Ilie Rosu

25.07.2008. Inca un weekend, inca o posibilitate de a ma antrena la Rasnov.

Am plecat din nou, dar de data aceasta cu trenul. Nu am prins loc si a trebuit sa stau in picioare. La 18.50 trenul s-a pus in miscare. A scartait usor si a pornit intr-o directie draga mie. Va trebui insa sa cobor la Brasov pentru ca trebuie sa muncesc inca mult pentru visul meu, maratonul de la Atena.

Cand trenul a intrat in zona muntilor, priveam in departare spre crestele muntilor care serpuiau, urcau si coborau ca intr-un tablou. Ma gandeam si il asemanam cu traseul de la Atena.
Din Brasov un prieten m-a dus cu masina spre Rasnov si de aici spre cabana, unde am ajuns noaptea, tarziu. Drumul a fost greu, pentru ca a fost distrus de ploile care au cazut in ultima saptamana.
A doua zi voiam sa evit aceasta portiune de traseu, pentru ca era plina de gropi si de pietre. Eram pregatit sa fortez mai tare pe drumul de urcare spre Poiana.

De data aceasta am fost mai norocos, nu am mai alergat singur. Am intalnit in drumul meu o domnisoara alergatoare, care mi-a tinut companie mai bine de 5 km si care s-a descurcat de minune, ea, alergand frecvent pe acest traseu. A ramas surprinsa cand a auzit ca am alergat deja un maraton. Din ce am vazut, mai ca ar vrea sa incerce si ea. Avand avantajul aerului curat de munte si al unui traseu montan foarte bun pentru antrenament cred ca ar reusi.

Pantele urcate in parcul Titan mi-au prins bine. Adidasii speciali pentru alergare cumparati au contribuit la forma mea buna. Intr-o ora am fost deja in Poiana Brasov. Am suplimentat distanta cu inca 2 km spre Brasov, apoi m-am intors.
Pe drumul de intoarcere, coborarea, totul, au fost peste asteptari. Am putut avea un ritm sustinut, atat datorita antrenamentelor, cat si datorita noilor incaltari.

Cand am intrat in Rasnov am fost prins intre doua nunti si doua mirese. Una mergea spre biserica iar alta venea dinspre biserica. Eram pe centrul soselei in alergare, intre ele. In fruntea alaiului care mergea spre biserica erau 5 cai frumosi ca-n povesti. Tinerii care ii calareau purtau straie populare si conduceau nunta intr-un cor de fluieraturi si strigaturi. Era ceva unic, nemaitalnit de mine pana atunci. Probabil era un obicei ce s-a pastrat din vechime.

Circulatia era intrerupta in zona si nu am scapat prilejul de a face cateva poze cu telefonul mobil. Va trebui sa am de acum incolo la mine un aparat de fotografiat performant pentru a retine momentele deosebite din timpul antrenamentelor.
La drumul pietruit trebuia sa ma astepte cineva cu masina. Inca nu ajunsese. Pentru a nu raci, am mai alergat cativa km pe acest drum pana a venit.

Antrenamentul a fost reusit, parcusesem in jur de 28-29 km in aproximativ 2 ore si jumatate, din care 12 km in urcare.

Un grup de tineri de la cabana, bine condusi si organizati, au devenit fanii mei in tentativa maratonului de la Atena. Erau incantati de curajul meu si spuneau ca, daca nu se pot angaja si ei fizic la asemenea efort, sunt alaturi de mine cu inima, cu gandul, cu sufletul, ca imi vor tine pumnii atunci cand voi face primii pasi pe campia de la Marathon si, sa nu uit sa duc cu mine si mesajul lor de indemn la cat mai mult sport si miscare.

Dupa amiaza a plouat, apoi a iesit si soarele. Natura imi facuse un dar. Pe cer, spre munti, a aparut un curcubeu ce a stat agatat printre nori mai bine de jumatate de ora, desenand o punte peste muntii si apa din apropiere.

Si aparitia curcubeului pe cer m-a adus intr-o stare emotionala care m-a facut sa ma intreb mai multe despre sensul unor cuvinte: incredere, loialitate, dreptate si adevar, iar cand am scapat de aceste ganduri, deja curcubeul nu mai era pe cer.

A doua zi m-am intors cu trenul. Singurul lucru notabil este ca timpul a trecut foarte repede pana la Bucuresti. Am fost din nou norocos pentru ca am avut companie o domnisoara simpatica, studenta la limbi straine, careia ii placea sportul. In Gara de Nord totul reintra in normal.
Caldura lui “cuptor” si agitatia oamenilor ma fac sa simt ca am ajuns, in sfarsit, acasa.