Ilie Rosu

Grupuri numeroase se deplaseaza in valuri, valuri  catre Poarta Brandenburg. In aceasta directie, berlinezii din est au privit  timp de 45 de ani, incercand  sa treaca dincolo de zid, macar cu gandul. Unii n-au rezistat si chiar l-au escaladat, platind insa pentru aceasta cu viata.

Altii au visat sa prinda in viata momentul demolarii lui. Si poate ca si de aceasta, anual,  zeci de mii de europeni  iau startul intr-o cursa devenita simbol penru pace. Peste 40.000 de concurenti vor incerca sa treaca astazi de doua ori printre coloanele portii, prima oara pentru a lua startul intr-un circuit care va strabate cele doua zone, de Est si de Vest,  candva despartite printr-un gard inalt de 4 m, imprejmuit cu sarma ghimpata, iar a doua oara, pentru a trece linia de sosire, intr-un test de vointa, parcurgand ultimii metri din cursa de maraton, zidul psihologic, de dincolo  de poarta.

Este o dimineata senina si racoroasa. Impreuna cu Marian Chiriac, intru  in zona corturilor, in care ne depunem sacii cu echipament. Pe spatiul verde din fata Parlamentului german  concurentii fac ultimile miscari de incalzire. Patrundem  in zona impadurita in care ii intalnim pe Cosmin Bustan, Gabi Solomon si pe Bogdan Pop, acesta din urma aflat la primul lui maraton. Asteptam cu  optimism startul, in cursa aceasta  alergam toti pentru a ne dobora recordurile personale.  Ne pozitionam la start in zona destinata celor care si-au propus sa alerge in jur de 3 ore si 30 minute. Mai sunt cateva minute. Renuntam la folia de plastic care ne protejeaza impotriva frigului.

In spate, spre poarta Brandemburg se  observa o mare de oameni, purtand tricouri multicolore. Mii de baloane galbene se inalta spre cer, marcand startul in cursa. In cateva minute trec si eu linia de start, instalatia de inregistrare a timpului concurentilor intrand in functiune,  piuiturile din ce in ce mai accentuate ale acesteea indicand ca a inceput cursa. Alergam usor cativa km pana in capatul bulevardului, apoi viram la dreapta. Suntem inca grupati dar  avem avantajul ca pasim in acelasi ritm si putem evita sa ne impiedicam. Ne apropiem de primul punct de hidratare, insfac din mers, fara a ma opri, un pahar de apa, sorb jumatate din continutul lui si reintru in grupul de alergatori. Mii de pahare sunt imprastiate pe soseaua, care a devenit umeda si alunecoasa. Un concurent mai in varsta aluneca si cade. Cu greu se ridica si se retrage in lateral, unde primeste ajutorul trecatorilor. La fiecare kilometru exista cate un indicator care ne arata ce distanta am parcurs. Din 5 in 5 km avem puncte de hidratare iar intre ele alte puncte in care primim sucuri si fructe. Trecem pe langa Parlamentul German, Gara din Berlin,  apoi intram intr-o zona cu institutii  si blocuri de locuit.

Clopotele catedralelor bat si rasuna  in fiecare intersectie, iar cei care urca scarile acestora se opresc pentru o clipa in loc privind spre marea de alergatori care  traverseaza cartierul. Am la mine 7 geluri Sponser, pe care le-am agatat cu ace de siguranta de partea superioara a pantalonului. Mi-am planificat sa iau cate unul dupa km 11, din  5 km in 5 km, iar ultimul sa fie pe la km 40. Inca nu am am un sistem eficient de prindere a acestora si de aceea tot testez in fiecare cursa prinderea acestora. Pe la km 18 simt cum imi cade un  gel. Il vad la picioarele mele dar nu am curajul sa ma opresc pentru a-l ridica, incerc sa privesc in urma mea si observ sute de concurenti concentrati, in miscare, asa ca, renunt sa-l recuperez pentru a evita producerea unei busculade.

Pe la km 21 pierd din nou un gel, drept pentru care sunt nevoit sa replanific ce mi-a mai ramas la intervale de distanta mai mari. Si pentru ca totul sa fie mai palpitant pe la km 23 mi se intrerupe si conexiunea ceasului GPS  cu satelitul, asa ca  nu  mai stiu viteza de deplasare si distanta parcursa. Am insa in permanenta afisat timpul parcurs pe care il verific din km in km. La jumatatea cursei, km 21, ceasul imi indica un timp putin peste 1:39. Fata de prima parte a cursei, trebuie ca in partea a 2-a sa nu nu alerg mai mult cu 12 minute, pentru a ramane in timpul de 3:30. Ce bine mi-ar fi prins cele doua geluri! Strazile sunt largi, spatioase, este multa vegetatie pe traseu si multa umbra.  Totusi, pentru a ma racori, din cand in cand imi torn pe cap cate un pahar de apa sau trec prin centrul zonelor in care apa este pulverizata spre concurenti.

In fiecare intersectie mii de spectatori ne sustin. Uralele si strigatele de incurajare sunt adresate tuturor concurentilor. Din cand in cand aud pronuntandu-se in germana “Romania!”. Acest lucru imi da puteri, simt ca indemnurile imi sunt adresate si de aceea nu ma las. La km 33 privesc spre ceas, mai am aproape o ora si mi-au mai ramas de parcurs doar 9 km. Daca nu se intampla nimic rau, voi reusi sa cobor sub 3:30. Inca o intersectie in care facem la stanga pe  strada “Pe sub tei”. Am ajuns la km 40 si la ultimul punct in care bem apa. Pe margine este o atmosfera de nedescris. Suntem indemnati sa nu ne oprim si sa continuam. Pe  lateral  doi brancardieri trag o targa pe care este intins cu fata in sus un concurent in varsta, alb ca varul. A mai ramas un km! Se zareste bine de tot poarta Brandenburg, de care ma apropii si pe care o vad din ce in ce mai mare. Inca 500 m si voi trece dincolo de ea.

Simt o impunsatura puternica in pulpa piciorului drept, care ma sperie. Pentru un moment m-am gandit la ce este mai rau, ca efortul a fost prea mare, ca m-am lacomit, fortand prea tare si ca voi  ramane in drum cu picioarele inclestate ca alti concurenti. Am fost norocos, nu a fost asa, totul a durat cateva secunde, asa ca am putut sa imi continui alergarea, trecand prin fata tribunelor. Imi opresc cronometrul si privesc timpul: 3:27:17. Ma simt ca un campion!  Primesc medalia pe care mi-o pun la gat, apoi fac cateva fotografii. Chiar sunt fericit! Inaintam indreptandu-ne spre punctele de hidratare, in care primim cate o bere fara alcool. Predam  “chip”-ul, apoi ne imprastiem pe campul din fata parlamentului, asezandu-ne pe iarba. Ne intalnim din nou, grupul nostru de romani, la o poza de grup cu tricolorul. Suntem fericiti, toti ne-am doborat recordurile personale!