Ilie Rosu

Este data de 10.04.2011.
Proiectul nostru “Granitele nu sunt limite”, trebuia sa se incheie astazi la Canberra in Australia. Oboseala si lipsa fondurilor financiare au facut ca eu, Viorica Gabrian si Daniel Lixandru, sa amanam evenimentul pentru sfarsitul lunii, cand vom incerca sa dovedim ca ceea ce am facut noi, n-au fost povesti de adormit copiii, si ca vom alerga pana la urma in Noua Zeelanda.

Un mesaj optimist, sincer adresat romanilor, fara nici un pic de tenta politica, un indemn adresat tuturor acelora care si-au pierdut speranta in ziua de maine. De aceea am ales sa port drapelul Romaniei pe toate continentele, punand alaturi de el drapelul UE, directia spre care romanii privesc cu speranta. Cu drapelul ONU m-am trezit in cursa, motivandu-mi ca mesajul meu de pace si de prietenie poate fi transmis numai sub un drapel ONU, lumea pricepand mai bine, avand in acest sens ca argument cursa de la Santiago de Chile. E o nebunie ce se intampla in timpul unei curse, e ca un vis, din care atunci cand te trezesti si incerci sa-ti amintesti… tragi o linie si obtii: Da, Romania poate!

Aproape toti colegii mei din Ro Club Maraton, m-au sfatuit sa stau linistit in banca mea si sa ma odihnesc. Trebuia insa sa stiu daca eram in stare sa fac acea cursa, imediat, la doar o saptamana dupa Santiago. Daca eu reusesc astazi sa termin cursa inseamna ca toti trei reuseam.

Maratonul de la Cluj se afla la prima editie si am vrut sa onorez acest oras cu drapelele mele. Pentru prima oara drapelul ONU va alerga un maraton in Romania, al Romaniei va face a 17 cursa, iar drapelul UE va alerga maratonul numarul 10. Toate trei vor avea dupa cursa simbolistica necesara pentru a fi depuse impreuna intr-un muzeu.
In noaptea de dinaintea cursei am incercat sa inving febra care pusese stapanire pe mine. Ma luase cu frisoane, tuseam si aveam nasul infundat. Ilie Victor a fost doctoral meu, lasa o sa-ti treaca so o sa il faci si pe asta.
Mi-am pregatit drapelele si iata-ne in centrul orasului. Foarte multi membri din Ro Club Maraton ne-am prezentat la start. Aveam inscriptionat pe tricou mesajele Romania, UE, ONU Impreuna, Pace si prietenie si Onor Armatei Romane. Vreau sa dedic aceasta cursa Armatei Romane, tuturor militarilor care s-au jertfit pentru Romania si tuturor militarilor din Fortele ONU care au cazut la datorie pentru mentinerea pacii in lume.
La startul cursei am avut onoarea sa fiu incurajat de domnul general de brigada Ioan Manci, fostul meu coleg de liceu militar, si de alte cadre din garnizoana Cluj si sa explic intr-un interviu pentru armata romana, semnificatia curselor mele cu drapele.
Frigul si vantul foarte puternic m-au convins sa pun pe mine un echipament aproape de iarna. Un tricou cu maneci lungi, o geaca si peste tricoul de concurs. Desi am fost incomodat am vrut sa mentin o temperature constanta a corpului si sa dau uitarii frisoanele din timpul noptii.
Dau roata pietii cu drapelele inaltate deasupra capului, de parca as fi vrut sa anunt, clujeni, iata-ma am venit in fata voastra, in carne si oase.
Ca la orice cursa au urmat fotogarafii si discutii pe seama traseului. Vom alerga ca si la Bucuresti, maratonistii 4 ture a cate 10,5 km, iar semimaratonistii 2 ture. In stanga mea cineva tine de un drapel, probabil al unei organizatii non-guvernamentale. Imediat dupa startul cursei am tras cu coada ochilor si am observat cum il lasa la cineva de pe margine.

Start! Si coloana se pune in miscare. O multime de cunoscuti dar si foarte multi concurenti, care au auzit povestindu-se despre mine, imi semne si imi ureaza succes. Va fi greu dar nu imposibil. O tinem pe strada Dorobanti cativa km, apoi facem catre dreapta, pana in apropierea unor dealuri si al unui indicator care imi atrage atentia pe care scria Cimitirul Militar. Facem la dreapta, traseul este destul de monoton, mai ales pentru faptul ca il parcurgem pentru intaia oara, avand impresia ca inaintam in necunoscut. Ajungem intr-o zona in care noi mergeam pe un drum marcat pentru cursa, dintr-o data de pe o alee apare un alt grup de alergatori. Printre ei si Marian Chiriac care ma intreaba daca am trecut prin dreptul instalatiei de inregistrare. Mai fac cativa metri si intru in panica, mai sa fie, astia ma descalifica daca nu trec prin dreptul acelei instalatii, drept care ma intorc din drum, parcurgand cam 30 de metri. Pentru ca unul dintre organizatori, surprins la inceput pentru ca m-a vazut ca alerg in sens invers, imi explica ca eram pe drumul cel bun, reintorc si parcurg inca un km pana, intr-un loc in care trebuia sa faci la dreapta, sa parcurgi acea bucla, din care Marian tocmai iesea. Trec prin dreptul instalatiei, ma linistesc, revin in sosea si merg din nou acel km comun cu cei care inca nu au facut bucla, apoi imi continuu drumul inainte. Las in urma statuia lui Baba Novac, citind atent ceea ce scrie pe soclu. Las in urma punctul de hidratare, inca 2-3 km si intram in linie dreapta pe o strada in care se alearga pe 2 benzi. In dreapta este Spitalul Inimii. Intoarcem in capat, iar de aici pana finele acestei ture mai sunt cam 2 km. Pe banda din dreapta se vad bine concurentii arflati in urma mea, cu care ne salutam si ne incurajam. Iata in fata se vede locul de unde s-a dat startul. Vantul sulfa puternic si ma incomodeaza sa tin drapelele ridicate. Le ridic cu mult efort, o gramada de camere de filmat, aparate de fotografiat, aplauze si multe incurajari, asa cum vezi la marile maratoane internationale. Ar merita sa treci prin acest punc nu de 4 ori, ci de zeci de ori, parca te afli in alta Romanie, una vie in care concurentii sunt cu adevarat apreciati si respectati. Unii aflati la prima lor cursa trec prin acest loc cu lacrimi in ochi, propunandu-si sa duca la bun sfarsit cursa. Ii vad, iata- i pe oamenii de la armata, datorita lor voi avea la final cateva imagini din aceasta cursa.
Am langa mine un tanar, alearga la semi si mai are 1 km. Tricoul lui este plin de sange. Ii explic ce s-a intamplat si ca toti am trecut prin asta, din lipsa de experienta. A inteles, cursa viitoare va sti si isi va pune leucoplast.

Iata-l si pe Gelu Purcaru, colegul meu de clasa din Scoala Militara, astazi devenind principalul meu sustinator la maratonul din Cluj Napoca, drept pentru care am inscriptionat mare, cu rosu pe tricoul meu, “CITADELA”. Incurajarile lui ma mobilizeaza, strang din dinti, ridic drapelele, luptandu-ma cu vantul si cu forta lui. Mai in fata, studentii de la caminul Economic, inghesuiti la ferestre, scandeaza in cor, Romania! Iata energia de care aveam nevoie. Ultima tura! Greu, vant si frig. Unul dintre tinerii voluntari, ma insoteste, pedaland la bicicleta. Observand cat de greu imi este, se ofera sa imi duca macar cateva sute de metri drapelele. Frumos gest, ii multumesc si ii explic ca trebuie sa le duc singur pana la capat. Inca 2 km. Fetele si baietii din ultimul punct de hidratare ma opresc. Trebuie sa facem o fotografie impreuna. Chiar ca nu mai conteaza timpul, asa ca fac fotografii cu fiecare. Si pornesc din nou, mai optimist si mai multumit, pentru ca in fata se zareste linia de sosire. Imi inalt drapelele si trec. S-a incheiat, Romania am reusit! Camere de filmat, aparate de fotografiat, cateva cuvinte spuse la microfon. Organizatorii maratonului international Cluj Napoca m-au onorat prin gestul lor, asteptandu-ma termin cursa si invitandu-ma sa spun cateva cuvinte la microfon.

Multumesc Cluj Napoca!

Cateva cuvinte spuse la monumentul lui Avram Iancu, au incheiat pentru mine prima editie a maratonului International Cluj Napoca.
Va doresc sa traiti momentul in care la start veti aduna 5.000 de maratonisti si semimaratonisti!

Haide Romania, urmeaza-ne nu te lasa!