Este data de 23.01.2010.
Este un frig napraznic, de-ti ingheata si dintii in gura. Avertismentul de codul galben pentru mai mult din trei sferturi de tara ma pune pe ganduri. Este foarte riscand sa te antrenezi pe o asemenea vreme. Si totusi iesim.
Saptamana trecuta am profitat ca parcul era uscat, reusind de opt ori sa ma rotesc in jurul lui, fiind un semn bun, am inceput sa imi reintru in ritm. Ar cam fi timpul sa scap de cele cateva kg acumulate in aceasta iarna si de cele mostenite din trecut, cam o galeata cu apa ar trebui sa rastorn, daca voi scapa de ea as deveni sigur mai sprinten.
In acea zi, imediat dupa cursa, vremea s-a stricat, parcul devenind in cateva ore impracticabil. Apa, zapada, ghiata, vant, le puteai avea pe toate intr-un singur loc, aici, rotindu-te in jurul lacului.
De atunci s-a mai scurs aproape o saptamana!
Este vineri si aproape ca s-a intunecat. Am in plan sa recuperez tot ce am pierdut saptamana aceasta, stand in casa. Aleile parcului sunt practicabile, doar gerul napraznic si gheata ma impiedica sa alerg relaxat. Sunt foarte incordat, fiindu-mi teama sa nu alunec. Partea sudica este mai accesibila, stratul de zapada mai gros si mai moale permitand alergarea intr-un ritm mai sustinut. Dupa trecerea pe sub pod incepe dansul. Gheata ma tine in loc iar copiii cu saniile lor sunt un real pericol. E nebunie mare, se vede clar ca o asemenea bucurie este un dar pe care il primesti o data la zece ani. Anul acesta natura a fost foarte generoasa, dandu-ne multa zapada. Parca am fi la munte, coastele de pamant ce dau spre lac au fost transformate in partii pentru sanius. Inghetati, cu picioarele ude prichindeii sunt peste tot, unii zambesc, altii plang, rugandu-se cu lacrimi in ochi de parinti sa mai ramana, refuzand sa paraseasca derdelusul. Lacul este inghetat. Un singur loc a mai ramas fara gheata, un ochi de apa langa insula din partea nordica a lacului, acolo adunandu-se toate ratele de pe lac, inghesuite ca un viespar. Este din ce in ce mai rece. Reusesc sa parcurg si cea de-a doua, suportand gerul si alunecusul. In cea de-a treia tura m-am convins ca ce-i mult strica, parasesc repede parcul, indreptandu-ma inghetat spre casa.
Ziua de sambata a avut ceva inedit. In timpul alergarii intalnesc mereu persoane cu care ma salut atunci cand ne intersectam. Asa s-a intamplat si cu Dan cu care astazi am comunicat pentru prima oara. A schimbat sensul de alergare alaturandu-mi-se, de la el afland ca alearga de mult timp si ca are si el o tinta: maratonul. Astazi a aleargat jumatate din aceasta distanta, reusind 6 ture de lac. Ni s-au alaturat Serban si Marian Tudorica, o tura de alergare cu ei terminandu-se mai repede parca, intamplarile din competitiile la care am participat, animand sedinta de antrenament. Fiind foarte ger, ma imbrac mai gros decat de obicei si arat ca un urs. Am observat ca dupa o ora de alergat, chiar daca ai un ritm alert, transpiratia se transforma in ceva rece, care se raspandeste repede in intreg corpul. Fiind mai gros imbracat nimic nu iese, nimic nu intra si nici nu tremur. Urc treptele si ma indrept catre iesirea din parc. Sedinta s-a terminat, picioarele imi sunt inghetate iar adidasii uzi. Desi e mult ger si norii se scutura, cat mai multa lume intra in parc, inaintand fericiti, in cautarea unui colt de natura, desprins dintr-o statiune montana.
