Ilie Rosu

Este data de 24.01.2010.

Un ger napraznic s-a napustit in aceasta dimineata asupra Bucurestiului, fiind atat de frig incat crapa si pietrele. Astazi este o zi deosebita pentru romani, o adevarata sarbatoare, amintind de istorica unire a tarilor romane din anul 1859. Dis de dimineata iata-ma din nou in parc, incercand  sa adaug ceva la  ineditul acestei zile. Lacrimi incepusera sa-mi curga pe obraz, un strat subtire, alb, acoperindu-mi apoi echipamentul. Un val rece de frig imi invaluie fata, apoi putin cate putin, simt cum elanul de dinaintea cursei se duce.  Intamplator sau nu, la intrarea in parc dau peste Dan, care avea deja o jumatate de ora de fuga,   ma alatur lui, alergand impreuna in aceeasi directie.

Este trecut de ora 8,30, afara sunt minus 15 grade, zapada scartaie sub picioare mai rau decat ieri. Inca nu am probleme cu respiratia,  inspir natural,  pe nas,  expir pe gura, nu ma mai preocupa demult acest aspect, amintindu-mi totusi, ca in primii ani de alergare, din cauza respiratiei, ma dureau ingrozitor dintii.  Manusile pe care le am in maini, nu fac fata, varfurile degetelor imi sunt atat de  inghetate, incat nu le mai  simt. Am destule pe dedesubt, sper sa fie in avantajul meu si sa nu ma cuprinda frigul, pentru ca astazi vreau sa sarbatoresc, fiind hotarat sa incerc o distanta mai lunga decat de obicei, dar asta numai dupa ce voi vedea ce se intampla in primele ture.

Acum 151 de ani, poate pe un frig la fel ca astazi, moldovenii si muntenii  l-au ales ca domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, atat in Moldova cat si in Tara Romaneasca, pe harta Europei aparand un nou stat, Romania, punand atunci marile puteri in fata unui fapt implinit. Aceasta zi nu a fost uitata, romanii o sarbatoresc indiferent de  vremea de afara. Cele mai frumoase amintiri despre ziua de 24 ianuarie le am din liceul militar, atunci,  la fiecare aniversare, ieseam pe platou, unde cantam si jucam Hora Unirii, adunarea  incheindu-se cu aruncarea caciulilor in inaltul cerului, luindu-ne apoi mult timp ca sa le identificam din gramada mare care se formase  pe platou.

Nici nu am simtit cand au trecut 3 ture de lac, alergarea in doi fiind mai usoara. Nefiind singur,  timpul si kilometrii se scurg mai repede. Il las pe Dan sa paraseasca parcul, deja a alergat 5 ture, gerul parand a-l fi muiat. Barba lui inghetata si acoperita de promoroaca sta marturie la cat de frig a fost in aceasta dimineata in Bucuresti. Imi continui alergarea abia dupa a patra tura simt cum mainile mele incep a se dezmorti si incalzi. In sfarsit a iesit  si soarele! Datorita lui in parc alearga acum mai multa lume,  insemnand cam peste 20 de persoane. Dupa exact 5 ture de alergat ma intalnesc cu prietenii de la Ro Club Maraton, ma alatur lor, reusind ca alaturi de ei sa mai adaug inca 3 ture. Si poate ar mai fi mers inca una,  dar incepuse sa-mi fie sete, neavand  nici un rost sa risc.  Pe unul din terenurile de fotbal  incepe un meci, gerul fiind ignorat de multi tineri, care se dovedesc la fel de  aventurieri ca si  noi. Rate si pescarusi, multe pasari,  sunt adunate  in jurul insulei din nordul parcului, preocupate sa faca ceva pentru a impiedica inghetul ultimului ochi de apa de pe lac. Un copil se chinuie sa ajunga in varful pantei, luptandu-se sat raga dupa el  o sanie mai mare decat el. Incep a urca scarile, lasand in urma lacul inghetat, pe malul caruia prietenii mei isi continua antrenamentul.  La iesirea din parc statuia lui  Alexandru Ioan Cuza domina mandra zona, amintind tuturor de cel care a fost un vechi  strajer si un fauritor de neam.