Ilie Rosu

Este data de 17.10.2010.

Amintirea maratonului de la Roma, primul  meu maraton cu drapele, uralele din Piata Sfantu Petru de la Vatican, au fost pentru cateva momente o revelatie, cu un ochi radeam si cu altul plangeam. Apoi a urmat cursa de la Boston, la trecerea mea, aveam atunci in maini drapelul Romaniei si drapelul SUA, mii de copii de la o scoala mi-au cantat  Romanian USA Together, mi s-au infundat atat de tare  urechile incat a trebuit sa ma deplasez  mai spre axul drumului.

Mi-am dorit sa fac ceva pentru ca aceeasi atmosfera sa  o intalnesc si in Romania, macar o clipa. M-am dus cu steagurile mele peste tot, la  crosuri, in munti, la Ciucas,  de la  Baile Tusnad pana la Lacul Sfanta Ana, chiar si  in imprejurimile orasului Miercurea Ciuc, unde  le-am  dus si le-am aratat locuitorilor din zona pe distanta de 46 de km. Si cred ca am reusit. Dar cea mai mare reusita a mea a fost la Crosul  Forever unde am strigat impreuna cu copiii,  fara nici un complex,  “Romania!”  si am fluturat drapelele. A fost cred cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat in 2010 la mine acasa.

Astazi port in mainile mele aceleasi drapele, pe care vreau sa le flutur prin fata bucurestenilor.

Bucurestiul este in mare fierbere, urmeaza  evenimentul anului:  Maratonul International Bucuresti. Foarte multi tineri si varstnici isi vor incerca astazi fortele, unii vor alerga 10,5 km in proba de stafeta, iar altii, cei mai curajosi,  isi vor incerca rezistenta la 21 km sau la 42 de km. O parte dintre concurenti  vor alerga aceste distante pentru prima oara in viata lor, de aceea emotiile plutesc in aer. Desi afara este foarte frig, pe fetele acestora au aparut primele semne de transpiratie, pentru ei nu mai exista  cale de intoarcere, au intrat intr-un  joc, la finele caruia, daca trec linia de sosire,  isi vor primi medalia de invingator. Toata lumea vrea asta, chiar si eu. Nici lui Ilie Victor nu ii este indiferenta aceasta cursa, este maratonul cu numarul 105, dupa cum imi spunea el, ceea ce iti ramane ca amintire  dupa un maraton, este medalia, privind la ea  peste ani, rememorezi multe momente din  cursa . Tot gratie revistei Alerg, concurentii, cei  tineri in special, au aflat ca exista un roman care a alergat peste 100 de maratoane, iar astazi vor avea ocazia sa-l cunoasca si sa dea mana cu el.

Desi ma gasesc la doar o saptamana distanta fata de maratonul Bruxelles 2010, am hotarat: voi lua startul in cursa de maraton, va fi o noua batalie, pe care nu vreau sa o pierd. Mi-am pregatit drapelele, le-am inspectat si cred ca  vor mai rezista inca 2-3 curse.

Am fost onorat ca o parte din povestile mele sa apara pe prima pagina a site-ului maratonului International Bucuresti. De aceea am astazi obligatia de a nu-i dezamagi pe cei care m-au incurajat.  Imi amintesc ca in anul 2009  am alergat in jur de 300 de metri cu drapelul Romaniei, ca inainte cu 100 de metri de sosire mi-a luat drapelul vantul si ca atunci cand toata lumea alerga inainte, catre linia de finish, eu alergam inapoi, incercand sa-l prind.
Intre timp m-am perfectionat, devenind cel mai mare expert in proba cu doua drapele.

Trei mesaje voi transmite in aceasta cursa: mesajul de lupta impotriva violentei pe stadioane, inscriptionat pe ambele fete ale tricoului meu, mai jos, sub el, trecand pe cine am crezut eu ca ar trebui sa faca mai mult in acest sens: Mass Media, 18 echipe de club din liga 1, deci implicit si galeriile acestora. Din respect  pentru ele le-am asezat pentru prima oara IMPREUNA, cate sase echipe pe cate o culoare a tricolorului, avand in frunte pe Steaua, Dinamo si Rapid.
Pe drapelul Romaniei am prins  logoul “42 pentru o sansa”, iar pe cel al Uniunii Europene,  “Hospice Casa Sperantei”, doua actiuni caritabile pe  care mi le-am insusit  si eu.

Am mari emotii,  majoritatea prietenilor mei sunt astazi prezenti la start,  unii in cea mai frumoasa postura, aceea de concurenti, iar altii in cea de spectatori.
Ploaia care a cazut sambata si duminica dimineata a speriat pe toata lumea. Chiar daca nu mai ploua, risc si  imi mentin strategia, ramanand echipat mai gros. Mi-am zis ca asa voi contracara nu numai efectele frigului, ci si pe cele ale  unei eventuale ploi, amintindu-mi de clipele grele prin care am trecut in cursa din 2009.
Membrii Ro Club Maraton suntem gata, mult mai multi decat la primele doua editii, facem obisnuitele  fotografii de grup si incepem incalzirea.  Imi desfasor drapelele, plimbandu-le cu mandrie  printre concurenti. Multumita lui Marian Chiriac, care a scris un articol in revista Alerg despre mine, multa lume ma cunoaste si ma saluta. Intram in zona de  start, pozitionandu-ne in interiorul sectorului ingradit. Sunt aproape de prima linie, imi inalt drapelele, fiind sigur ca  imediat dupa  start ele vor fi observate de toata lumea. Ar trebui sa fie o cursa mult mai usoara decat saptamana trecuta, la Bruxelles am alergat cu trei drapele in cursa, avand in plus, fata de cele doua drapele de astazi, drapelul Belgiei.

Si plecam!  Cateva sute de metri ne infruptam din indemnul si uralele spectatorilor, apoi incercam sa ne intram fiecare in ritm, insirandu-ne pe sosea. In prima tura am reusit sa fac o buna recunoastere a traseului, sa identific ochiurile de apa si directia din care bate  mai puternic vantul, pentru ca functie de cum bate, o sa-mi inclin steagurile pentru a reusi sa inaintez fara prea mare dificultate. Obiectivul meu este sa alerg astazi intr-un timp  sub 4 ore, pe care il vad foarte posibil.

Vom alerga astazi in circuit, avand de parcurs 4 ture a cate 10,5 km. Este o cursa care se aseamana mult cu maratonul de la Moscova, in care se alearga tot 4 ture,  a cate 10,5 km, cu start din Piata Rosie, cu alergare  pe malul raului Moscova si pe sub zidurile Kremlinului.  Doar ca la Bucuresti, urcarile si coborarile din zona Parlamentului si cele de pe calea Victoriei ne vor intrebuinta mai serios.

Inca de la start am placerea sa alerg alaturi de Vasile Harjog, un veteran al curselor de maraton din Romania, care astazi alearga doar 21 km, face o incalzire usoara pentru saptamana viitoare, cand  urmeaza sa participe la un supermaraton in lungime de  352 de km, in mai multe etape,  cu un start de la Viena si sosire la  Budapesta. Omul acesta poarta cu el o multime de povesti, a cutreierat lumea in lung si-n lat si a raspuns celor mai mari provocari! Stiam despre el de la Ilie Victor, intamplarea facand  ca astazi, in sfarsit,  sa ne intalnim. M-a reperat usor, dupa steaguri, auzise  de mine si voia  sa ma cunoasca. Ca si mine, este cadru militar in rezerva, discutam impreuna despre cum am inteles sa ne facem datoria si  suntem tare mandri de asta. Avem mari emotii in special cand trecem pe langa cladirea Ministerului Apararii Nationale, locul de unde se da intotdeauna ora exacta pentru Armata Romana. Cei mai frumosi ani din viata noastra i-am daruit acestei institutii. Ca noi sunt multi, se gasesc chiar aici, pe margine sau in cursa. Indiferent de statutul nostru, de militari activi,  rezervisti sau in retragere, simtim cum in piept, inima noastra bate puternic pentru Romania. De cealalta parte simtim cand  inima Romaniei bate mai incet,  noi,  militarii,  care suntem legati direct la ea inca de la varsta de 14 ani, respiram din ce in ce mai greu si parca nu mai avem aer. Imi amintesc de clipele in care eram tanar locotenent si comandantul unitatii ma numea  comandantul garzii drapelului! Eram tare mandru de mine, doar cei mai buni ofiteri din unitate aveau acest privilegiu! Oare aceasta sa fie motivul ca am in mainile mele astazi nu unul, ci doua drapele? In urma noastra , la cateva sute de metri, alti doi “rezervisti”, aflati la prima lor incercare intr-o intrecere oficiala:  la  maraton – col(rez)  Bica Marin, fost profesor la Academia Militara,  la semimaton un ofiter in rezerva mai tanar,  radiolocatorist ca si mine – Marius Dodon.  Mai in urma, la prima incercare pe teren plat intr-un  maraton, se afla colegul meu de liceu militar Liviu Chirila.  Bravo baieti! Cred ca suntem si mai multi, sa nu-i uitam pe activii  de la Ministerul de Interne: Danut Cernat si Stefan Oprina si pe cei  de la MApN, pe care spre rusinea mea nu-i cunosc! Daca cineva ar fi privit de undeva de sus, de pe cele doua cladiri impunatoare,  Parlamentul si Ministerul Apararii Nationale, ar fi zarit cele doua drapele care se deplasau in acelasi ritm si grupul de concurenti aflat in urmarirea lor si ar fi inteles poate si mesajul lor.

Mesajul meu, Onor Armatei Romane, as fi vrut sa-l transmit astazi aici, trecand prin fata MApN, dar m-as fi repetat, am facut acest lucru, urcand drapelele Romaniei si Uniunii Europene, aproape de cota 2000 m, in cadrul maratonului montan de la Ciucas, dedicand cursa militarilor romani care si-au dat viata pentru Romania in misiuni de lupta sau de antrenament, iar  trecerea liniei de sosire am facut-o  atunci intr-un mod simbolic,  impreuna cu un grup de tineri care iubesc  mult muntele si Romania si care chiar le-a dat onorul acestor eroi.

Cunoastem bine traseul, Zona Unirii, urcarea pe Calea Victoriei, cheiul Dambovitei catre Eroilor, urcarea, respectiv coborarea din zona parlamentului. Cea mai interesanta portiune mi s-a parut Calea Victoriei, acolo se alerga in  ambele sensuri, ii vezi aproape pe toti concurentii mai buni aflati in  fata, ne salutam intre noi, iar eu imi primesc aici portia de incurajari, in primul rand de la colegii din Ro Club Maraton, dar si de la necunoscuti.

Pe bulevardul Unirii, un grup numeros de persoane, echipate la patru ace, ai fi zis ca sunt functionari ai unor institutii europene, se opresc in loc,  privesc uimite spre drapelele mele si aplauda. Nu pot decat sa le zambesc si sa le inalt drapelele cat mai sus, raspunzand astfel salutului lor. In  tura 3 iata-i si pe fostii mei colegi Mihai Noru , Costica Derscanu si Miloiu Dan, fiecare incercand sa faca ceva pentru mine, primul alergand cu un drapel al  Romaniei dupa mine si fluturandu-l, haide Ilie, iar ceilalti doi isi folosesc cu pricepere camera de filmat si aparatul de fotografiat. In capatul bulevardului Unirii, o incurajare, o voce cunoscuta,  ma fac sa intor privirea, hai Iliuta, il zaresc facandu-mi semne pe colegul meu de banca din scoala militara, Nelutu,  a venit si anul asta!
O doamna de pe traseu, flutura mandra drapelul Belgiei, amintindu-mi de cursa de la Bruxelles.
Cativa copii iau in primire grupurile de alergatori, bombardandu-i cu fel de fel de intrebari. Unul dintre ei face cativa metri alaturi de mine, cerandu-mi unul dintre steaguri. O mama isi intreaba fetita: Ia spune-mi mami a cui e steagul din dreapta: Al Europei, ii raspunde mandra fetita! Apoi sunt nevoit sa raspund la fel de fel de intrebari: Cat mai aveti? E ultima? Si, ia mai ziceti, Veniti diseara la meciul Dinamo-Steaua?

Multi tineri ma felicita pentru ceea ce fac. Cativa dintre ei au intrat in vorba cu mine, mi-au spus ca, printre altele,  si povestile mele au contribuit ca ei sa se alinieze astazi la start. Mi-a placut mult sa aud asta!

Moldoveanul care a fost cu mine  la maratonul de la Moscova, Veaceslav Turcanu, poarta  si el in mainile sale doua steaguri, mai mici, dar doua, iar astazi a simtit ca nu e chiar asa de simplu. Si cand te gandesti ca totul a inceput cu filmuletele prezentate mai sus,  la cros, in care striga cat putea, Romania, impreuna cu acei copii!

De cate ori treceam prin dreptul liniei de start domnul care dirija concurentii imi striga din departare, sus drapelul Romaniei, mai sus, mai sus! Bineinteles ca la tura a 3 a nu prea mai aveam energia necesara sa il ridic pana sus. Practic pentru mine acum incepe maratonul. La Km 30 daca nu te-ai vitaminizat cum trebuie incep problemele, apar primele crampe musculare si teama,  teama ca va trebui sa te opresti si sa mergi la pas.

Astazi pentru ca n-am fortat, n-ar trebui sa se intample nimic. In ultima tura am urcat fara probleme pe Calea Victoriei, acolo, pe coborare, pe la Cercul Militar, primesc incurajarile presedintelui Raiffeisen Bank Romania, Steven van Groningen, aflat in urcare, Hai Ilie!

Ma indrept catre zona Eroilor, fiind atent la concurentii aflati fata,  pe partea cealalta a raului Dambovita. De acolo Marian Chiriac ma incurajeaza, da-i bataie, o sa  termini sub 4 ore.  Marian face astazi un experiment, a mobilizat acum patru luni cativa tineri pe care i-a convins sa se inscrie la maratonul Bucuresti,  a facut antrenamente cu ei, iar astazi iata-i in cursa pe patru dintre ei,  incearcand imposibilul si demonstarnd ca “Daca vrei poti, nimic nu e imposibil si niciodata nu-i prea tarziu sa poti si tu! Daca ai avut vreodata un vis la care ai renuntat, nu-l abandona, el chiar poate deveni realitate, trebuie doar sa vrei si tu”. Iar oamenii acestia la final  au reusit, ma inclin in fata vointei lor! In aceeasi zona alti colegi din club fac eforturi ca sa continue. Ii vad bine, unii merg la pas , chinuindu-se sa scape de crampele musculare. Intorc la Eroilor, mai iau o sticla de apa, fiind ajuns si depasit de domnul Steven van Groningen. Poate mai prind si eu pe cineva din fata,  imi zic in gand, dar ori sunt mai tineri, ori  au destule resurse, depasindu-i doar pe cei care se deplaseaza la pas.

Urc dealul din spatele parlamentului,  fara sa ma opresc, chiar aici in 2009 a trebuit sa scrasnesc din dinti din cauza crampelor. Am timp sa analizez care ar fi fost timpul meu la final, daca n-as fi alergat  saptamana trecuta cursa de maraton de la Bruxelles si  daca n-as avea  in maini cele doua steaguri. Pierd intr-o cursa cel putin jumatate de ora, cam asta e tributul pe care il platesc de fiecare data, ramanand uneori cu regretul ca nu m-am clasat in preajma locului  3 la categoria mea de varsta, acolo unde imi este locul. Dar se compenseaza, ce poate fi mai frumos, decat sa ii faci pe spectatori si pe concurenti sa iti strige de multe ori Hai Romania!

Drapelul Romaniei a  indurat multe in acest an,  vant, ploaie, soare, incepand sa se subtieze. Mai rezista doar 2-3 curse, iar la anul trebuie sa fac altul. Va avea la sfarsitul anului 12 batalii,   si-ar merita locul intr-un muzeu! Daca ar fi dupa mine, locul lui ar trebui sa fie la muzeul militar, acolo mi-as dori sa ajunga, e cel mai tare tricolor din Romania! In 2011 o voi lua din nou de la capat, cu un  tricolor nou. Mai am si tricourile, fiecare cursa cu tricoul ei, 18 maratoane, 18 tricouri, fiecare personalizate, avand inscriptionate cate  un mesaj. Primele 9 sunt la cabana Himalaya, expuse pe peretii cabanei, acolo unde copiii romanilor veniti in tabere,  afla cum e cu mentalitatea de invingator, aprofundand doua cuvinte: Everest si Maraton.

De cand am luat drapelele in mana, am inscriptionat pe ele un mesaj de pace si de prietenie, din care nu lipseste cuvantul IMPREUNA. La final voi ramane cu povestile mele, cu steagurile tarilor in care alerg, diplomele si medaliile si cine stie, poate voi scrie o carte sau cineva va fi interesat sa faca un documentar. Daca la inceput cele doua fete ale mele m-au criticat pentru efortul prea mare pe care il fac, acum au inceput  sa inteleaga mesajul pe care vreau sa-l transmit, primind din partea lor cele mai frumoase incurajari: BRAVO TATA! Suntem mandre de tine! De multe ori imi iau cu mine si aparatul de fotografiat, care desi ma incomodeaza in cursa, ma ajuta mai tarziu sa retraiesc acele momente importante,  in special filmele, din  care mai postez cate ceva pe INTERNET. Uneori nu o fac intr-un mod profesionist, ma grabesc si improvizez, dar  feed-back-ul primit de la prietenii mei, ma aduce repede cu picioarele pe pamant.

Concurentii imi citesc mesajele inscriptionate pe tricou, imi place reactia lor,  ma motiveaza,   alergam  umar la umar, iar eu tin strans de drapele. Ei stiu bine cat de greu e!   Mereu ma gandesc daca  o sa pot onora invitatiile lor la cursele din  anul viitor,  sa veniti  neaparat cu steagurile , la Moieciu, spuneau surorile David si  la Herculane, spunea Gianina, sus, pe Olimp. Din respect pentru ei si pentru munte ar trebui s-o fac.

Am intrat in ultima linie dreapta, in care nu vreau sa fortez, in fata mea la cativa metri se afla un concurent polonez, cam de aceeasi varsta cu mine. Urechile aproape ca mi s-au infundat, aud rasunand: I-LI-E!
Desi are un avans consistent in fata mea, polonezul  se opreste, asteapta sa ma apropii de el, apoi pornim impreuna, trecand linia de sosire in uralele spectatorilor. Imi iau singur un interviu, “Vijelie” da drumul camerei de filmat  in fata careia transmit mesajul meu de final. Peste 20 de ani nimeni n-o sa ma creada ca am facut aceasta cursa, acum iata ca am si dovada!

Privesc apoi de jur imprejur, la sosire sunt aproape toti prietenii mei care m-au sustinut astazi domnul general (retr) Iosif Rus – Presedintele ASOCIATIEI ROMÂNE PENTRU PROPAGANDA SI ISTORIA AERONAUTICII (ARPIA), comandorul(rez) Grosu Costica, maiorul(rez) Pisica Ion, colonelul(rez),  Derscanu Constantin, ziarista Dolores Benedic si fotograful de la Esquire, care a alergat multi km cu bicicleta dupa mine, facandu-mi poze.  Doar doi prieteni de-ai mei, Mihai Noru si Virgil Florea n-au rezistat pana la final.

Am privilegiul de a ma fotografia cu multa lume, cu domnul Steven Groningen, cu Valeria Racila Groningen, cu presedinta Federatiei Romane de Tenis, Ruxandra Dragomir si cu fetele sale de la stafeta. Polonezii m-au tras in mijlocul lor, cu steaguri cu tot, smulgand de la mine promisiunea de a alerga in 2011 o cursa in tara lor, cu drapelele Romaniei si Poloniei. Nici concurentul finlandez nu a fost mai prejos, nu s-a lasat pana cand nu am facut impreuna o fotografie, o amintire din Romania pentru albumul sau.

Intalnirea cu italienii de la Roma, a fost ca intotdeauna, un  mare entuziasm, in stilul nostru latin, la fel ca si in ziua inscrierii, strigand, fluturand steaguri si felicitandu-ne. Le-am dat intalnire  italienilor la urmatoarea mea cursa, la maratonul de la Torino, unde ma vor repera usor, acolo voi alerga din nou cu drapelele Romaniei si Italiei.

Dupa cursa il intalnesc pe prietenul meu Attila Csomortani din Miercurea Ciuc. Ne imbratisam, schimbam ca mai mereu cateva cuvinte,  apoi ii reprosez ca nu mi-a facut un comentariu la cursa de la Miercure Ciuc. Am citit povestea ta, am vazut filmul, cat de mult te-ai straduit sa-ti duci mesajul pana la capat, iar cand am vrut sa scriu , mi-au dat lacrimile, mi s-a pus un nod in gat  si n-am mai putut sa mai scriu nimic. Avem aceeasi varsta, suntem la aceeasi categorie, asa ca a scapat de un candidat serios in lupta pentru podium, eu trebuie sa duc mai departe drapelele, trebuie sa platesc pentru asta, sacrificand mereu pentru Romania cel putin 30 de minute in fiecare cursa, exact timpul de care as avea nevoie pentru a ma califica la alte concursuri! Dar Romania merita sa fac asta!

Este momentul sa-l felicit pe Vasile Iordache, caruia noi ii spunem “Viorel”. Totul a inceput acum un an si jumatate cand am alergat impreuna cateva ture in IOR. Astazi a vrut sa alerge maratonul, mi-a cerut sfatul inainte,  stiam ca  nu este pregatit si  l-am intors din drum, amintindu-mi ca la Roma un atlet belgian a murit inainte de finis, mai avea doar 2 km! Alearga semimaratonul, ia-ti medalia si daca te simti bine mai incearca o tura, sau chiar doua, dar numai daca te simti bine. Asa a si facut, scapat de griji, fara presiune pe el, cu medalia in buzunar,  acesta a continuat cursa mai mult razand, a alergat inca doua ture si a terminat in 4 ore si 11 minute. Bravo Viorel, Bine ai venit in randul maratonistilor din Romania!

Maratonul de anul acesta a avut multe puncte forte:  in primul rand medalia, bine lucrata, avand inscriptionata pe ea cladirea Parlamentului, pe care au admirat-o toti concurentii, dar mai ales cei din strainatate, de data aceasta au cu ce se mandri cand vor ajunge acasa. Exact ca ei facem si noi cand ne intoarcem din  curse. In al doilea rand concurentii au fost tratati cu mare grija si respect, mergandu-se pana la detalii, oferindu-se acele folii protectoare impotriva frigului si ploii, atat inainte de cursa, cat si dupa cursa. Au fost invitati atleti valorosi, concurentii profesionisti de culoare au alergat foarte tare, radicand  standardul international al maratonului Bucuresti.
Iar sponsorii si-au facut si ei datoria, in pungile noastre primite la inscriere, aflandu-se lucruri pe care nu prea le gasesti in alte maratoane.
Actiunile  caritabile nu au lipsit, pentru prima oara romanii au alergat si pentru caritate, asa cum fac maratonistii  in marile maratoane ale lumii.