Ilie Rosu

Este data de 25.01.2009.
Regret mult ca nu am putut profita de ziua frumoasa de ieri. Sper ca astazi, duminica, timpul va fi la fel de placut si ca voi reusi sa alerg o distanta cat mai mare, ca sa pot trage o concluzie, privind stadiul meu de pregatire.

Parisul bate la usa iar biletele de avion pentru Madrid sunt deja cumparate! Totul depinde acum numai de mine, de numarul de kilometri parcursi saptamanal la antrenamente, care, cu cat vor fi mai multi, cu atat imi va fi mai usor, la cele doua maratoane. Cu toate ca este cam innourat, presimt ca va fi un antrenament reusit. Intr-un echipament comod, subtire, ma apropii de parc. E forfota mare in apropierea lui. Zgomotul catorva salvari si al unor masini de pompieri, sunetul prelung al sirenelor si luminile lor intermitente, ma fac sa tresar si sa simt un gol in stomac! Trec repede peste asta si iata-ma pe malul lacului.Ceea ce imi propun astazi, este sa alerg constant fiecare tura de parc. Si pornesc din nou!

In prima tura m-am incalzit suficient de bine si presimt ca voi putea alerga, usor peste 20 de km. In tura a doua sunt atat de concentrat la mers, incat nu am timp sa privesc in lateral, catre un grup de sportivi, care discutau de zor. Aud totusi pe cineva pronuntand timpul de 2 si 45 si pentru o clipa m-am gandit ca baietii astia s-ar putea sa fie maratonisti. Las curiozitatea deoparte, si alerg, alerg, fiind hotarat ca la urmatoarea tura sa fiu mai atent si sa trag cu coada ochiului.

Dar iata-i pe cativa dintre maratonistii din Bucuresti. Ma recunoaste primul, doctorul Damian, presedintele Clubului Ro Maraton Club, cu acesta si cu inca patru baieti, voi alerga la Paris. Ne cunoastem de pe Net, i-am vazut poza pe site-ul www.maratoninfo.ro iar el pe mine de pe www.ilierosu.ro. Mai este putin pana la Paris si trebuie sa ne miscam repede pentru a fi siguri ca vom termina bine acest prim maraton al anului. Schimbam cateva cuvinte, ne uram succes la antrenamente, ramanand ca, in timpul care urmeaza, sa stabilim alte detalii, privind plecarea.

Nu imi reiau bine deplasarea, ca, iata, doi alergatori ma depasesc. Au un ritm foarte bun, trec pe langa mine in mare viteza, incat abia reusim sa ne salutam. Pe amandoi ii recunosc, unul dintre ei a participat la maratonul international de la Bucuresti, iar cu celalalt am alergat de cateva ori impreuna, in jurul parcului. Amandoi fac maratonul sub 3 ore si s-ar putea ca ei sa fi fost cei care discutau pe alee despre timp. Au un ritm atat de intens, incat parca urmaresc un record pe distanta de 10.000 de metri. Pentru ca cei doi s-au tot dus, am timp sa fiu mai atent la ce se intampla in jurul lacului. Am ajuns pe latura de sud, in care este apa este inghetata, din decor lipsind vietatile cu care m-am obisnuit: ratele. Acum pe gheata sunt o multime de pescarusi, pe care nu ii inteleg ce cauta. Nu au acces la pesti si ii vad miscandu-se, de colo colo, sarind si jucand parca, sotronul. Pe latura opusa la nord, sute de rate se balacesc in apa, facand figuratie in fata aparatelor de filmat si primind la schimb cateva firmituri de paine.
Incepe sa ploua marunt, lumea se retrage din parc, usor, usor. Ramanem doar noi alergatorii, in lupta cu minutele, incercand ca la final sa tragem linie. Pentru toti insa, este destul de devreme pentru a concluziona. Sunt destul de motivat ca sa ies zilnic, de regula, seara in timpul saptamanii, si dimineata, in week-end. Suntem insirati pe aleea din jurul lacului, la o distanta apreciabila unul de altul, asa ca nu ne mai intalnim. Las totul in urma, traversez parcul, reintru in forfota de oameni si in aglomeratia de masini, mai alerg aproape un km pana la bloc si gata pentru astazi, cred ca au fost peste 23 de km!