Ilie Rosu

A mai trecut un an,  unul cu multe impliniri si realizari. La  cele 3 maratoane din 2008 (Budapesta, Bucuresti, Atena) s-au mai adaugat in 2009  inca 6 maratoane (Paris, Madrid, Miercurea Ciuc, Berlin, Bruxelles, Bucuresti) si 2 semimaratoane (Sfantu Gheorghe, Tusnad), toate oficiale.

Uneori singur, alteori sustinut  de prieteni, m-am mobilizat, batandu-mi propriul record,  reusind de doua ori  sa alerg maratonul sub 3 ore si 30 de minute! Am lasat in urma suferinta care te cuprinde mereu pe la  kilometrul 35,  traind la mare intensitate emotia si bucuria  trecerii liniei de sosire. Noi, romanii, am inceput sa  fim perceputi afara asa cum suntem in realitate, niste luptatori, fapt demonstrat de castigarea probei olimpice feminine de maraton de catre Constantina Dita-Tomescu. Maratonistii, indiferent de unde sunt  ei, amatori sau profesionisti,  cand pleaca sa alerge intr-o cursa internationala nu uita sa isi puna in geamantan un steag. La fel ca ei port cu mine un tricolor si tare mi-e drag sa trec cu el linia de sosire. Am reusit asta la Paris, la Bruxelles, la Bucuresti iar in celelalte doar m-am fotografiat cu el. Cat de mandri eram langa drapelul Romaniei in anul 2008 in localitatea Maraton, de unde s-a dat startul in maratonul de la Atena! Era singurul lucru care ne unea cu adevarat, fiind departe de tara!

Pentru ca nu sunt un campion, intotdeauna imi pun intrebarea oare am dreptul sa folosesc aceste simboluri? Vazandu-i pe prietenii mei simtind la fel, stransi in jurul drapelului la final de cursa, identificandu-se din multime, mi-am zis ca da, pentru ca si noi suntem ROMANIA. Nu pot sa-l uit pe Andrei la Madrid si la Bruxelles cat de mandru era atunci cand numele Romaniei a fost rostit la microfon, ca tara prezenta in cursa, si asta pentru ca noi doi eram acolo!

M-au sustinut prietenii, fie ca au fost de la Ministerul de externe, de la Urban, de la Eco-Alpin, de la ARPIA, de la cabana Himalaya, de la Adjudu-Vechi sau de la Ro Club Maraton, fie ca au fost admirantori care mi-au citit povestirile, sustinandu-ma si incurajandu-ma in curse.  Fascinant  pentru mine au fost oamenii noi pe care i-am cunoscut inainte si dupa curse,  fie ca au fost ambasadori sau simpli lucratori, toti au tresarit la fel  la auzul cuvantului MARATON.  Si nu de putine ori am simtit  ingrijorarea celor doua fiice ale mele, atunci cand luam startul intr-o noua cursa.

Voua va  multumesc, fata de voi toti am datoria ca in 2010 sa fiu prezent la maratonul de la Boston, sa alerg in aceasta cursa, demonstrand ca uneori obiectivele aproape imposibile de atins, prind viata doar crezand si muncind pentru ele!

Tuturor va doresc sarbatori fericite si la multi ani !