Am plecat cu masina dinspre Bruxelles catre Luxemburg, pe un drum de doar cateva ore, maratonul Luxemburg 2010 fiind scopul final al calatoriei noastre. Locul ploii dense din capitala Belgiei, a fost luat de ceata densa, care, palcuri, palcuri, acopera din loc in loc autostrada. Pentru ca am setat GPS-ul sa aleaga pentru noi drumul cel mai scurt, iesim nedumeriti de pe autostrada si traversam pe o scurtatura, prin cateva localitati. Observam de la o posta, ca o indeletnicire de baza a bastinasilor este cresterea animalelor, iar ploile care cad aproape zilnic, fac sa creasca aproape peste tot, o iarba grasa si proaspata. Casele simple, curate, ingrijite, spatiile verzi de jur imprejur, contrasteaza mult cu gardurile si portile inalte din satele noastre, care parca ascund ceva.
Revenim din nou pe autostrada, inca putin si suntem iesiti din Belgia, iata granita si indicatorul incarcat cu stelutele Uniunii Europene, care ne arata ca am intrat in ducatul Luxemburg. Pana in capitala, nu mai mai avem decat vreo 20 de km. Luxemburg este capitala Marelui Ducat al Luxemburgului, fiind una din cele trei capitale ale Uniunii Europene.
Situat la confluenta raurilor Alzette si Petrusse, este si un important centru bancar si administrativ. Printre industriile bine dezvoltate se gasesc industria fierului, a otelului, a mobilei, a bunurilor din piele, a textilelor, a berii si a alimentatiei.
Orasul, din motive de amplasare si geografie, a avut in istorie un loc de o mare importanta strategica militara. Luxemburgul s-a dezvoltat in jurul unui castel de pe Bock, care a fost fortificat.
Plimbandu-ne prin orasul vechi, descoperim: Piata Armelor (piata animata, ocupata vara de cafenele, dominata de Palatul Municipal), Piata Wilhelm, unde se afla Primaria (1830) si statuia marelui duce de Luxemburg, Wilhelm II al Olandei, Platoul Sf. Spirit (punct de belvedere, Monumentul Solidaritatii Nationale), Bock – stanca pe care a fost construit primul castel al ducatului, fortificatiile si cazematele, Turnul Iacob, statuia lui Goethe, cladirea Consiliului de la Corniche (marginit de case nobiliare, se afla pe marginea vechilor fortificatii si mai este numit „cel mai frumos balcon al Europei”).
Cladirile, desi nu se prezinta la fel de impunatoare ca acelea din marile capitale europene, adapostesc multe banci, pentru ca aproape toate marile banci din lume, si-au deschis aici sucursale, fiind puternic atrase de paradisul fiscal oferit de aceasta tara.
Bancile, monumentul, steagurile, turistii, sprijind emotionati parapetii care le dau siguranta, atunci cand privesc in jos, spre prapastie, zidurile cetatii, podurile, firicelul de apa de pe fundul vaii, catedrala, tunelul, ambasada, toate iti creaza impresia ca in acest tur de cateva minute cu masina, ai cunoscut deja Luxemburgul.
Zidurile de aparare ale cetatii, cazematele, dispuse chiar pe marginea prapastiei, aparau candva cladirile dispuse pe fundul vaii. Construite de spanioli, cazematele au fost fortificate de mai multe ori de-a lungul timpului si au ramas o marturie a istoriei agitate a Luxemburgului. Centrul vechi istoric si fortificatiile din orasul Luxemburg sunt incluse astazi pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
Acolo, jos, erau candva cele mai importante cladiri ale orasului. Accesul in josul vaii se facea peste poduri si prin porti, amplasate in punctele strategice ale orasului. Cativa km din proba de maraton i-am parcurs pe fundul acestei vai. Un parc umbrit, cu vegetatie bogata, pe care l-am traversat in cateva minute, in jurul orei 20,30, simtind atunci cum incepea a se lasa intunericul. Trecand pe sub podul nou construit, iti dai seama de imensitatea si importanta constructiei, ce permite accesul spre orasul nou, in care cladirile moderne din sticla au aparut ca ciupercile dupa ploaie.
In centrul vechi ma opresc in fata Cladirii parlamentului, cu ochii atintiti spre tinuta soldatului din post, admirandu-i miscarile. In timpul cursei de maraton se lasase intunericul si nu aveam cum retine cva din arhitectura cladirilor centrului vechi, mi-au ramas insa intiparite in minte luminile din intersectii si strigatele de incurajare ale spectatorilor. Astazi, la o zi dupa cursa, este multa liniste, mai recunosc doar strazile inguste si acoperite cu piatra cubica pe unde am alergat ieri.
Cladirile vechi din oras s-au conservat bine, fiind reguli stricte in acest sens. Privind cladirile moderne, acestea nu prea s-au amestecat cu cele vechi, un cartier in totalitate nou se afla in constructie intr-o zona intinsa, dincolo de pod, am strabatut aceasta zona, atat pe jos, cat si cu masina.
Aruncam o privire prin targul de produse traditionale, in care micii intreprinzatori din ducat isi expun duminica de duminica produsele.
Se zice ca daca ziua de 15 mai este o zi in care nu ploua, agricultorii pot incepe munca campului. Desi in ziua maratonului a fost rece, nu a plouat, iar a doua zi cerul s-a degajat de nori, prevestind ca in Luxemburg a venit in sfarsit primavara.
Pe drumul de intoarcere nu putem sa nu observam zecile de instalatii euliene dispuse pe partea dreapta a autostrazii.
Reintorsi in Bruxelles, pentru ca deja suntem incalziti, ne indreptam spre monumentul de la Waterloo, dispus la vreo 20 km de oras si care aminteste de ultima batalie a lui Napoleon. Localitatea Waterloo se afla in regiunea Valonia din Belgia si aici a avut loc celebra Bataliei de la Waterloo din 1815, fiind locul in care Napoleon Bonaparte a fost infrant definitiv.
La baza monumentului se afla un muzeu plin cu arme si cu uniforme de lupta, pe peretii de la intrarea in muzeu, fiind afisate numeroase scene de lupta. Monumentul Butte du Lion se afla dispus pe o biuta, reprezinta un leu, iar ca sa ajungi sus trebuie sa urci cele 226 de scari. Langa muzeu, cativa soldati, echipati in costume de epoca, interpreteaza cantece pe care le cantau candva soldatii lui Napoleon.
O statuie a lui Napoleon aminteste ca imparatul a trecut prin aceste locuri. Dand ocol zonei in cautarea unui loc ideal, din care monumentul sa fie bine observat, intram pe un drum de tara, patrunzand adanc in interiorul lanului de cartofi, fotografiindu-ne apoi cu monumentul, aflat in departare.
In plimbarea facuta a doua zi prin Grand Place, ne oprim mai mult timp in fata simbolului orasului Bruxelles, Manneken Pis, o statuie din bronz, care este emblema orasului. Baietelul face pisu în vazul tuturor, iar belgienii îl îmbraca periodic în diverse costume. In partea opusa a pietei o descoperim pe Jeannette Pis, sora lui Manneken Pis, o statuieta dispusa pe o straduta mai izolata, dar nu asa de cunoscuta ca fratiorul ei.
Mai in gluma, mai in serios, atingand statuieta despre care se spune ca doar printr-o simpla atingere, vei reveni in Bruxelles, aveam sa aflu seara, ca, intr-adevar nu-i de gluma cu aceasta, accept invitatia domnului ambasador al Romaniei in Belgia, de a alerga maratonul de la Bruxelles, avand in maini drapelele Romaniei si Belgiei, sarbatorind atunci implinirea a 130 de ani de relatii romano-belgiene.
