. Aprindem torta si o lasam acolo sa arda. Imortalizam momentul. Odihneasca-se in pace! Sute de mii  de ostasi romani se gasesc probabil in aceeasi situatie prin Europa. Ne-am bucura daca gestul nostru s-ar repeta la mormintele lor  si daca cineva ar aprinde pentru odihna sufletelor lor,  din cand in cand cate o flacara.

Visul meu este  sa facem din maratonul “Pe aici nu se trece”,  un maraton international, sa invitam concurenti din intreaga Europa, sa ne omagiem impreuna eroii  si sa lansam un apel lumii intregi, de lupta impotriva razboiului, o invitatie la meditatie  si la  pace. Am simtit acest lucru la maratonul de la Roma, anul 2010, in prima mea cursa in care am purtat drapelul Romaniei si in care 25 de membri ai Ro Club Maraton si 25 de italieni, ne-am echipat la fel, am alergat impreuna, tragand un semnal de lupta impotriva discriminarii romanilor din Italia. Cinci dintre ei, Ilie Rosu, Serban Damian, Viorica Gabrian, Daniel Lixandru si Victor Ilie suntem astazi aici prezenti in aceasta cursa. Sunt atatea lucruri care se pot face prin sport, trebuie doar sa vrei!

In maratoanele mele cu drapele, declaram mereu inainte de cursa, ca alerg din dragoste pentru Romania. Primeam  astfel energia si motivatia necesare pentru a termina cursa. Sunt convins ca toti colegii mei aflati in cursa in acest moment, unii in fata mea, altii in urma mea, alearga astazi din dragoste pentru ROMANIA.

Podul dispus pe drumul european E85, care traverseaza calea ferata se observa in departare. In partea stanga, pe deasupra lanului de porumb,  se zareste varful mausoleului de la Marasesti. Mai avem putin, iar daca am lua-o in linie dreapta, distanta s-ar reduce la jumatate. Traversam bariera si calea ferata si ne oprim in fata monumentului “Pe aici nu se trece”, de la Tisita. Acestui monument ii datoram distanta noastra de 46 km. Nu am vrut in ruptul capului sa il ocolim pentru ca numele lui este simbolul dat maratonului nostru. Grupul nostru se completeaza cu George Berdei si AdrianGabor. Aprindem tortele, ne aliniem , rostim celebra fraza “Pe aici nu se trece” si INAINTE!

Traversam intersectia de la Tisita sub supravegherea atenta a unui politist, ne incadram pe partea dreapta a drumului si incepem a urca podul. Trebuie sa recunoastem ca am considerat aceasta portiune de traseu ca fiind cea mai periculoasa. De sus de pe pod distanta pana la mausoleu parca e mai mica decat in realitate. Ni se alatura si Sandel Voinea care a anuntat la inscriere ca vrea sa parcurga prima parte a traseului si ultima, in memoria strabunicului sau, care a luptat la Marasesti.

Din sens opus il intalnim pe Ilie Victor, care a finalizat maratonul si care a pornit in intampinarea celor doi braileni, colegii lui de serviciu,  pe care el i-a incurajat sa participe la acest maraton. Au ramas undeva in spate si se pare ca unul dintre ei este in mare dificultate, nu-i usor sa alergi 46 km, trebuie sa ii incurajeze sa termine aceasta cursa, ca sa duca mesajul pana la capat.

Inca un punct de hidratare si miscarile celor doi politisti din fata mausoleului. Intram pe poarta mausoleului, prin partea dreapta. Eu, col in rez Ilie Rosu, in mijloc tinand de drapele, flancat de militarii Regimentului de Garda, caporalii Florin Badea si Paul Badea, care duceau torta, apoi ceilalti colegi ai mei, constituiti ca intr-o adevarata garda a drapelului, Serban Damian, Liviu Bica, Gheorghe Berdei, Adrian Gabor. Inconjuram mausoleul, ajungem din nou la intrare, patrundem pe aleea pe  care se afla amplasate busturile eroilor Armatei Romane, carora le dam Onorul,  Recunostinta si Respectul nostru! Traversam pe cealalta latura, parcurgand de data aceasta, aleea dinspre mausoleu, spre iesire, dand de asemenea onorul eroilor neamului romanesc aflati pe aceasta latura. Intoarcem si ocupam  aleea de pe axul central, alergand in directia scarilor  pe care le urcam grupati, fiind inregistrati toti 7, in acelasi timp. Aplauze, medalii, diplome, recunostinta si respect din partea oficialitatilor judetului Vrancea, din partea primarului orasului Marasesti, mass mediei judetului Vrancea.  In plus pentru mine, asa cum a promis, profesorul meu de sport din scoala generala, Sergiu Tugulea este aici si ma incurajeaza.

Trei dintre concurenti intarziau sa apara. Eu si cu Iulian Basturea eram cel mai ingrijorati si nu ne mai ardea nici de poze si  nici de interviuri.

Am iesit tarziu din dificultate, iar atunci transpiratia de pe fruntea noastra a disparut. Daca nu esti suficient de bine pregatit si exagerezi, luand startul cu afectiuni medicale, pe care doar tu le stii, in cursele de maraton poti asista la tragedii. Oameni pot muri in aceste curse, ca in lupte. De aceea am incercat sa introducem conditia de inscriere, maratonul de 4 ore. Din fericire totul s-a incheiat cu bine.

Alexandru Tatu a avut mari prbleme din cauza echipamentului, iar Vasile Iordache este cel care nu l-a lasat singur in cursa, a stat aproape de el,  impulsionandu-l pe ultimii 7 km, sa nu abandoneze si sa treaca linia de sosire. Ne-am linistit definitiv doar atunci cand cand pe poarta mausoleului a intrat primul concurent care a terminat maratonul, Ilie Victor, si ultimul concurent  Viorel Stan, aflat la primul lui maraton din viata. Avea doar 2-3 semimaratoane, a riscat si a  reusit! Bravo Omule! Dintre toti cel mai fericit este Ilie Victor, il vad cum isi rade in barba si isi freaca mainile, de parca a castigat maratonul pentru a doaua oara, datorita lui astazi numarul maratonistilor din Romania a crescut cu inca unul. In timp ce noi ne fotografiam, dadeam interviuri si ne fluturam steagurile, Victor isi incuraja colegul sa continue si sa reziste tentatiei si invitatiei  soferilor de a parcurge ultimii 2 km, cu o masina. Si a rezistat! Mare om, mare caracter.

Si poate nu intamplator, la final, in cadrul festivitatii de incheiere a competitiei, in care s-au acordat  medalii, diplome si cupe, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Vrancea a acordat una din cele trei cupe pe care scria “Pe aici nu se trece” lui  Victor Ilie,  pentru intreaga lui activitate sportiva si pentru cel de-al 116-lea maraton din cariera, a doua pentru Viorica Gabrian,  pentru participarea la aceasta cursa, fiind singura femeie inscrisa, cat si pentru finalizarea proiectului “Granitele nu sunt limite”, alergand in 6 luni alaturi de Daniel Lixandru si Ilie Rosu,  cate un maraton pe  fiecare din cele 6 continente locuite, iar a treia  clubului Ro Club Maraton – pentru implicare directa in organizarea si desfasurarea maratonului “Pe aici nu se trece”, cupa fiind inmanata  presedintelui clubului, dr. Serban Damian.

Facand un bilant:

Astazi au alergat pentru prima oara:

un maraton:  Adrian Gabor, Viorel Stan si Paul Badea

un supermaraton:

Stan Turcu,  Florin Simion,  Iordache Vasile, Iulian Dideanu,  Adrian Gabor,  Alexandru Tatu, Alexandru Login, Viorel Stan, Alexandru Moldoveanu,  Paul Badea, Serban Damian  Viorica Gabrian,  Florin Bade. Berdei Gheorghe,  Daniel Lixandru, Valeriu Bobocescu si  Mihailescu Catalin.

Am demonstrat astazi cata energie au unii dintre romanii nostri, lor   le trebuie doar o provocare, ca sa arate lumii intregi cat de buni sunt.

Domnilor si doamnelor astazi ati fost foarte buni, ma inclin in fata dumneavoastra si imi scot palaria. Am primit astazi impreuna medalia recunostintei neamului romanesc pentru efortul nostru, medalia ” Pe aici nu se trece”, o medalie care desi se remarca  prin simplitate,  sper sa o pretuim toata viata. Multumim ARPIA Romania, generalului Iosif Rus, Arpia Filiala Focsani, cpt cdor Iulian Basturea, multumim Ro Club Maraton, Directiei pentru Sport si Tineret Vrancea, multumim ISOSTAR, multumim Fabrica de Steaguri, multumim DECATLON, multumim VRANCEA, iar daca am uitat pe cineva sa ma iertati si sa ma trageti de urechi!

Participantii:

Ilie Rosu – al 35-lea maraton oficial, al 25-lea cu drapelul Romaniei (Roma, Boston, Luxemburg, muntele Olimp, Miercurea Ciuc, Moscova, Bruxelles, Bucuresti, Atena, Torino, Lisabona, Atlanta, Marrakech, Dubai, Santiago de Chile, Rotorua/Noua zeelanda, Belgrad, Cluj, Sighisoara, Marasesti, etc.) 16 curse cu drapelul Uniunii Europene, ca sa arate ca Romania este de mult o tara europeana, 10 curse cu drapelul Organizatiei Natiunilor Unite, pentru ca romanii iubesc pacea, 13 curse cu drapelele tarilor gazda, cu mesajul Romania-Tara Gazda-Impreuna)

Victor Ilie – al 116-lea maraton, primul roman care a alergat peste 100 de maratoane, parcurgand lumea in lung si-n lat. Cele peste 100 de maratoane alergate de el, i-a mobilizat pe ceilalti maratonisti amatori din Romania sa creada ca aceasta tinta nu este imposibil de atins.

Danut Cernat – al 68-lea maraton, alearga frecvent maratonul sub 3 ore, in cursele externe alearga cu tricolorul pe piept, un mare roman, politist de profesie. Are drept tinta: 100 de maratoane

Stan Turcu – 63 ani, un luptator, un optimist, un model pentru tineri, daca el poate sa faca ceea ce face, vom putea si noi cand vom fi la varsta lui

Florin Simion – un tanar caruia ii place alergarea si care progreseaza rapid. A alergat cativa km alaturi de noi, a dus si torta, si-a propus un timp bun in aceasta cursa, reusind la final al doilea timp din concurs.

Iordache Vasile – a inceput sa alerge, dand cateva ture in parcul IOR. I-am fost primul antrenor, in scurt timp a alergat primul lui semimaraton, apoi un maraton de sosea, un maraton montan, iar astazi a finalizat supermaratonul „Pe aici nu se trece”

Iulian Dideanu – este din Constanta, am alergat impreuna maratonul de la Cluj, unde a alergat primul lui maraton din viata. Eu i-am facut acolo singura lui fotografie de la acest eveniment. Se numara printre aceia care au insistat mult sa scot conditia de 4 ore. Primul lui supermaraton.

Adrian Gabor-primul lui maraton, un luptator, un foarte bun semimaratonist, un talent, in scurt timp va alerga maratonul sub 3 ore, ne-am intalnit pe aleile din parcul IOR

Alexandru Tatu – o cursa pentru bunicul lui, pe care nici el si nici mama lui, nu l-au cunoscut, un luptator, caruia ii plac la fel de mult, atat cursele de sosea, cat si cele montane.Cititi articolul din revista Alerg (www.alerg.ro) si veti afla despre progresele lui Alexandru si de unde vine.

Alexandru Login – subofiter in rezerva MApN, clujean, desi ii erau mult mai la indemana in acest week-end, maratoanele de la Miercurea Ciuc si din muntii Retezat, a preferat sa fie prezent aici, ca sa aduca un omagiu ostasilor romani care s-au jertfit in 1917 la Marasti, Marasesti, Oituz

Viorel Stan – brailean, Ilie Victor este modelul lui, aflat la primul lui maraton, ambitios, si-a depasit limitele in aceasta cursa, iar sotia si copilul lui, care il insotesc peste tot, dupa Batalia de la Marasesti, sunt tare mandri de el.

Alexandru Moldoveanu – brailean, coleg cu Victor Ilie, a parcurs relativ usor aceasta cursa; pe care a dedicat-o bunicilor lui.

Paul Badea – militar angajat pe baza de contract la Regimentul de Garda, avea doar un maraton alergat, are un mare potential, comandantul lui mi l-a recomandat sa duca torta.

Serban Damian – presedintele Ro Club Maraton, fondatorul celui mai mare club de maratonisti amatori din Romania, medic nutritionist, in plus la tratament, recomanda pacientilor sai: „Faceti ca mine”

Liviu Bica – un luptator, un maratonist indraznet, prezent in cele mai grele curse, demonstrand intotdeauna tinerilor, ca da, se poate

Viorica Gabrian – o femeie inimoasa, o luptatoare, medic de profesie, ii plac provocarile, a alergat 6 maratoane pe 6 continente, in cadrul proiectului „Granitele nu sunt limite”, in doar doi ani de alergare a reusit sa alerge maratonul in 3:30.

Florin Badea – cel de-al doilea militar de la Regimentul de Garda, a dus cea mai mare distanta de torta recunostintei, mi-a reprosat in cursa ca nu prea am avut incredere in el, precizandu-mi ca toti colegii lui din Regiment sunt la fel ca el.

Sandel Voinea – colegul meu de Scoala Militara, proba aplicativ militara in care am fost colegi a legat intre noi o prietenie care rezista si astazi, a vrut sa alerge primii km de la Marasti si ultimii km de la Marasesti, in memoria bunicilor si strabunicilor sai. Imediatdupa cursa a inceput antrenamentele, vrea ca la editia a 2-a sa alerge intreaga distanta.

Berdei Gheorghe – lucreaza in Bucuresti, este originar din Campuri, la cativa km de Marasti, a ezitat la inceput sa participe, financiar nu statea prea bine, dar am reusit sa il cuplez intr-o masina cu alti maratonisti din Bucuresti, a adus un omagiu tuturor locuitorilor din zona lui natala, care au luptat si au cazut langa satul lui, il veti intalni duminica in parcul IOR, pregatindu-se pentru concursurile de Mars;

Daniel Lixandru – sociolog, de fiecare data are asupra sa o manusa, pe care ne-o arunca cand nu ne asteptam. El este cel care a initiat la maratonul de la Roma, parteneriatul cu italienii, 25 romani, 25 de italieni-impreuna si mesajul impotriva discriminarii romanilor, si proiectul „Granitele nu sunt limite”, noi trei, Daniel Lixandru, Viorica Gabrian, Ilie Rosu, reusind sa alergam 6 maratoane in 6 luni pe 6 continente.

George Cojocaru – este din Brasov, se misca ca argintul viu, ii place sa creeze momente de suspans in curse, i-a speriat pe concurentii din Africa la maratonul International Bucuresti, atunci cand a alergat primele sute de metri din cursa in fata lor, acestia considerandu-l pentru cateva clipe campionul Romaniei.

Valeriu Bobocescu – doar eu stiam ca Valeriu a „fugit” din spital cu o zi inainte de intalnirea de la Marasti, riscand totul si dorind sa arate respectul si recunostinta lui romanilor care au luptat la Marasesti si a reusit. Iti multumim Valeriu!

Diaconu Vasile – profesor din Focsani, m-a exasperat cu telefoanele sale in care isi exprima dorinta de a alerga in aceasta cursa, bazandu-se pe experienta acumulata in anii tineretii. Pana la urma domn profesor a luat startul.parcurgand prima si ultima parte a maratonului, propunandu-si ca la editia a 2-a sa-l parcurga in intregime.

Mihailescu Catalin – nu-l cunosteam, a venit impreuna cu Florin Simion, mai avea cateva maratoane alergate, dar niciodata un supermaraton. A alergat jumatate de cursa alaturi de drapelul Romaniei si torta, pe care a dus-o cateva sute de metri.

Anonimus- din Focsani, el a fost cel care cu o seara inainte m-a anuntat ca vrea sa alerge, sa ia startul pentru bunicii lui. Din pacate eram exact in timpul slujbei de dinainte de Pasta Parte, nu i-am retinut numele. Dimineata a fost la start, l-am cunoscut, am dat mana cu el, era insotit de copil si sotie, timp pentru numarul de concurs si pentru inscriere nu mai era, i-am recomandat sa alerge fara sa forteze. Practic acest om a fost reprezentantul vrancenilor, facand un gest, pe care
mii de oameni, ar fi fost in stare sa il repete. Aceasta intampare m-a facut sa iau in calcul pentru anul viitor desfasurarea unei curse populare, cu start din fata monumentului de la Marasti si sosire la intersectia cu DN, in Racoasa, sunt 4,7 km, iar soseaua nu este intens circulata.

Iulian Basturea – presdintele Filialei ARPIA Focsani, este maratonistul din umbra al lui “Pe aici nu se trece”. Un vrancean pe cinste, un bun organizator, care si-a dus la indeplinire toate angajamentele, a organizat totul ca la carte, un ofiter in rezerva al Armatei Romane, cu care nu trebuie sa-ti fie frica sa mergi la lupta. Ceea ce a facut el, este mai mult decat un maraton. Fara el aceasta cursa nu avea loc niciodata. Multumim domnule Iulian Basturea.

 

In prima zi dupa cursa, eram la Adjudu Vechi si aprindeam impreuna cu mama mea o lumanare la mormantul bunicilor mei, carora le-am adus omagiul meu pe traseul dintre Marasti si Marasesti.

A doua zi dupa concurs, la postul de televiziune ATLAS din Focsani, rememoram imreuna cu Iulian Basturea cursa si  lansam oficial invitatia in numele ARPIA, campioanei olimpice la Maraton, Constantina Dita Tomescu, sa participe alaturi de noi la  Editia a doua a maratonului.”Pe aici nu se trece”,  sa duca de torta Recunostintei neamului Romanesc, aduncand un omagiu ostirii romane si sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, campioana olimpica fiind nascuta in  aceeasi zona cu eroina de pe Jiu. Asta da provocare pentru anul 2012, cand se implinesc 95 de ani de la luptele de la Marasti, Marasesti, Oituz.

Romania, oriunde te-ai afla, urmeaza-ne nu te lasa!