Ilie Rosu

Este data de 10.10.2010.

De ce astazi am  in mainile mele trei drapele? Iata pe scurt povestea. Dupa incheierea maratonului Luxemburg 2010 din 15 mai, am revenit in Bruxelles, unde am facut o halta mica, inainte de reintoarcerea in tara. Facand un tur prin piata Grand Place, am atins mai in gluma, mai in serios o statueta, legenda spune ca cel care o va atinge, va reveni curand in Bruxelles.  Sa vezi si sa nu crezi, la cateva ore dupa aceasta,  primesc invitatia ambasadorului Romaniei in regatul Belgiei, domnul Ovidiu Dranga, pentru a face o cursa cu drapelul Romaniei si Belgiei la maratonul din 2010 din orasul Bruxelles, anul acesta implinindu-se 130 de ani de relatii romano-belgiene. Am acceptat fara sa clipesc. Tot in aceeasi zi am fost primit de domnul  ambasador al Romaniei la Uniunea Europeana, Mihnea Motoc, care mi-a acordat din timpul domniei sale peste o ora, ascultand povestea mea despre cursele de maraton cu drapelul Romaniei si cu drapelele tarilor in care am alergat. Am simtit atunci ca ma asculta  la fel cum o face de fiecare data colegul meu de banca din scoala militara si  cum o fac cei mai buni prieteni ai mei. Deci  nu e  intamplator faptul ca am astazi in maini nu doua, ci trei steaguri, al Romaniei, al Belgiei si al Uniunii Europene.

Asadar, iata-ma din nou in Bruxelles, in parcul Cinquantenaire. Cerul senin, vremea racoroasa,  prevestesc un timp ideal pentru cursa. Sunt impreuna cu unul dintre cei  mai bravi politisti ai Romaniei, Danut Cernat, care iubeste Romania la fel de mult ca si mine, un mare luptator,  care are intotdeauna in buzunarul de la spate un tricolor, pe care il scoate pe final de cursa. Astazi si-a prins cu mandrie in fata,  pe tricou, tricolorul. Visul lui? Sa alearge maratonul 100, sa-l prinda din urma pe Ilie Victor, singurul roman care a reusit sa treaca peste aceasta cifra, Danut avand  astazi peste 50 de maratoane. El ma ajuta sa imi desfasor drapelele si sa  le flutur. N-am mai incercat o cursa cu 3 drapele,  de aceea  am inima cat un purice. Totusi astazi sunt foarte motivat sa le arat europenilor din Bruxelles,  ca pot,  si sa-i fac sa reflecteze mai bine cand fac aprecieri negative la adresa romanilor.  Ma postez in centrul pietei si povestesc in fata aparatului de fotografiat, fixat pe Film, ce vant ma aduce la Bruxelles. La statia de amplificare se fac anunturi, se ureaza succes participantilor in limbile tuturor concurentilor.

Si plecam. Tin sus drapelele, desfacute larg pentru a fi vizibile, in mana stanga am drapelul Romaniei, iar in cea dreapta drapelul Belgiei si steagul Uniunii Europene. Ce bine ar fi sa le pot duce in aceasta pozitie  pana la capat! Am mai imbunatati un pic imaginea Romaniei. Poate peste ani cineva isi va aminti  ca un roman a avut curajul sa incerce sa duca in maini 3 drapele pe distanta de  42 de km si a reusit.

A facut-o din dragoste pentru Romania  si din respect pentru Belgia si Uniunea Europeana, marcand un moment aniversar in relatiile romano-belgiene, 130 de ani de relatii diplomatice. (Video1-2009 si video 3-2010)

Stiu bine cat de mult si-a dorit Romania sa intre in UE si NATO si cate sacrificii au facut romanii pentru a fi acceptati in cele doua organizatii. Metaforic, as considera sacrificiul la fel  cu  efortul pe care trebuie sa il fac eu astazi. Sunt cam in aceeasi situatie cu Romania, care incearca sa se integreze definitiv, sa-si armonizeze rapid legislatia proprie cu cea europeana, cu romani care trebuie sa se adapteze la noile schimbari si sa-si schimbe din mers  mentalitatea, transpirand si scrasnind din dinti, ca mine in cursa. Eu m-am obisnuit,  trebuie doar sa duc cele 3  steaguri, sa am grija sa nu le scap din maini, sa le fac sa fie vii, sa  fluture prin intersectii, impreuna. Presimt ca voi reusi!

Vreau sa fac asta. Ma bazez pe acea forta care vine din interior care ma impinge inainte si imi da  increderea ca sunt antrenat, doar pana la aceasta cursa am mai alergat inca 9 curse cu steaguri. Daca cineva mi-ar fi cerut as fi fost in stare sa duc si al 4 lea steag, pe cel NATO- doar sunt ofiter,  mi-ar fi placut sa fac asta!

Las repede in urma, rand pe rand, Piata Shuman, cladirea Adunarii Parlamentare, Consiliul Europei, parcul regal. Fiind dimineata, pe strazi observ  putini spectatori, doar organizatori, politisti, cativa reporteri, fotografi  si rudele concurentilor. Ocolim spre stanga pe linia de tramvai, pana in fata catedralei. De aici schimbam directia de alergare catre stanga, pe langa linia tramvai. Unul dintre concurenti ma abordeaza, intra in discutie cu mine, este roman,  din Arad,  lucreaza in Bruxelles si  a alergat cu noi  la Roma, acolo afland ca suntem organizati intr-un club, Ro Club Maraton. M-a intrebat care e targetul meu , afland ca e de 4 ore, mareste ritmul, despartindu-ne.

Traversam pe sub 3 pasaje  subterane, coboram si urcam, intrebuintandu-ne serios. O motocicleta, cu un cameraman in spatele motociclistului,  trece pe langa noi, camera de filmat insistand pe efortul depus de concurenti in cursa.   Alergam cativa km printr-un parc, un loc cu multa racoare, cu un traseu care face  o bucla, care aproape ca se intersecteaza la  intoarcere cu alergatorii aflati in spate si care intra mai tarziu in parc. De aici se vede bine ca suntem destui de multi. Inca nu am obosit, abia ne-am incalzit. Poate si de aceea concurentii care au asupra lor aparate de fotografiat roiesc in jurul meu, sa-mi faca poze, care mai de care felicitandu-ma  pentru idee. Stiu ca i-am luat prin surprindere  si ca va mai trece mult timp pana cand vor mai vedea din nou asemenea momente intr-un maraton.  Le zambesc si le desfasor drapelele, PE TOATE TREI, asa cum ne aranjam inainte de a face o fotografie, la fotograf. Ii simt ca se bucura sincer, mai sa sara intr-un picior de bucurie si de aceea fac eforturi din mers pentru ca totul sa iasa bine. Mai stiu ca Romania are de astazi cativa prieteni in plus si sunt foarte emotionat, dar si mandru in acelasi timp, pentru ca mesajul meu a ajuns unde trebuie si ca imagini cu drapelele mele vor impanzi Europa.

Iesim din parc cam pe la km 10. Sunt concentrat cum ar fi mai bine sa pozitionez drapelele din mana dreapta, care sa fie drapelul din exterior, pana la urma ma hotarasc si fixez  steagul UE catre exterior. Sunt atat de concentrat incat nu aud incurajarile ambasadorului Romaniei la Uniunea Europeana, domnul Mihnea MOTOC, aflat pe partea opusa a strazii, venit special sa ma incurajeze si sa imi faca o fotografie, fiind insotit de copilul sau. Am primit din partea dansului fotografia de la acest km, fiind pentru mine o pretioasa marturie ca am alergat cu 3 drapele. Am aflat mai tarziu ca baiatul sau a fost foarte mandru sa vada “alergand” in cursa drapelul Romaniei!

Trec prin multe intersectii, fiind incurajat permanent, Roumanie! Courage! La punctele de hidratare voluntarii, in majoritate tineri,  pun accent pe indemnuri la adresa Uniunii Europene. Steagurile mele ii fac sa exclame Courage monseur! Copiii mai mici sunt atrasi de  drapelul Belgiei si striga Belgique!

Soseaua e lunga, traseul se vede bine in departare, mai avem inca  multi kilometri de parcurs. Vilele de pe partea dreapta a soselei dispar, traseul  continuand  printr-o padure cu arbori grosi si desi, este drumul care duce catre Waterloo.

Iata si km 21,1 – privesc ceasul si vad ca am timpul 1:50, imi amintesc ca anul trecut aveam aici 1;40, ceea ce nu-i rau. Vantul sufla cu putere, facandu-mi din ce in ce mai grea inaintarea. Sunt obligat sa imi strang steagurile si sa le duc intr-o singura mana. Este mult mai bine acum. Vreo 6 km am alergat prin padure cu steagurile stranse. Iesim in sfarsit din parc, reintarnd in  sosea. Urmeaza o urcare de cativa km. La km 30 privesc din nou la ceas, am 2:40. Imi fac planuri, daca reusesc sa duc acest ritm pana la final as putea  cobora la final sub 3:40, mai ales ca de la km 31 urmeaza o coborare usoara care tine pana pe la km 40. Inca cateva sute de metri si iata-ma in varf.

Dar ca intortdeauna, socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ, la km 32 apar primele crampe musculare care m-au chinuit pana la km 38. Tot acest timp sunt obligat sa alternez alergarea cu mersul la pas.

La km 38 imi revin ca prin minune si pot din nou sa alerg normal. Inca 1 km pana la poarta Cinquantenaire! Inca cativa metri! Organizatorii imi citesc numarul de concurs, il cauta intr-o lista si apoi prezinta la microfon ca trece un roman care poarta steagurile Romaniei, Belgiei si Uniunii Europene, anuntand apoi si mesajul scris pe tricou: Roumanie, Belgique, L’Union Europeenne-Ensamble,  “130 ans de relations Roumain-Belgs”. In parc, sutele de copii  grupati pe iarba dupa cursa populara, retin  mesajul,  aplauda, preiau o parte din cuvintele rostite la microfon, in special Ensemble, incurajandu-ma. Pentru acest gest facut de organizatori si de acesti copii, simt ca a meritat sa fac aceasta cursa!

Trec pe sub arc, indreptandu-ma din nou catre Shuman, lasand institutiile europene in urma. Pe marginea soselei concurentii care au terminat cursa, cu folii protectoare pe ei, ma incurajeaza. Inca 1 km! Exact din acest loc am luat anul trecut de la Costica Derscanu drapelul Romaniei si l-am dus pana la sosire. Atunci am luat microbul, care s-a dezvoltat, facand ca astazi sa tin in maini, nu unul, ci  3 drapele si sa le duc, nu 1 km, ci 42 de km.

Vantul sufla foarte puternic,  umflandu-mi drapelele in toata splendoarea lor. Le stapanesc din ce in ce mai  greu, parca rolurile s-au schimbat, acum ma domina  ele pe mine, nu eu pe ele. Nu ma  mai zaresc dintre ele, fata  si ochii imi sunt acoperiti si abia mai zaresc drumul. Imi place spectacolul de culori si fosnetul de steaguri. Aud cum sunt apaludat de pe margine. Doar vantul  puternic care imi umfla sapca de pe cap, ma aduce din nou cu picioarele pe pamant. Sunt  nevoit sa fac doi trei pasi inapoi si sa ma aplec pentru a o ridica. Nu o pot lasa aici, este sapca mea norocoasa! Inca 200 de m,  se vede linia de sosire! Vantul nu mai bate cu putere desi as fi vrut ca aici sa ma ajute mai mult si sa-mi umfle drapelele.  3, 2, 1 pasi !

Gata, Romania, Belgia, Uniunea Europeana am reusit din nou!  Imi iau medalia. In partea stanga a pietei aud glasuri de romani si vad maini ridicate, facandu-mi semne. Da este chiar ambasadorul, a promis ca vine la sosire si a venit, fiind  insott de membri ai ambasadei si  fiul sau, un copil de gradinita, care incearca sa inteleaga ce-i cu atatea steaguri.   Dumnealui ii datorez aceasta cursa, a stiut sa ma provoace, am acceptat fara ezitare, fiind astazi multumiti pentru ca am reusit sa marcam intr-un mod inedit, impreuna, printr-un maraton,  implinirea a 130 de ani de relatii diplomatice romano-belgiene. Si lucrurile au mers mai departe, a doua zi pe site-ul ambasadei aparand un comunicat despre acest eveniment. Multumesc domnule ambasador!

Maratonul de la Bruxelles s-a icheiat!

Si poate ca agentia de presa a romanilor de pretutindeni a avut dreptate, aminceput sa cred si eu, maratonul de la Bruxelles chiar a fost un maraton diplomatic.

Daca as mai fi in stare sa repet o cursa cu 3 drapele?
Da,  intr-un singur loc, la New York, cu drapelul Romaniei, cu cel al SUA si cu un steag ONU, avand un mesaj de lupta impotriva malariei si impotriva mortalitatii copiilor din Africa! Indiferenta oamenilor ucide la fel de mult ca ca si razboiul Am vazut dupa maratonul de la Boston imaginile si mesajele de la ONU si m-am cutremurat, chiar trebuie sa fac aceasta cursa!