Ilie Rosu

Este data de 14.11.2010

Imi amintesc cu emotie de momentul in care am hotarat  sa iau in mainile mele drapelele Romaniei si Italiei si sa alerg cu ele intreaga distanta a maratonului de la Roma. Nu aveam de unde sa stiu atunci ca acea cursa va insemna botezul maratoanelor mele cu drapele si ca numarul lor va ajunge in doar 9 luni la 11. Gandurile si intentiile mele le-am astenut intai in povestirea  Manifest pentru Roma, cand initial voiam sa alerg doar cu drapelul Romaniei.

Apoi intr-o noapte am avut inspiratia sa gandesc ca pot face o cursa cu doua drapele, reusind  ca la Roma sa transpun aceste ganduri  in realitate, povestea de atunci fiind la Maratonul Roma 2010 si mandria de a fi romani. Asadar, aici, in Italia, la Roma a inceput totul.

Maratonul de la Torino a devenit una dintre cele mai asteptate alergari ale acestui an.  Voi trai la mare intensitate aceasta cursa pentru ca la  start  si   la sosire, vor fi  fetele lui tata.  Nu va fi nevoie sa rostesc prea multe cuvinte,   voi fi cuprins de  emotie, pentru  ca voi alerga in primul rand pentru ele, apoi pentru toti romanii din Italia si pentru o mai buna prietenie dintre romani si italieni.

Esenta acestei curse:  Romania-Italia Impreuna-Insieme.  Motivat de faptul ca intre Asociatia Romana pentru Propaganda si Istorie Aeronautica – ARPIA si asociatia italiana Associazione Arma Aeronautica – AAA,  exista de foarte mult timp o stransa relatie de prietenie,  am inscriptionat pe tricoul meu, corespunzator  fiecarei tari, numele celor doua asociatii.

In dreptul Romaniei, am inscriptionat ARPIA si numele a patru mari personalitati ale aviatiei romanesti: Traian Vuia, Henri Coanda, Aurel Vlaicu si numele cosmonautului Dumitru Prunariu. In dreptul Italiei, am inscriptionat AAA si Clubul de acrobatie aeriana Club Frecce Tricolori, un simbol al aviatiei italiene, la care italienii tin foarte mult si al carui membru am devenit si eu in  anul 2008.

“Yes, I can!” imi va da forta necesara ca sa ies si de data aceasta din momentele de dificultate ale cursei. Numele fetelor mele  Alina si Andreea si www.flagsfactory.eu, firma care mi-a inscriptionat tricoul, imi vor da forta si incredere. Mi-am asezat pe cap sapca mea cea norocoasa, pe care am inscriptionate numele principalilor mei sustinatori, fetele mele, URBAN, Eco-Alpin si starea de spirit a maratonistilor amatori din Romania.

Romania, sunt gata!

Doar cateva sute de metri  si ajungem in Piata Castello, locul din care se va da startul. Alina, Andreea, George si Ivan, sunt principalii mei sustinatori din cursa de astazi. Temperatura scazuta, 10 grade, ceata densa de afara, ma fac sa oscilez in alegerea echipamentului.  Muzica,  anunturile repetate ale organizatorilor si  ecoul din piata incing atmosfera,  de parca toata aristocratia italiana din nordul Italiei  s-ar  afla la start. Imi iau interviul de dinainte de cursa in prezenta fetelor mele, astazi voi alerga din dragoste pentru ele, pentru Romania, pentru romanii din Italia si din respect pentru Italia. Tin strans in maini drapelele, flamurile lor  imi ating umerii, transformandu-ma dintr-o data in alt om, pe umerii caruia apasa din nou, o mare responsabilitate.  Privirile unei doamne din Romania, stabilita in Torino,  ii sunt atrase  de tricolorul nostru. Se apropie de noi, insista si obtine  o fotografie pentru fiul ei, cu drapelele Romaniei si Italiei, cu mine si cu fetele mele.

O doamna, italianca,  cu care am alergat la Roma si care ne-a onorat cu prezenta sa si la maratonul  nostru de la Bucuresti, se apropie de mne. I-a fost usor sa ma repereze,  dupa drapele, pentru ca stia de la Bucuresti ca voi fi lua startul  la Torino! Salutari tuturor prietenilor italieni de  la Roma si tuturor prietenilor romani de la Bucuresti!

Din multime apare  veteranul maratoanelor romanesti,  Ilie Victor, pe chipul sau se citeste o mare ingrijorare,  toate drapelele din Europa sunt aliniate in fata liniei de start, iar noi lipsim, grabeste-te Ilie! In drum il salut pe Marian Tudorica, colegul nostru, care efectueaza ultimele exercitii de incalzire. Asa e, pe linia de start un grup de copii flutura cateva drapele, fiind atractia principala de dinainte de start si starnind atentia jurnalistilor. Printre ele am identificat  pe cele ale Italiei, Belgiei, Frantei, Marii Britanii,  pe cel al Rusiei si pe cel al Uniunii Europene. Bineinteles ca am luat lucrurile in serios si impreuna cu Victor am facut imediat simtita si prezenta Romaniei in aceasta cursa, fluturand drapelele cateva minute bune. In tot acest timp fetele mele filmau si ele de zor. Multumit, m-am pozitionat in mijlocul multimii, la aproximativ 10 m de linia de start.

Nici o adiere de vant! La un semnal dat de organizatori, drapelele din prima linie s-au retras.  S-a facut dintr-o data lumina in fata, la start ramanand inaltate doar doua drapele, drapelul Romaniei si drapelul Italiei, care vor “alerga” astazi impreuna, cot la cot,  clasica distanta de 42 de kilometri! Se canta imnul Italiei, care este urmat de un ropot de urale si de aplauze.

Start! Coloana se pune in miscare, maratonul Torino 2010 a inceput! O noua batalie de patru ore!

Trec si eu prin dreptul liniei de start, plina ochi de piuituri, semn ca “chip-urile” concurentilor se activeaza, apoi din multime, din partea dreapta, aud incurajarile fetelor mele.  Zecile de aparate de fotografiat si camere de filmat incearca sa surprinda momentul deosebit al startului. Iesim din piata, parcurgand zona istorica a orasului, strada pe care alergam, fiind pavata cu piatra, trebuie sa fiu foarte atent cum pasesc, ca  sa nu alunec. Dupa aproximativ un km iata-l pozitionat langa mine pe Ilie Victor, zicandu-mi ca vom  alerga impreuna,  obiectivul lui fiind unul la indemana, sa alerge astazi sub 4 ore, iar despre Marian Tudorica imi spune ca s-a pozitionat pe prima linie si crede ca e pe undeva prin fata noastra!

Alergam umar la umar, amintindu-ne pe parcurs de multe  intamplari din cursele la care am alergat anul acesta impreuna. Imi reproseaza ca m-am echipat prea gros si ca voi avea viata grea in aceasta cursa. In  intersectia din fata, ciulesc bine urechile, aud Hai Ilie!, este vocea nepotului meu, George, stabilit in Torino, brailean ca si Victor, care mi-a promis ca va face slalom cu masina, prin intersectii si orase, incercand sa filmeze cat mai mult.

Foarte multi italieni in cursa aceasta ma abordeaza, spunandu-mi ca au multe in comun cu Romania. Unul dintre ei, care are sotia din Timisoara,  vorbeste aproape perfect romaneste, imi tot repeta:  Apreciez gestul tau de a alerga cu drapelul Italiei si Romaniei! Pe la km 7 la intrarea intr-un pasaj, lung de aproape 1 km, simt o impunsatura in piciorul stang. Ori nu m-am incalzit suficient, pornind prea tare, ori oboseala,  acumulata in cele 11 maratoane din 2010, si-a spus cuvantul. Victor este cel care ma incurajeaza, n-o baga in seama, nu slabi ritmul, o sa scapi in curand de durere, am infruntat si eu de multe ori astfel de dureri.  Parca a avut gura aurita, dupa nici 2 km am scapat,  dar semnalul de alarma a fost deja tras, trebuie sa fiu prudent, scopul meu fiind acela de a trece linia de sosire in alergare si cu drapelele ridicate.

Pe tricoul unui concurent din fata noastra scrie mare: Oggi 100 maratone! Victor intra in vorba cu el si afla ca italianul, care  are in jur de 45 de ani,  alearga astazi maratonul cu numarul 100! Felicitarile noastre!
Traversam rand pe rand localitatile Moncalieri, Nichelino si Beinasco. In Nichelino trecem prin dreptul instalatiei care marcheaza km 10, avem un ritm bun, sub 5 minute pe km. In centrul localitatii o formatie corala, in costume populare, interpreteaza cantece religioase, tocmai  se canta Ave Maria. Dupa fiecare kilometru alergat, cate un tobosar anunta trecerea la urmatorul kilometru,  batand in toba, iar acest lucru s-a petrecut pe intreg traseul, au fost in final 42 de tobosari insirati din kilometru in kilometru!

Cu ochii pironiti pe drapelul Romaniei, de noi se lipeste un roman, e din Piatra Neamt, absolvent al facultatii de aeronautica din Bucuresti, munceste la Torino, iar astazi alearga primul lui maraton, vrand sa isi dovedeasca ca se poate trece peste unele momente grele din viata, alergand pur si simplu un maraton. Ar vrea chiar ca acesta sa ramana primul si ultimul lui maraton.  N-o sa fie asa,  i-am spus noi, dupa ce vei gusta din bucuria trecerii liniei de sosire si vei primi medalia ca un  campion, iti vei da seama ca acesta este doar un nou inceput, iti vei dori sa retraiesti de cat mai multe ori aceste clipe si o vei avea puterea sa o iei mereu de la capat. Iesind din Nichelino, urcam panta lina de cateva sute de metri, lasam in urma Stupiniggi si intram in localitatea Beinasco, localitate infratita cu orasul Piatra Neamt. Pentru multimea din centru orasului inalt si flutur drapelele, transmit acum salutul locuitorilor din Piatra Neamt, unul dintre ei este chiar aici, langa mine, fiind rasplatiti cu urale si cu aplauze. Aud din nou  vocea lui George, Hai Ilie!

In fata noastra un  grup de trei alergatori poarta  o torta aprinsa, o duc cu schimbul, iar noi  am tot alergat in plasa  lor, cred ca mai mult de 10 km. Intram pe linia autobuzului 5 care face legatura dintre  Torino si localitatea Orbassano. Ajungem in zona centrala a orasului, iata catedrala,  primaria si grupul de copii, echipati  in costume populare, facand semne de incurajare  maratonistilor. Indemnurile lui Victor imi tot rasuna in urechi:  Hai Ilie, vezi, toata lumea te incurajeaza, esti mai deosebit, bucura-te, ai energizantul pe care ti-l doreai, ar trebui astazi sa iti bati propriul record in cursele cu drapele, nu uita ca la sosire te asteapta si fetele tale! Nu lipsesc nici reprosurile:  porti degeaba gelurile cu tine, o sa le iei prea tarziu si nu te vor ajuta in nici un fel, sau ia macar o banana, o sa-ti prinda bine! Pentru ca aveam mainile ocupate,  sa-l fi vazut pe Victor cum incerca sa ma alimenteze din mers cu banane, atentionandu-ma, musca, acum!

La km 21 cronometrul  indica 1:48.  Cunoscand mai bine  traseul, conationalul nostru ne atentioneaza ca urmeaza 5 km de urcare lina, dupa care vor urma 10 km de alergare, cu o usoara senzatie de coborare,  pe Corso Francia. La Rivalta trecem pe langa o unitate militara in fata careie o multime de carabinieri privesc catre noi. Trecand prin dreptul lor, le acord salutul meu, inaltand si fluturand drapelele.

In Rivoli ajungem la kilometrul 30. Trebuie sa mentinem acest ritm daca vrem ca la final sa avem un timp bun.  Inca o data aud din multime vocea lui George. Inca 1 km si iata Corso Francia! Este o  sosea foarte larga, iar in departare se vad multe semafoare palpaind, marcand parca de fiecare data trecerea a inca unui km. Cantecele antrenante ale   unei fanfare, incearca sa ii puna  pe picioare pe concurentii din ce in ce mai epuizati. Victor numai ca nu trage de mine, incearca sa ma mobilizeze, aratandu-mi concurentii mai in varsta aflati in fata noastra, daca ei pot, poti si tu!  Victore de data aceasta simt ca  nu pot mai mult, crede-ma, chiar nu vreau   sa risc. Aproape ca ma implora.  Balonul care indica timpul de 4 ore ajunge in dreptul nostru, Victor isi ia la revedere de la mine si dispare in multimea din fata noastra, pentru ca nu vrea sa termine cursa intr-un timp mai mare de 4 ore.

Ramas singur incerc sa-mi  mai indulcesc situatia, schimband cat mai des priviri, cu spectatorii de pe margine si concurentii din cursa. Ai venit tocmai din Bucuresti ca sa duci drapelele Romaniei si Italiei in aceasta cursa, se minuneaza un concurent italian.  Sei bravo!

Un spectator roman, ce tine in lesa un caine mare de rasa, ma incurajeaza: Bravo Sefu, hai Romania! Apoi un biciclist trece in mare viteza pe langa mine strigandu-mi “Vive la Belgique!”, confundand probabil drapelul Romaniei cu cel al Belgiei. Aud pentru ultima oara vocea lui George. Trecem pe langa statuia intemeietorului statului italian, regele Vittorio  Emanuele, o statuie impunatoare, pe care mi-am luat-o de multe ori ca reper in deplasarile mele prin orasul Torino.

Dincolo de Km 40, schimbam directia de alergare catre  stanga, iesind din Corso Francia. Aici ma ajunge din urma si ma depaseste, doamna de la Roma cu care m-am conversat la start, Paola Cenni.  Prind si eu din urma un tanar italian, cu care alerg umar la umar cateva sute de metri, afland ca este la primul lui maraton.  Km 41! Alergam prin centrul vechi al orasului, fotografii sunt din ce in ce mai mai numerosi si mai insistenti, semn ca finish-ul este pe undeva pe-aproape. Iata-l, la 500 m se zareste poarta, chiar sub ea va fi  linia de sosire. Pe ambele parti ale soselei o multime de spectatori ne incurajeaza. Intreaga sosea este in mainile mele, drapelele-mi sunt inaltate, asa cum fac de fiecare data cand ma apropii de km 42.

Intotdeauna am simtit ca acesta este locul si momentul ideal in care se poate face cea mai frumoasa imagine pentru Romania. Dar ca sa traiesc aceste clipe trebuie sa duc de drapele 41 de km! Comentatorul cursei anunta in limba italiana la statia de radioamplificare ca se apropie un concurent care poarta in mainile sale  doua drapele.

Atentia imi este intrerupta de undeva din partea stanga, aud vocile fetelor mele care incearca sa ma faca atent, strigandu-mi Bravo Tata! Privesc spre ele, sunt amandoua! Apoi pasesc mai increzator peste linia de sosire,  lasand in urma aprecierile comentatorului, care a pronuntat cuvantul EXTRAORDINAR. Inca o batalie s-a incheiat. In spatele meu la cativa metri apare si tanarul italian, mai avem forta sa ne felicitam.

Imi imbratisez emotionat intai fetele, simtind in privirile lor ca aproba gestul meu de astazi. Parca incercau sa imi spuna, tata de azi inainte nu mai esti singur in demersul tau, suntem trei! Apoi a urmat sarutul din partea lor.

Medalia, sa nu uit medalia! Este cel mai frumos moment pe care il traieste un maratonist. Ea simbolizeaza respectul organizatorilor pentru efortul depus in cursa. 2500 de concurenti, 2500 de invingatori, aceasta este pe scurt istoria cursei de la Torino.

Marian Tudorica e si el acolo, schimbam din mers cateva impresii despre cursa, amandoi suntem bine si asta este cel mai important lucru.
Pentru ca am mainile ocupate cu steagurile, refuz sa imi pun folia protectoare care sa ma protejeze de frig, preferand  sa flutur in continuare drapelele printre concurenti. Insotit de fetele mele, ma indrept in zona in care se face rehidratarea concurentilor.  Iata-l si pe Ilie Victor, arata destul de bine, bucurandu-ma sa aflu ca a reusit la final sa termine  sub 4 ore. Il intalnesc pe romanul din Piatra Neamt, Ciprian Grigore, acestuia fiindu-i usor sa ma repereze,  dupa steaguri, facem o fotografie, felicitandu-ne reciproc pentru cursa.

Ma cuprinde pe neasteptate frigul, fiind nevoit sa ma adapostesc  in masina. Da, aici, pe bancheta din spate este cel mai bine, iar crampele musculare parca m-au lasat.

Iata-ma la asociatia prietenilor mei italieni, Associazione Arma Aeronautica, carora le impartasesc impresiile mele din timpul cursei.

Pentru a doua oara drapelele Romaniei si Italiei au “alergat” din nou impreuna, brat la brat, un maraton!

Ce-as mai putea adauga acum la finalul actiunii mele pe pamant italian?  Pe fundalul tuturor diplomelor acordate participantilor din partea organizatorilor maratonului de la Torino, apar central drapelele Romanie si Italiei. O fi mult, o fi putin, inca nu stiu,   cert este ca inca o misiune a fost indeplinita de colonelul (rez) Ilie Rosu!

Nu s-au stins inca indemnurile pe care un tiz de-al meu, domnul Ilie Schipor,  mi le adresa in cursa alergata in acest an la Moscova:  Haide  Romania, nu te lasa! Si tot el imi spunea atunci “Intotdeauna cand alergi sa incerci  sa construiesti ceva!”.  N-am uitat vorbele lui si poate tocmai de aceia am incercat astazi  sa construiesc un altfel de punte intre romani si italieni, sustinut indeaproape de colegi si de fiicele  mele.