Incepusem sa alerg constant distante de pana la 25 de km, dupa care ma opream. Aveam o teama sa trec dincolo. Era clar, distanta de 25 de km devenise pentru mine o bariera psihologica. Mi-era teama sa fortez si nu stiam daca organismul meu poate mai mult.
Si a venit o zi, in care, incarcat cu putin din fiecare: nervozitate, disperare, deprimare, imi caut refugiul intr-o cursa de alergat. Ma simteam de parca fusesem lovit de o viitura. Acea zi, 25 mai – 2008, nu prevestea nimic senzational. Eram echipat necorespunzator, nu aveam apa dar voiam pur si simplu sa alerg si sa ma deconectez. Eram furios pe mine pentru ca o parte din planurile mele de viata nu au fost fundamentate temeinic si au esuat.
In acea zi, in 5 ore, cat a durat cursa, am murit si am inviat de mai multe ori.
Parcul Titan este foarte aproape de casa si este locul in care imi place sa alerg.
Primele 3 ture de parc au fost relativ usoare si parcurse intr-un ritm constant. Nici urmatoarele 3 nu au fost epuizante, dar dezhidratarea incepea sa-si spuna cuvantul si ma pregateam sa renunt. Mai puteam face maxim 2 ture.
Cineva acolo sus ma iubeste si a facut ca o toneta de langa vaporas sa se deschida. Nu avea apa plata dar avea suc. Mi-am comandat 2 sticle de suc cu gandul ca la a 2 a tura sa ma opresc. Totusi eram intr-o dispozitie fizica buna si asta m-a determinat sa imi propun inca 2 ture. Le-am facut. Am realizat atunci ca eram foarte aproape de visul meu- sa alerg 42 de km. Inca 3 ture, le poti face!
Stiam ca trebuie sa alerg aproximativ 13 ture si jumatate de parc. Asa ca am riscat. Mi-am comandat inca 3 sticle de suc, cate una pentru fiecare tura. Domnisoara de la toneta mi le pregatea la fiecare tura. Dar stupoare, la ultimile 2 ture toneta era inchisa. Sucurile disparusera. Fetele au fost obligate de catre o patrula de politie sa inchida, iar eu eram disperat.
Eram obligat sa renunt, eram dezhidratat complet. Am gasit-o pe fata la baraca si am implorat-o sa ma ajute, i-am spus chiar ca ia parte la un eveniment important pentru mine, ca daca renunt acum, nu stiu daca voi mai mai avea curajul sa mai incerc vreodata. Cred ca a inteles si mi-a pregatit cele 2 sticle de suc. Simteam atunci ca tot parcul este alaturi de mine. Ceea ce a urmat a fost de nedescris, a trebuit sa reduc ritmul, de frica sa nu patesc ceva dar si pentru ca nu mai aveam forta in picioare, Mi s-au derulat atunci in fata ochilor, pe ultimii 6 km, atat scenele frumoase din viata mea, cat si scenele triste, cu insuccese si nereusite. La final mi-au dat lacrimile. Ceea ce mi-am dorit atat de mult s-a implinit.
Dupa 28 de ani, am reusit. Visul meu s-a implinit intr-o zi de mai! La final de cursa, mi-am fixat urmatorul obiectiv: Maratonul de la Atena!
Bineinteles mi-am sunat prietenii ca sa le dau vestea, printre ei si pe maratonistul de la Atena. M-a certat, pentru ca ceea ce am facut eu a fost sinucidere curata, si m-a felicitat pentru ca am reusit. Si ca daca nu mi-a crapat inima pe timpul cursei, inseamna ca am o inima mare, iar maratonul de la Atena, sa stiu ca e inca un vis pentru mine, vis pe care il voi putea atinge numai daca ma antrenez zilnic. Are 25 de km in urcare si o diferenta de nivel de 300 de m.
Asa a aratat o zi fericita din viata mea!
July 10th, 2008 la 9:14 am
Emotionant!
Multa bafta la Atena, va tinem pumnii! 🙂
July 10th, 2008 la 9:57 am
Succes si bafta !!!
July 10th, 2008 la 12:38 pm
Este, cred, cel mai emotionant lucru pe care l-am citit in ultima vreme. Vointa si puterea de care ati dat dovada si care par sa va ghideze catre marea reusita de la Atena ar trebui sa fie motivatoare si pentru ceilalti care au un vis si nu au avut pana acum curajul sa si-l indeplineasca.
Mult succes si aveti parte de toata increderea mea in toate incercarile pe care le veti avea de acum incolo…la Atena si la toate celelalte maratoane la care sunt convinsa ca veti mai participa.
July 13th, 2008 la 7:46 am
Intr-adevar intr-o inima mare curaj pe masura. Succes si noroc!
July 20th, 2008 la 8:23 am
Nea Ilie ai ramas asa cum te-am cunoscut acum muuuulti ani in urma, calitati pe care de multe ori le invidiam: ambitie, tenacitate dorinta de a invinge si de a fi mereu primul. Singura schimbare pe care o consta, tot pozitiva, este cea fizica, cu cat inaintezi in varsta devii mai suplu si mai “fromosel”.
Am sa inchei cu un calduros “La multi ani” de ziua onomastica si bafta in indeplinirea obiectivelor propuse si mai ales sa fii, asa cum m-ai obisnuit, printre primii la maratonul din Grecia.
July 20th, 2008 la 5:21 pm
Ziua de 25 mai poate ca,intr-adevar,nu anunta “nimic senzational”,dar daca analizam cifrele din care e compusa,observam ca nu e intamplatoare…..
Cifra 2 reprezinta opozitia,conflictul-dat intre suflet(care isi dorea sa faceti din ce in ce mai multe ture)si trup(ce se simtea ostenit,deshidratat).Cifra 5 e sacra….Este semnul unirii dintre trup si suflet….Corpul vine in armonie cu sufletul…”nu se lasa batut” de arsita de -afara…si…ajuta la implinirea idealului…..Cinci mai e simbolul microcosmosului(al omului cu bratele si picioarele desfacute)-sunteti o reprezentare redusa a Universului…dar…prin atitudinea si curajul de care dati dovada…deveniti un macrocosmos..pentru noi…persoanele ce “misuna”in jurul dumneavoastra…
Nu conteaza timpul scurs pana la implinirea visului…Important e ca ati reusit sa dati viata visului dumneavostra….
Lacrimile din finalul cursei au exprimat fericirea imensa ce v-a inundat sufletul,dar au avut si un rol purificator,pentru ca implinirea idealului v-a facut sa uitati de tot raul din jur,toate nefericirile din trecut.
De-acum,distanta pana la maraton nu se masoara in km parcursi de la Bucuresti la Atena,ci in antrenamentele pe care le veti executa…Mai aveti un pas mic pana la titlul de INVINGATOR….
Nu abandonati aceasta “cursa a vietii”!
Am incredere in fortele dumneavosatra!
Mult succes!
August 11th, 2008 la 4:52 pm
Chiar a fost o zi fericita si mai vrem sa ai o zi fericita si anume dupa terminarea maratonului de la Atena.Sunt mandru ca exista si la noi in Adjudul vechi cineva care alearga spre fericire.mult succes.
February 16th, 2009 la 7:14 pm
[…] ma incomodeaza, fiind prea gros. Imi amintesc ca primul meu maraton l-am alergat tot aici, in luna mai, anul trecut. Cinci ore m-am luptat ca sa termin cei 42 de km. Si-am reusit. Si astazi sunt prea […]
May 25th, 2009 la 6:04 pm
[…] o zi de mare sarbatoare, se implinesc astazi 6 ani de cand Vasile a urcat pe Everest, 1 an de la primul meu maraton, si aniversarea zilei de nastere a lui Ion. La multi ani si Multi ani traiasca sunt cuvintele […]
November 10th, 2009 la 2:18 pm
Impresionant.Iata o pagina de lupta cu tine dar mai ales… cu timpul, tinind cont de virsta luptatorului.Pt. mine esti un reper.
In vaderea micsorarea timpului de executie(3h:27′):”Tot inainte Ilie!”
April 23rd, 2012 la 10:46 pm
[…] 25.05.2008 Primul maraton Foto Video Istoric […]